Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă
Arhivă pentru categoria: Social

Asociația NeamUnit cere sancționarea organizatorilor ceremoniei de la Ateneul Român pentru cenzurarea Imnului Național: „Acest fapt reprezintă evident o încălcare a demnității poporului român și o încălcare a legii”

Ciuntirea  Imnului de Stat de către Corul Madrigal, în cadrul ceremoniei oficiale de preluare de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, rămâne, în continuare, un mister.

În lipsa unei explicații oficiale din partea organizatorilor, asociația NeamUnit a adresat un protest Ministerului Afacerilor Interne și Prefectului Municipiului București, în care solicită luarea măsurilor legale care se impun pentru a sancționa organizatorii oficiali ai ceremoniei de la Ateneul Român, după cum prevede art.24 alin.1 pct. (i) din HG 1157/2001, care precizează că „intonarea imnului național cu alt text și cu altă partitură decât cele stabilite de lege (…) constituie contravenție și se sancționează cu amendă”. „Indiferent de motivele avute în vedere de către organizatorii evenimentului, considerăm că cenzurarea voită a imnului de stat al României este total inacceptabilă dar și în mod clar ilegală”, se spune în comunicatul asociației NeamUnit.

Textul integral al plângerii

Către:
Ministerul Afacerilor Interne
Instituția Prefectului Municipiului București
Prin prezenta, vă aducem la cunoștință următoarele:
În data de 10 Ianuarie 2019, ceremonia oficială de preluare de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene desfășurată la Atenenul Român, a început cu intonarea Imnului de Stat de către Corul Madrigal.
Deși imnul de stat al României în forma sa oficială cuprinde patru strofe (1,2,4,11), din motive care nu sunt clare, ultima strofă (11) nu a fost intonată:
„Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ.”
Acest fapt reprezintă evident atât o încălcare a demnității poporului român, cât și o încălcare a articolului 9 din cadrul legii nr.75/1994c care precizează:
„Imnul național al României este „Deșteaptă-te române”, redat în anexa nr. 2. În interpretare vocală prescurtată, imnul național al României se intonează potrivit textului și partiturii prevăzute în anexa nr. 3.” (4 strofe: 1, 2, 4 și 11)
Indiferent de motivele avute în vedere de către organizatorii evenimentului, considerăm că cenzurarea voită a imnului de stat al României este total inacceptabilă dar și în mod clar ilegală.
În consecință, solicităm instituției pe care o reprezentați să ia măsurile legale care se impun pentru a sancționa organizatorii oficiali ai ceremoniei din data de 10.01.2019, potrivit prevederilor art.24 alin.1 pct. (i) din HG 1157/2001, care precizează că „intonarea imnului național cu alt text și cu altă partitură decât cele stabilite de lege (…) constituie contravenție și se sancționează cu amendă”.
Avem speranța că veți acționa în litera și în spiritul legii, ca cei răspunzători să fie trași la răspundere, pentru ca acest act de cenzură demn de vremuri de tristă amintire, să nu se mai repete în cadrul altor ceremonii oficiale organizate în România.
Cu stimă
ASOCIAȚIA NEAMUNIT
12.01.2019”

România va prelua imigranți extracomunitari din Malta

Malta a acceptat miercuri intrarea în porturi a două nave umanitare la bordul cărora se aflau 49 de imigranţi extracomunitari. Decizia a fost luată în cadrul unui acord care prevede distribuirea în total a 298 de imigranţi în mai multe ţări europene. Este vorba de cei 49 de imigranţi aflaţi la bordul celor două nave şi de alţi 249, aflaţi deja în Malta de câteva zile, a explicat premierul Maltei, Joseph Muscat.

Conform acordului, 78 de imigranţi vor rămâne în Malta, iar 44, din Bangladesh, vor fi repatriaţi.

Alţi 176 de extracomunitari vor fi preluaţi de Germania, Franţa, Portugalia, Irlanda, România, Luxemburg, Olanda şi Italia, informează Die Welt, precizând că autorităţile germane au acceptat preluarea a 60 de extracomunitari.

Oficiali italieni citaţi de presa italiană au afirmat marţi că România se numără printre ţările care se oferă să primească zeci de imigranţi extracomunitari blocaţi la bordul a două nave umanitare aflate în sudul Mării Mediterane.

Patruzeci şi nouă de imigranţi extracomunitari salvaţi din Marea Mediterană se aflau la bordul a două nave umanitare, Sea Watch şi Sea Eye, în sudul Mării Mediterane. Guvernele din Italia şi Malta refuză intrarea navelor umanitare în porturi. Cazul a ajuns în atenţia Consiliului UE pentru Afaceri Generale, aflat în curs la Bruxelles, informează SkyTG24.it.

În acest context, mai multe ţări – printre care se numără Italia, Germania, Franţa, Portugalia, Luxemburg, Olanda şi România – s-au oferit să primească imigranţii dacă Malta va accepta, în prima etapă, intrarea navelor într-un port şi debarcarea extracomunitarilor, au afirmat oficiali europeni citaţi de agenţia de presă ANSA.

Surse diplomatice declarau marţi că impasul negocierilor continuă, în contextul în care Guvernul din La Valletta cerea în plus redistribuirea altor 249 de imigranţi salvaţi în urmă cu câteva zile de Paza de Coastă malteză.

Ministerul român al Afacerilor Externe a anunţat marţi că un număr de 248 de migranţi din diferite ţări din nordul Africii au ajuns în Malta şi suplimentar faţă de aceştia au ajuns pe coastele malteze două vase cu 49 de migranţi.

MAE a precizat că România este dispusă, alături de alte state membre, să ia cinci migranţi.

”Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public privind situaţia de criză generată de migranţii ajunşi în ultimele zile în Malta, facem următoarele precizări: În ultimele zile, 248 de migranţi din diferite ţări din nordul Africii au ajuns în Malta. Suplimentar faţă de aceştia, două vase cu 49 de migranţi la bord au ajuns în largul coastelor malteze, fără a primi permisiunea de acostare. România şi-a exprimat disponibilitatea de principiu, alături de alte state membre, pentru preluarea a cinci migranţi. Concretizarea acestei oferte se va realiza ulterior, în limitele cadrului legislativ actual şi Regulamentului Dublin care face trimitere la modalităţile de gestionare a unor astfel de situaţii care au un profund caracter umanitar”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat de presă remis marţi agenţiei MEDIAFAX.

