Browsing Category
Editorial
Editorial
Martirii Neamului şi ai Legiunii omagiaţi pe 29 septembrie la Râmnicu Sărat,…
Psalm
de Iordache Nicoară
De va fi Doamne, ca sã cad sub vis
Sub crugu'nalt pe care l-ai deschis…
Despre mîntuire şi despre cum putem să dobândim raiul lui Dumnezeu
În cele ce urmeaza vă vom prezenta cîteva elemente pe care noi creştinii trebuie să le cunoaştem şi care sunt…
Note de proces (2). DOUĂ INTERVENŢII CARE COMPLICĂ PROCESUL
de Florin DOBRESCU
Astăzi are loc, la Tribunalul Bucureşti, cel de-al doilea termen în procesul prin care…
Totul Pentru Țară! Totul Pentru Reîntregirea Neamului Românesc!
Unite în cuget și în simțire, mii de suflete românești de pe ambele maluri ale Prutului au mărșăluit într-o Sfântă…
Dreapta credinţă
Argumentele ca ortodoxia este dreapta credinta si despre ratacirile vremurilor de pe urma, adica din zilele…
NAŢIONAL-CREŞTINISMUL, CA LUPTĂTOR ÎMPOTRIVA SĂRĂCIEI
Motto :
”De aceea se şi vede care e răul cel mai mare: sărăcia. Sărăcia e izvorul tuturor relelor din lume…
Despre jertfa si mucenicie
Pentru poporul român, noţiunile de jertfă şi mucenicie nu sunt deloc străine, ba chiar familiare, fiinţiale, am …
Note de proces (1). „Avem și noi fasciștii noștri !”
de Florin DOBRESCU
Astăzi a început, la Tribunalul București, procesul prin care Parchetul intenționează să…
Excluderea CREATORULUI din miezul CREAŢIEI
Când se îndreaptă omul, dragi cititori, cu faţa către Dumnezeu?
Păi, în condiţii normale pentru POPORUL…
MĂGARUL ROZ, PORNOGRAFIA ŞI TERORISMUL
Cum s-a tăiat bugetul la I.C.R., cum şi-au dat demisia preacuvioşii! Păi, din ce să mai huzurească, ca apoi să aibă…