 

sursa: NapocaNews

Majadahonda 2019. Programul Comemorării Moța-Marin

Asociația pentru Custodia Monumentului Legionarilor Români Căzuți la Majadahonda anunță:

Sâmbătă 12 ianuarie 2019 la ora 12, la împlinirea a 82 de ani de la plecarea lor în veșnicie în memoria jertfei legionarilor români Ion Moța și Vasile Marin, va avea loc tradiționala comemorare a celor doi eroi căzuţi la Majadahonda.

Programul manifestării:

1. Slujba religioasă pentru cei căzuți

2. Cuvântul părintelui Marius Visovan, reprezentând Fundaţia George Manu.

3. Discursul lui Sorin Olariu, reprezentând Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, care va da citire declaraţiei comandantului legionar, Dl Dan Boghiu (Elveția), ultimul membru în Consiliul Politic al ML din exil, participant la comitetul de costrucție al Monumentului Moța-Marin.

4. Discursul dlui Miguel Menendez Pinar, președintele Asociației pentru Custodia Monumentului Legionarilor Români Căzuți la Majadahonda.

Camarazii Ion Moța și Vasile Marin – Prezent!!
TOTUL PENTRU ȚARĂ!
TRĂIASCĂ ROMÂNIA!
ARRIBA ESPAGNA!
ARRIBA EUROPA!

Salvaţi familia, salvaţi lumea

Transformați-vă casa într-o biserică domestică

Trebuie să ne întrebăm dacă suntem gata să facem ceea ce-au făcut în trecut taţii şi mamele care erau creștini: să ne transformăm casele în mici oaze în care credinţa va supravieţui – aşa cum au făcut creştinii în Roma, în Anglia, în Franţa – în timpul revoluţiei -, în Japonia, China, Rusia și în multe alte locuri. În orientul apropiat, astăzi, creștinii sunt deja omorâţi. Totul este însângerat acolo. Trebuie să ne pregătim.

Episcopul Athanasius Schneider, într-un interviu acordat recent, ne-a transmis câteva sugestii practice – şi voi cita câteva. Dar mai întâi să ne amintim că şi el a suferit în biserica clandestină din Uniunea Sovietică. Familia lui a fost trimisă în Gulag; a făcut prima împărtășanie în secret, pentru că altfel nu s-a putut. Astfel, acest episcop înţelege toate lucrurile despre care vorbesc – trebuie să ne pregătim pentru ceea ce el deja a făcut sub dictatura Uniunii Sovietice. Ne dă o listă ajutătoare şi voi citi câteva puncte din ea. El spune următoarele:

„Să vedeţi persecuţia ca pe un har din partea lui Dumnezeu – spre a deveni purificaţi şi mai puternici – iar nu ca pe ceva negativ.” Nu-i aşa că-i frumos? „Să vedeţi persecuţia ca pe un har al lui Dumnezeu”, spune el. „Studiaţi catehismul şi deveniţi profund înrădăcinaţi în credinţa creștină. Catehizaţi-vă copiii în fiecare zi ca și cum ar fi prima voastră datorie. Rugaţi-vă cu copiii voştri zilnic… Transformaţi-vă casa într-o biserică domestică. Ieşiţi din parohiile care împrăştie erori şi mergeţi la biserici care au o credință dreaptă – chiar dacă trebuie să parcurgeţi distanţe mai mari. Îndepărtaţi-vă copiii de şcoli dacă sunt învăţaţi lucruri nocive. Fiţi pregătiţi pentru persecuţie şi apăraţi-vă copiii.”

Acesta … ne dă sugestii practice despre cum facem față atunci când catacombele devin, din nou, reale iar nu doar figurative. Vom supravieţui prin puterea familiilor noastre şi prin credinţa lor – acesta e secretul prin care creștinii au rezistat fiecărei persecuţii timp de două mii de ani.

Într-un interviu pe care i l-am luat anul trecut în Italia Joseph Shaw a subliniat un punct interesant; a spus că motivul pentru care mulţi oameni folosesc contracepţia este că ei se simt descurajaţi, traşi în jos de societate, de secularism. Ei nu au nimic să le transmită copiilor lor. În opinia lui, acesta e principalul motiv al contracepţiei – lor nu le pasă, nu au nimic să transmită copiilor lor, nimic să le dea.

În perspectiva sa – iar eu sunt de acord cu el – doar creștinii au mulţi copii. De ce? Pentru că ei au cu adevărat ceva să le dea copiilor lor; ceva ce merită să fie transmis din generație în generație. Ei perpetuează specia umană, da, dar, de asemenea, şi credinţa; iar provocarea implicată în aceasta determină părinţii să dorească să primească atâția copii câți le va trimite Dumnezeu. Procedând astfel se obține o anumită siguranţă în ceea ce privește perpetuarea credinței, precum și în decizia de a face acest lucru.

Trebuie să fim gata să luptăm pentru asta. Dumnezeu ne cere acest lucru, de aceea ne-am născut acum: pentru a ne împlini partea şi datoria noastră ca urmaşi ai lui Hristos ce trăiesc într-o lume anti-Hristos şi anti-creştină. Amintiţi-vă ce i-a cerut Hristos propriei Sale mame de pe cruce. S-a uitat în ochii ei şi I-a cerut să rămână cu El. Şi ea a rămas. Dar ea nu era o zeiţă – ar fi putut să nu supravieţuiască durerii nemăsurate de a-şi vedea fiul murind pe cruce. Însă Hristos a glorificat durerile ei pentru că ele s-au oglindit în propriile Sale patimi.

Când ne unim suferinţele cu ale Lui împărtăşim momentul ultimei Sale agonii; când ne unim suferinţele cu cele ale mamei Lui înţelegem că trebuie să pierdem totul pentru El, să stăm – vulnerabili şi expuşi – la picioarele crucii, ținte ale batjocurilor și jignirilor de dragul Lui. Determinarea noastră ca părinţi de a fi diferiţi de lumea din jur va salva familiile şi sufletele copiilor noştri – dacă vom face ceea ce trebuie.

 

Împreună cu familiile noastre, la umbra Crucii

Dar trebuie să fim gata să stăm la umbra crucii împreună cu familiile noastre – iar acest lucru nu este deloc uşor. Nu este o sarcină uşoară. Dacă vrem să ne reuşească trebuie să începem acum; trebuie să ne întoarcem la felul în care erau rânduite lucrurile în viaţa de familie cu nu prea mult timp în urmă – lucruri de bază care nu erau atât de dificile dar pe care trebuie să le regândim. De exemplu, rugăciunea. Lista episcopului Schneider menționează acest lucru – între acelea care ne ajută să devenim o familie puternică.

Lucrurile mici, precum rugăciunea împreună, ne fac mari – şi prin aceasta mă refer la faptul că copiii voştri vă văd cum vă rugaţi. Sunt sigur că ştiţi despre ce vă vorbesc, dar, în cazul în care sunt persoane mai puțin familiare cu ideea de reconstrucţie a vieţii de familiei, vă rog să luaţi în considerare, de exemplu, și aprinderea unei candele în faţa unei icoane a Maicii Domnului așezată în centrul sufrageriei.

Transformaţi-vă sufrageriile în mici capele unde, în fiecare seară, tatăl şi mama îngenuncheaţi, se roagă împreună. Ei vor lăsa o marcă de neuitat în mintea copilului; însuși tatăl, puternicul tată care îngenunchează…, are un impact puternic. Taţii creștini au făcut asta de-a lungul a sute, a mii de ani, însă azi ne-am îndepărtat de aceste lucruri pentru că am devenit „progresivi”, „moderni” şi toate celelalte denumiri lipsite de sens – iar familiile se îndepărtează de aceste lucruri.

Pentru Dumnezeu, familiile nu mai mănâncă împreună! Nu are importanţă că sunteţi ocupat, este atât de important încât nu poate fi imposibil să faceţi un ritual din acest lucru. Sper că nimeni dintre dumneavoastră nu mănâncă vreodată la McDonald. În State toată lumea mănâncă la McDonald – apoi se grăbesc să ajungă la un oarecare meci de fotbal. Ideea de masă în familie nu mai există. Nu mai mănâncă nimeni împreună. Vă spun din nou: staţi la masă împreună, puneţi poate nişte muzică în surdină, faceţi-vă timp să puneţi întrebări copiilor voştri pentru a-şi practica aptitudinile lor sociale, aptitudinile de a petrece cu familia în timp ce vorbiţi despre lucruri importante. Nu subiecte religioase sau grele – ci doar lucruri interesante (istorie, literatură, muzică, filme). Reveniţi la acest ritual, la timpul petrecut înaintea culcării, renunţaţi la televizor, la filme sau la video; reînvățați jocurile în familie.

Însușiți-vă ideea că familia se susţine prin ea însăşi. Puteţi folosi internetul pentru a învăţa atât de multe despre marile sărbători creștine – precum Crăciunul sau Paștele – şi cum se sărbătoresc corect; dar trebuie să ne însușim ideea că familia se susţine singură. Dacă vă uitaţi din când în gând la câte un film e foarte bine – dar nu-i lăsaţi pe copiii să se uite singuri ci uitaţi-vă împreună la câte un film vechi, bine ales, care nu conține nimic ofensator sau imoral. Nu uitaţi să aveţi şi o mică conversaţie despre film după vizionarea lui!

Pentru mulţi dintre dumneavoastră afirmațiile următoare sunt clare și simpliste, dar pentru alţii, nu. Copiii au muzica lor, căştile lor iar aceste lucruri anti-sociale se întâmplă chiar în casă, chiar în micul sanctuar domestic. Copiii primesc prin muzică un mesaj complet diferit, ei sunt conectați la alte surse şi părinţii nu sunt atenţi sau chiar sunt de acord cu asta. Acest lucru trebuie să înceteze.

Nu există muzică pentru copii de doisprezece ani; familia trebuie să asculte aceeaşi muzică în casă. Copiii să nu stea la computere de capul lor – acest lucru e distrugător. Vom pierde acest război dacă nu încetează cele menționate mai sus.

Creșteți-vă copiii cu muzică bună, nu cu Miley Cyrus

Prieteni. Ar fi minunat dacă am avea la fel de mulţi prieteni ca în trecut, în anii ’50. Dar nu suntem în anii ’50 și, prin urmare, ar putea fi un pic mai greu pentru familii. Dar, din nou, situația de acum nu este fără precedent…

…Părinţii sfinţilor erau determinați să împlinească lucruri care nu-i făceau populari; însă este foarte necesar să protejați copiii – pe care îi aveți sau îi veţi avea – pentru ca societatea şi lumea de azi să nu-i tragă în jos.

Nu am timp să trec prin toate acestea aşa că mă voi îndrepta spre sfârşit. Am cinci fiice şi niciodată nu le-am zis : „Nu puteţi asculta Miley Cyrus sau Katy Perry”. Pur și simplu nu se gândesc să asculte așa ceva. Ele nu s-ar gândi niciodată la asta pentru că nu am ascultat niciodată în casă așa ceva şi pentru că au învăţat să cânte la vioară, la flaut, la pian şi se gândesc, în mod firesc, că genul acela de muzică nu e pentru ele.

Ca părinți puteţi evita o parte din aceste încercări prin înfruntarea lor cât mai devreme, prin influenţe culturale bune – astfel încât cele rele să nu aibă loc să pătrundă. Nu cred că e o știință savantă, dimpotrivă, cred că e foarte uşor de făcut şi trebuie să vorbim despre cum se poate pune în practică.

Am aici o întreagă secţiune cu materiale despre home-schooling: când există un asemenea atac asupra familiei nu este altă cale. Nu vreau să spun că toate şcolile sunt proaste, dar dacă vreţi să luptaţi împotriva culturii dominante, luptaţi împotriva a ceea ce se întâmplă în educaţie, împotriva lucrurilor care atacă familia – şi  nu există cale mai bună s-o facem decât prin școli domestice bine organizate, bine coordonate – și folosind toate materialele didactice și pedagogice pe care le avem la dispoziție.

Îmi pare rău că nu am timp să aprofundez; sunt un mare, mare susținător al home-schoolingului atunci când este posibil şi când există resursele necesare pentru a fi corect făcut. Dacă nu puteţi nu ar trebui să vă încumetați la așa ceva, dar dacă puteţi, este o cale puternică de a ţine familia împreună și de a rezista împotriva „culturii morţii” din prima zi a şcolii şi pe tot parcursul ei până la liceu. Nu pot sublinia îndeajuns cât de mult recomand home-scholingul.

Sper că cuvântarea mea nu a fost una sumbră și pesimistă – nu sunt defel tipul de persoană pesimistă, viaţa e minunată! Am şapte copiii care sunt cel mai minunat lucru din viaţa mea; am un băieţel de cinci ani, el este cel mai mic, şi eu deja sufăr de sindromul „cuibului gol”. Sunt îngrozit că va creşte, că într-o zi va pleca; acum este atâta bucurie în casa noastră.

Dacă vă veți face căminele cu adevărat creștine veți descoperi că acest lucru ascunde multe minunate răsplăți și daruri – toți cei care aveți copii și deja îi creșteți astfel știți aceste lucruri…

…Trebuie să prezentăm această contrarevoluţie creștină într-un mod care să angajeze tinerii, să-i determine să fie parte din ea…

Trebuie să stăm drepți şi să ne luăm angajamentul s-o facem. Faceţi home-schooling cu copiii voştri dacă aveţi oportunitatea. Nu există o cale mai bună spre a-i păstra în afara plaselor inamicului. Faceţi pelerinaje, jucaţi-că, rugaţi-vă în fiecare seară… Trebuie să avem tocmai acea atitudine, aici și acum, pentru a restaura viaţa de familie creștină.

Fraţi şi surori în Hristos, familia e cea care contează. Familia se află sub atacul forţelor iadului în societatea noastră, familia e cea care trebuie să supravieţuiască pentru că familia creştină este speranţa întregii lumi având ca model Sfânta familie a lui Iisus, Fecioara Maria şi Iosif, familie modelată de Sfânta Treime – Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – şi care odihnește în braţele Sfintei mame, Biserica.

Dacă ne dedicăm toate eforturile pentru a restaura familia, pentru a o apăra şi a trăi viaţa de familie creștină, la sfârşit – când vom sta în faţa Tatălui cel atotputernic, Judecătorul tuturor – vom putea spune că ne-am făcut datoria în faţa lui Dumnezeu, în faţa semenilor noştri. Iar porţile iadului nu vor birui. Mântuitorul Hristos ne-a promis că va fi cu noi, totdeauna, până la sfârşitul lumii; să-i promitem azi că și dacă lumea ar sta împotriva Lui de acum până în veac, familiile noastre vor sta cu El până la sfârșitul lumii.

 

sursa: Cultura Vieţii

De la Marea Unire la Marea Plecare: Peste 500 de mii de copii, elevi și studenți au emigrat din România între 2007-2017

Aproape 485.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 0 și 19 ani, au emigrat din România între 2007 și 2017, arată un documentul intitulat „Analiza statistică a migrației externe după aderarea României la Uniunea Europeană”,  publicat în Revista Română de Statistică, citată de edupedu.ro.

Imagini pentru exodul copiilor din Romania

Dacă la acest număr se adaugă și pe cei de până la 21-22 de ani, vârsta studenției, atunci numărul emigranților temporari și definitivi depășește 500 de mii din totalul de 2.613.477 persoane contabilizate ca emigranți de către INS în cei 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.

Autorii, dr. Ciprian Iftimoaei, lector la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași și angajat al Direcției Județene de Statistică Iași, și dr. Ionuț Cristian Baciu, tot de la Direcția Județeană de Statistică Iași, susțin că „dacă analizăm structura pe categorii de vârstă a emigranților, observăm că ponderea cea mai importantă este reprezentată de persoanele din grupa de vârstă 20-29 ani și din grupa 30-39 ani. Migrația ridicată în rândul tinerilor va avea ca efecte apariția de probleme importante la nivelul pieței forței de muncă și a sistemului de pensii în următorii ani. De asemenea, ia amploare și fenomenul îmbătrânirii demografice datorită schimbărilor în structură pe grupe de vârstă a populației”, relatează sursa citată.
„Autorii analizează și corelația dintre creșterile salariale și migrație. Astfel, pornind de la un salariu nominal mediu net lunar de 1042 lei în anul 2007, s-a ajuns la 2383 lei în 2017, ceea ce înseamnă o creștere cu 128% față de momentul aderării la Uniunea Europeană. Chiar dacă au existat aceste majorări salariale, angajații români au în continuare cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, decalajul fiind semnificativ. Dar creșterile salariale nu au avut corespondent și în evoluția nivelului de trai al populației. Inflația ridicată, creșterea cheltuielilor cu utilitățile au redus puterea de cumpărare. Însă nu doar câștigul salarial are influență asupra migrației, ci întregul climat economico-social care se caracterizează printr-o instabilitate accentuată”, scrie edupedu.
Una dintre concluziile specialiștilor este următoarea: Faptul că un sfert din angajații români sunt săraci, conform EUROSTAT, sau faptul că rata sărăciei relative a rămas la un nivel relativ constant după aderarea României la UE, descrie o situație socioeconomică care necesită o intervenție urgentă din partea decidenților în materie de politici publice. Cu alte cuvinte, raportarea la capacitatea guvernului de a produce bunăstare pentru cetățenii unei țări contribuie semnificativ la decizia de a migra în țări mult mai dezvoltate economic care oferă satistacții financiare și profesionale mai mari decât în țara de origine.
În momentul de față, migrația externă a forței de muncă activă constituie un risc sociodemografic la adresa securității naționale a României, alături de scăderea efectivului populației și îmbătrânirea demografică. În lipsa unor măsuri active, concrete, pentru reducerea fluxului migrației externe, acest fenomen social va avea consecinte socioeconomice și demografice pe termen mediu și lung, încheie autorii.
Asociația Română de Geopolitică, Geoeconomie și Geocultură a comentat astfel pe pagina de facebook:
„Statul român exportă poporul român. „Marele salt înainte” va fi ajungerea la exportul întregii populații românești. Un stat care reușeșește să se debaraseze de o bună parte (25%) din propriul popor la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire. De la Marea Unire la Marea Plecare! O clasă politică, un sistem politic al falimentului generalizat, format și ținut în viață de elite prădătoare”.
via ActiveNews

Comunicatul asociațiilor patriotice românești: efectul acțiunilor împotriva Pactului pentru Migrație

Comunicat referitor la acțiunile împotriva Pactului pentru Migrație

La Adunarea Generală ONU de la New York din 19 decembrie, delegația României s-a abținut de la adoptarea Pactului Global pentru Migrație, prin care se deschid larg porțile migrației masive și continue. Poporul român nu este de acord cu aducerea imigranților în România și nu a fost informat sau consultat în niciun fel despre acest vot, care ar fi trebuit sa fie ÎMPOTRIVA Pactului.

Organizațiile noastre au prezentat argumentat toxicitatea extremă a acestui Pact. Am suplinit astfel lipsa de informații și dezbateri din partea autorităților şi a media. Implicațiile dezastruoase pe care migrația le-ar avea în România, din punct de vedere economic, social și legal au fost subiectul unei ample campanii de informare pe care am făcut-o prin memorii, comunicate, articole, interviuri, flyere etc.

Am protestat și în stradă, prin pichetarea Ministerului Afacerilor Externe (22 noiembrie) și prin trei marșuri de protest (5, 10 și 16 decembrie), participarea și implicarea românilor crescând exponențial. Determinarea oamenilor de a-și apăra dreptul constituțional la suveranitate națională și la ne-colonizare a depășit toate obstacolele, inclusiv vremea potrivnică (vedeți video atașat). Ne bucură faptul că, în urma acestor eforturi, societatea românească se trezește la realitate.

Pe 28 noiembrie președintele României a aprobat propunerea Guvernului pentru susținerea de către România a Pactului Global pentru Migrație. Ca reacție, până în momentul votului asociațiile noastre au protestat puternic împotriva aducerii de imigranți. Dacă decizia de a vota PENTRU se conturase într-un an și jumătate cât au durat negocierile internaționale, la finalul campaniei noastre de trei săptămâni, delegația României a votat cu ”abținere” în cadrul Adunării Generale ONU. Faptul că în intervalul 28 noiembrie – 19 decembrie nu au existat alte motive semnificative care să schimbe decizia inițială a autorităților române, în afară de campania noastră, este dovada unei prime victorii importante, obținută cu ajutorul lui Dumnezeu, în apărarea României.

Dar pentru că s-a votat cu ”abținere” în cadrul Adunării Generale ONU nu înseamnă că Pactul a fost respins de țara noastră! Ambiguitatea intenționată a prevederilor de drept internațional din acest Pact face să poată reapărea oricând eforturile de a transforma România într-o colonie-lagăr, saturată de musulmani și africani. Pericolul rămâne deoarece în România au fost și sunt mulți politicieni care trădează interesul național, făcându-se slugi ale ingineriilor sociale globaliste.

Pe cale de consecință, cerem Guvernului și Președinției să retragă unilateral România din acest Pact. Solicităm Ministerului Afacerilor Externe să dea un comunicat oficial prin care să clarifice toate aspectele legate de Pactul Global pentru Migrație și implicațiile acestuia în legislația românească.

Rugăm din nou mass-media să-și facă mai bine datoria și să informeze cuvenit în legătură cu toate implicațiile nocive ale acestui Pact și ale migrației în general. Televiziunile și presa trebuie să iasă din media blackout-ul în care au intrat și să înțeleagă că este vorba de o cauză națională vitală, care ne privește pe toți.

Vom continua cu consecvență lupta și acțiunile de apărare a suveranității României, pentru respectarea Constituției și pentru siguranța noastră, a tuturor. Ne facem în continuare datoria față de neam și țară, până când toți cetățenii vor vedea limpede și se vor angaja activ în contracararea mulțimii de fronturi deschise împotriva României, din care migrația face parte.

Cu Dumnezeu înainte!

Semnatari:

Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe;
Asociația Noua Dreaptă;
Asociația pentru Cultură, Educație și Valori Europene;
Asociația Bucovina Profundă;
Asociația Calea Neamului;
Asociația Gogu Puiu;
Asociația Pro Consumatori;
Asociația pentru Revigorarea Tradiției;
Asociația Scut Botoșănean;
Fundația Ion Gavrilă Ogoranu;
Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni;
Asociația pentru Toleranță în Spațiul Public;
Asociația Alianța Părinților;
Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților;
Grup de Atitudine și Acțiune Civică.

București, 24.12.2018

De ce trebuie ca ALBII să DEVINĂ MINORITARI în propriile țări? ADEVĂRATELE OBIECTIVE ale celor care FINANȚEAZĂ IMIGRAȚIA!

Una dintre ideile centrale ale neomarxismului contemporan este aceea că rasele nu există, că sunt doar o construcție socială.

Ei bine, din câte se pare, această teorie este o minciună asumată, pe care propaganda globalistă o folosește numai pentru a-i prosti pe creduli. În ceea ce-i privește, politicienii, universitarii, ziariștii, ONG-iștii și marii filantropi care susțin imigrația pun la cale niște strategii extrem de clare pentru a ține sub control rasa albă .

Care este adevărata miză a acestei duplicități aflăm de la doi politologi americani- Steven V. Miller și Nicholas T. Davis,îcare au publicat un studiu șocant în revista Think.

Lucrarea lor, „Intoleranța albilor față cei care se află în afara grupului duce la un declin al sprijinului pentru valorile democrației americane”, susține că americanii albi, în momentul în care au realizat că vor fi copleșiți numeric de imigranți în propriile cartiere și orașe, au abandonat sprijinul pentru democrație și încep să sprijine ideea unui regim neofascist.

Pe baza unor cercetări sociologice desfășurate între 1995 și 2011, cei doi cercetători au ajuns la concluzia că albii au oscilat mereu când a venit vorba de incluziunea socială a celorlalte grupuri rasiale.

Pe când, susțin Miller și Davis, americanii de culoare, asiaticii și nativii americani sunt în mod inerent mai atrași de democrație, de o societate multi-rasială și, de aceea, mai toleranți și mai deschiși. Ca o concluzie a acestor constatări, cei doi susțin că, pentru apărarea valorilor democrației, reducerea ponderii pe care albii o au în populația Americii este esențială.

Evident, nu se pune problema eliminării fizice sau a deportărilor. Cei doi propun numai demararea „celui mai democratic program din istorie, adică deschiderea granițelor Americii pentru mulțimile nesfârșite ale imigranților non-europeni”.

„Avantajele” acestei politici, în opinia celor doi, ar fi multiple. În primul rând, s-ar încheia cu marginalizarea minorităților de către majoritatea albă. Pe de altă parte, Partidul Democrat va crește exponențial, ceea ce ar fi o chezășie că democrația va fi salvată, iar drepturile privind libertatea avortului și asistența medicală gratuită nu ar mai fi amenințate.

Cât privește comunitatea albă, ca urmare a schimbării raportului demografic, aceasta se va îndrepta spre Partidul Republican, transformându-l într-o formațiune din ce în ce mai puțin atașată valorilor democratice.

Dar, acesta nu e un motiv de panică, susțin politologii, pentru că un astfel de partid nu va mai putea câștiga nicicând alegerile, pentru că nu va primi niciodată un număr mare de voturi din partea celorlalte comunități, care, între timp, au devenit majoritare. Evident, această strategie a eliminării albilor ca forță politică în propriile lor țări este valabilă nu numai în America, ci și în Europa.

Și să nu credeți că e vorba de opera unor minți înfierbântate care vor să-și facă publicitate cu orice preț. Politicile puse la cale de forțele globaliste, de la Angela Merkel, la democrații din Statele Unite, vizează exact același obiectiv- eliminarea albilor ca forță de decizie în țările lor.

Că teoria celor doi e găunoasă și frizează patologicul e, din punctul meu de vedere,evident. Democrația (demos cratos) e puterea poporului, care deocamdată atât în Europa, cât și în America de Nord este preponderent alb. A-i priva pe acești oameni de dreptul de a-și decide singuri destinul, transformându-i într-o minoritate în propriile țari, nu e deloc democratic.

Pe de altă parte, ceea ce s-a întâmplat de-a lungul anilor în Africa de Sud și Liban, demonstrează clar că pierderea puterii politice de către albi (respectiv creștini) duce la un rasism în sens invers. Nici vorbă de o societate multiculturală și multirasială pașnică. Populațiile de culoare (respectiv musulmane), încurajate de propaganda globalistă, s-au transformat din victime în călăi.

(Sunt de notorietate uciderea pe scară largă a fermierilor albi din Africa de Sud și eforturile de a-i deposeda pe aceștia, fără despăgubire, de pământurile lor).

Imagini pentru genocidul albilor

Dar obiectivul globaliștilor neo-marxiști nu este nici pe departe pacea socială, ci o societate care să renunțe la pluralitatea politică și în care marii preoți ai „multiculturalismului” și “corectitudinii politice” să poată conduce masele de orice culoare, sex sau religie după cum vor.

Ca și comunismul stalinist, marxismul cultural al zillelor noastre a încetat de a mai fi o teorie și s-a transformat într-o armă politică totalitară aflată în mâna unei minorități pe care nu a votat-o nimeni. De aici și până la dictatură și gulaguri pentru internarea disidenților mai e numai un pas.

 

de Ovidiu Drugă Evz.ro

 

Ion Gavrilă Ogoranu – 96 de ani de la naştere

„ Am pornit pe drumul acesta cu credinţa că aceasta ne era datoria. Altfel nu puteam face. (…) Orice soartă ne va da Dumnezeu sîntem siguri că din jertfa şi truda noastră va ieşi un viitor mai bun al acestui neam.

Ion Gavrilă s-a născut la 1 ianuarie 1923 în satul Gura Văii din Ţara Făgăraşului, într-o familie de ţărani vrednici. A fost unicul băiat între 2 surori, Ileana şi Eugenia. În sat li se spunea «ai Ogoranului». Aici Ion Gavrilă a crescut într-o lume plasată în armoniile primordiale ale vieţii, în spiritul valorilor creştine, al omeniei şi iubirii de frumos. Clasele primare le-a făcut aici, în Gura Văii. Toate aceste zile frumoase, cu luminile şi umbrele lor, avea să le evoce cu nespus talent în cartea “Amintiri din copilărie“. A urmat cursurile prestigiosului Liceu Radu Negru din Făgăraş. Aici se va înrola, cu mai mulţi colegi, în Frăţia de Cruce « Negoiul ». Frăţiile de Cruce (FDC) erau organizaţii anticomuniste ale Mişcării Legionare, destinate educării elevilor. Pentru că îi plăcea munca pământului, deprinsă de la tatăl său, Gheorghe Gavrilă, s-a hotărît să urmeze Agronomia. Astfel a devenit student al Facultăţii de Agronomie din Cluj. Totodată, s-a înscris şi la Academia de Studii Comerciale din Braşov, pe care o urma în paralel. În 1942 Ion Gavrilă avea să fie condamnat şi încarcerat pentru activitate în FDC. Schimbările contra firii impuse cu forţa de guvernul Groza, la adăpostul şenilelor sovietice au atras opoziţia studenţimii române.

În munţi !

În ziua de 10 mai 1946 a avut loc demonstraţia studenţească de la Cluj. Ion Gavrilă Ogoranu era în al 2-lea an de studenţie. Ulterior manifestaţiei, comuniştii au atacat Universitatea şi căminele studenţeşti, devastându-le cu topoarele. Studenţii din din dealul Mănăşturului s-au înarmat cu bâte, pietre şi pari, baricadând porţile. Lor li s-au alăturat oameni din satele din jur, din părţile Dejului şi aproape toată populaţia Clujului. Ziarele de limbă maghiară ale partidelor comuniste şi socialiste jubilau, anunţând : “O lecţie dată studenţilor“. Dar studenţii au continuat cu greva generală, cerând pedepsirea vinovaţilor. Ion Gavrilă a participat direct, ca vicepreşedinte al studenţilor de la Agronomie. Rectorul i-a somat pe studenţi să depună carnetele la rectorat şi să se prezinte la cursuri. Din 6000 de studenţi, doar 14 s-au conformat. În schimb, centrele universitare de la Timişoara, Bucureşti, Braşov, Iaşi s-au solidarizat cu greva clujenilor. Acelaşi lucru l-au făcut şi studenţii din Cehoslovacia. Greva a durat peste 10 zile. Ion Gavrilă scăpa de astă dată de o condamnare.

Începe Rezistenţa !

Reuşind să scape de masivele arestări din noaptea de 11 mai 1948, Ion Gavrilă începe recoagularea elementelor dispersate în urma uriaşei lovituri. El participă activ la pregătirea Rezistenţei Armate Anticomuniste promovată de partidele istorice, de Mişcarea Legionară şi de ofiţeri ai armatei române. Un timp lucrează la o fermă de lângă Braşov. Aici va afla că a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, în contumacie, în “Procesul Marii Trădări Naţionale”, înscenat de comunişti, la comanda KGB, împotriva conducerii Mişcării Legionare, unor înalţi ofiţeri şi principalilor industriaşi din România. Începând din 1948, împreună cu alţi studenţi, ofiţeri şi elevi, a organizat “Grupul Carpatin de Rezistenţă Naţională Armată” din Munţii Făgăraşului, după toate regulile militare.

“Haiducii lui Dumnezeu”.Gavrila salutand la Cruce

Până în 1949, instrucţia s-a făcut într-o tabără cu corturi şi armament. După acest an, dezvoltarea Securităţii n-a mai permis acest mod amplu de activitate. Doisprăzece tineri au renunţat la tot: carieră, familie, statut social, formând nucleul propriu-zis al partizanilor făgărăşeni. În schimb, mii de oameni din satele Ţării Făgăraşului au constituit o adevărată reţea secretă de susţinători şi furnizori de informaţii ai Grupului Armat Făgărăşan.

Timp de 7 ani au dus o activitate de guerillă, organizându-se în grupuri mici, mobile, uşor deplasabile, care puteau fi oricând oriunde. Au înfruntat vitregiile naturii alpine, dar şi ura şi mişelia comuniştilor. Au fost susţinuţi de familiile din satele făgărăşene, dar au existat şi localnici care s-au vândut comuniştilor, trădându-i. Au urmat ani de arestări masive, condamnări, execuţii. Au acţionat în permanenţă după legile moralei creştine şi ale onoarei militare. Nu au ucis decât în ciocnirile directe cu Securitatea, atunci când lupta deschisă era singura şansă de scăpare. În schimb, ori de câte ori au avut în bătaia puştii membrii trupelor de Securitate, dornici de galoane, nu au tras, deşi o puteau face.

În 1951, Ion Gavrilă avea să afle că a fost condamnat, tot în contumacie, la moarte, pentru organizarea Rezistenţei Armate. Dar, nu a fost prins niciodată de securitate. Mereu era cu un pas înaintea lor. A fost persoana care timp de aproape 30 de ani n-a putut fi arestată de comunişti. Chiar dacă în Ţara Făgăraşului au fost aduse batalioane întregi de armată şi securişti dornici de galoane.

Gavrilă este rănit într-o ciocnire cu trupele de Securitate, în mai 1954.
Din întregul grup, doar doi vor scăpa cu viaţă, iar din aceştia unul va cunoaşte supliciul închisorilor, comuniste. Totuşi, toţi cei căzuţi nu au murit în luptă, ci prin vânzare. Eternul tragic blestem al Neamului Românesc !

„Cititorul poate s-a săturat de câţi au fost ucişi în această carte până acum. Şi-l previn că cele mai multe din numele întâlnite şi altele pe care nu le-am pomenit încă vor muri la rândul lor. Dar nici unul nu va muri în luptă deschisă. În luptă, în  munţi, vom fi răniţi, dar morţi nici unul. Ucişi am fost numai atunci când am fost vânduţi. În spatele fiecărui tânăr ucis (…) se află un Iuda ştiut sau neştiut. Nu unul care se va căi şi spânzura, ci din cei ce se vor folosi de plata vânzării şi vor ajunge mari şi tari şi vor arunca cu noroi în memoria celor pe care i-au vândut.”
 
Mlaştina deznădejdii.
Gavrila 5
Rămas singur în munţi, Ion Gavrilă va purta de-acum în suflet durerea pentru camarazii pierduţi. În cartea sa, el avea să descrie aceste tragice momente astfel:“Când bate vântul în munţi, de se cutremură şi şuieră stâncile, uneori se năpusteşte asupra unui picior de pădure de brad cu atâta înverşunare şi îi răstoarnă cu răgăliile în sus sau îi frânge când pământul este îngheţat, încât, în răgazul a câtorva minute, o pădure de brad mândră e la pământ.
Uneori, unde şi unde, câte un brad, cine ştie prin ce minune a întâmplării, rămâne în picioare.
Dacă acel brad ar avea conştiinţa existenţei sale, ar fi tentat să creadă că a avut noroc, faţă de fraţii săi ucişi într-o clipită. Şi poate se mângâie că a supravieţuit. Nu ştie că-l aşteaptă o soartă mult mai tristă decât a fraţilor săi căzuţi…”Un liman: GaltiuScăparea sa a fost la Galtiu, lângă Alba Iulia. Aici s-a ascuns la familia Anei Săbăduş, soţia fostului său coleg de liceu, docotrul Petru Săbăduş, condamnat de comunişti şi ucis în închisoare. O vreme s-a ascuns la moara din Sîntimbru. Ana Săbăduş avea să-i devină credincioasă soţie. În taină şi-au unit destinele înaintea lui Dumnezeu.
Acesta l-a ocrotit de cei ce-l căutau, ca pe Proorocul Ilie, odinioară, să-i ia viaţa. În ciuda vizitelor făcute, sub diferite pretexte, de vecini informatori sau securişti travestiţi în necunoscuţi de treabă.

« Nici o mişcare, Gavrilă, că tragem ! »

Ion Gavrilă a fost prins într-o seară de primăvară a anului 1976, la Cluj, de un amplu dispozitiv de securişti deghizaţi în salahori la lucrările de construcţii. A fost anchetat timp de cinci luni la Securitatea din Bucureşti, unde s-a încercat iradierea sa, într-o încăpere special amenajată în acest scop.
Cu acest prilej a aflat că de persoana sa se interesa însuşi secretarul de stat SUA Kissinger. Pe atunci România condusă de Ceauşescu cunoştea o îmbunătăţire – de nevoie – a relaţiilor cu Washingtonul, dictatorul comunist vizitîndu-se în acea perioadă cu preşedinţii americani Carter şi Nixon.
După 1989, Ion Gavrilă avea să afle că, într-adevăr, camarazii refugiaţi în SUA, prin făgărăşeanul Ion Halmaghi, înainta-seră preşedintelui Nixon o listă cu nume ale unor luptători în Rezistenţă, de care acesta se interesarse personal la Ceauşescu.

În «libertate»

Eliberat, Ion Gavrilă a fost angajat, de-abia după un an, ca muncitor la IAS Apoldu de Sus, iar apoi ca tehnician la IAS Miercurea Sibiului, unde a lucrat până la pensionare.

Cruciada Copiilor

Evenimentele din Decembrie 1989 îl fac pe Ion Gavrilă să ia calea Bucureştiului. În zorii zilei de 23 decembrie, fostul şef al partizanilor din Munţii Făgăraşului cobora din tren în Gara de Nord, într-o capitală unde tirania se zdruncina prin sângele atâtor copii nevinovaţi. Cum era firesc, a mers la Televiziunea Română « Liberă » (sic !), unde oportuniştii şi uneltele vechiului regim monopolizau, deja, pe rând micul ecran. La solicitarea sa de a i se da voie să apară pe post, crainicul Gheorghe Marinescu, cel care ani la rând a minţit cu neruşinare un popor întreg, îi interzicea lui Ion Gavrilă accesul la tribună, cu replica devenită celebră: « Contra cui aţi luptat în munţi: contra comuniştilor sau contra legionarilor ? »

Se strâng rândurile

129ogor

Breşa creată în structurile sistemului comunist de cutremurul istoric din Decembrie 1989 a dat posibilitatea recoagulării vechilor luptători în Rezistenţă, risipiţi de teroarea bolşevică. Aceştia s-au manifestat sub diferite forme, ca asociaţii, fundaţii şi partide politice. Ion Gavrilă Ogoranu participă, ca membru fondator, la întemeierea Partidului Totul Pentru Țară « Pentru Patrie », în 1993. În 1995 devine vicepreşedinte al acestui partid, funcţie pe care o va deţine până în martie 2005. În luna noiembrie a aceluiaşi an, avea să fie ales Preşedinte al Partidului Totul Pentru Țară « Pentru Patrie ».
Concomitent, Ion Gavrilă Ogoranu a activat în numeroase organizaţii cu caracter civic, între care Fundaţia « Buna Vestire », Academia Civică, Memorialul Sighet, ca şi în prestigioasa « Amnesty International » – alături de personalităţi ca preşedinţii americani Reagan şi Bush-senior.
În 1997 a întemeiat Fundaţia Luptătorilor în Rezistenţa Armată Anticomunistă.

Sfântul Vasile cel Mare, primul ctitor de spitale din istoria omenirii

Sfântul Vasile cel Mare – episcop de Cezareea este unul dintre cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe și, în același timp, primul ierarh care a întemeiat, pe lânga biserici, spitale și aziluri pentru săraci. 
Sfântul Vasile cel Mare, primul ctitor de spitale din istoria omenirii
Textele de mai jos (extras din Nicolae Paulescu și alte surse), publicate pe manastirea.petru-voda.ro, se dedică „generației care a dat cu pietre în biserica Sfinților Trei Ierarhi din Iași”, singura biserică din România care adăpostește moaște ale Sfîntului Ierarh Vasilie cel Mare – primul om din istoria omenirii care, sub îndemnarea Duhului Sfînt, a ridicat un spital:
„Ce este un spital?
Să lămurim și noțiunea de spital.
Un spital este un așezământ, – fundat de o persoană sau de o asociație de persoane, – în care bolnavii săraci găsesc, gratis, îngrijirile medicale de care au trebuință, precum și tot ce le este necesar pentru întreținerea vieții, în timpul bolii lor.
Este evident că orice spital trebuie să aibă o clă­dire care să îndeplinească anumite condiții de dispozi­ție generală și interioară, de aerisire, de încălzit etc., – să posede un mobilier convenabil, să dispună de venituri suficiente pentru a putea face față, în mod larg, la toate necesitățile bolnavilor, să aibă un personal medical și infirmier instruit și devotat.
Dar de când există spitalele?
Instituția spitalelor este de dată relativ recentă. Numeroase cercetări istorice și arheologice arată că în vechime n-au existat spitale.
Într-adevăr, iată ce zice în această privință, într-o lucrare bine documentată, un autor a cărei competență este incontestabilă:
„Nici un stabiliment public, destinat în mod special și unic bolnavilor, nu pare să fi existat în anticul Egipt”.
„De asemenea, nu se găsește nici o urmă de instituții ospitaliere la evrei… Bolnavii și infirmii se adunau sau erau transportați în piețele publice, lângă piscine, la răspântii sau sub portice, pentru a primi sfaturi de la trecători – care au suferit ei înșiși sau au văzut pe alții suferind de o asemenea boală”.
Aceleași lucruri se petreceau și la alte popoare vechi, bunăoară la Mezi, la Perși…”
„În India, spitalele erau cu totul necunoscute…”
„În China, nu numai că în secolele trecute n-au existat spitale, dar nu se găsesc încă nici astăzi”.
„Orașele Greciei posedau mai toate, sub numele de Geroniae, de Gerusiae, edificii publice unde bătrânii care aduseseră servicii eminente patriei, erau întreținuți pe socoteala Statului. Cynosargul era locul unde erau adunați copii abandonați; iar Xenodochul, deschis tuturor străinilor, nu primea decât oameni sănătoși. Dar nicăieri nu este făcută vreo mențiune despre edificii destinate în mod special bolnavilor”.
„Până în primele secole ale Erei creștine, romanii, ca și grecii, n-au avut spitale”.
Mai târziu, „atunci când religia lui Hristos veni să spună omului că o ființă omenească ce suferă este un frate ce trebuie alinat, numai atunci, fu posibil să se creeze adevărate spitale”.
„Spitalele sunt o inspirație a carității creștine”.
Încă de pe la jumătatea secolului al III-lea și mai ales în secolul al IV-lea, începură, atât în Orient cât și în Occident, să se ridice azile unde erau adăpostiți și nutriți infirmii săraci.
Dar, primul spital pentru bolnavi din Roma a fost fondat în anul 380 sau 381, de o pioasă femeie creștină, Fabiola, ale cărei fapte bune ne-au fost transmise prin scrierile Sfântului Ieronim.
[Cel dintîi ctitor de spitale], pe la aceeași epocă (anul 372), Sfântul Vasile, Episcopul Cesareei Cappadociei, zidi la porțile acestei cetăți un azil celebru unde se primeau și se îngrijeau bolnavii, „îndată ce ieși din cetate, – zice Sfântul Grigore din Nazianz,[5] – vezi un oraș nou, care este sanctuarul pietății. Acolo boala, îndurată fără murmur, pare a fi o încercare binecuvântată; acolo dragostea strălucește în lucrările sale”.
Mai târziu, sub împăratul Justinian și sub urmașii săi, asemenea azile se înmulțiră în Orient, – și tocmai pe la sfârșitul secolului al Vl-lea apărură spitale și în Occident. Mai întâi ca anexe ale bisericilor și mănăstirilor, apoi ca stabilimente de sine stătătoare.
Din aceste fapte istorice rezultă că:
Spitalele n-au existat în antichitate; ele au apărut în primele secole ale erei creștine și sunt efectele carității [dragostei].”
via ActiveNews

LA MULȚI ANI BINECUVÂNTAȚI TUTUROR CITITORILOR BUCIUMUL!

"Şi cu fluier de alun / Să ne fie Anul bun..."

Lui Leon Şandru

Nici un fulg de-omăt prin aer.
Plopii, caier lângă caier
Albi se ‘nşiruie departe
Ca ‘ntr’o zugrăvire ‘n carte.

Noi, mai mici decât acum
Ne luam în jos pe drum
Şi ‘ncepeam de la bunicul
Urătura cu voinicul
Ce mâna la fel ca noi
Plug cu doisprezece boi.

Şi când stelele dintâi
Înfloreau ca ‘ntr’un gutâi,
Hei, cu biciul de mătasă
O ‘ndesam mai înspre casă
Căci intra cu urşii ‘n sat
Noaptea ‘n vuiet de urat.

Stelele sunau şi ele
Prinse sus ca de podele
De cădeau peste pământ
Clinchețele de argint.

Traistele, ce doldora…
Regii n’ar fi-avut aşa…
Şi ‘ndesam cu viță deasă
Nu de câlți, ci de mătasă
Şi cu fluier de alun
Anul să ne fie bun.

Iarna e aceeaşi iar
Ca şi-atuncea, de cleştar;
Anul Nou l’acelaş plug
Pune boi floreni în jug.
Doar copilăria noastră
Nu-i aceeaşi la fereastră.
Teofil LIANU

P L U G U Ş O R (din folclor)

"S'a sculat mai an / Bădica Trăian..."

„S’a sculat mai an
Bădica Trăian
Ş-a încălecat
Pe-un cal
Cu numele de Graur
Cu şaua de aur
Cu frâul de mătase
Cât viţa de groase
Şi’n scări s’a ridicat
Peste câmpuri s’a uitat
Ca s’aleagă loc curat

De arat şi semănat
Şi curând s’a apucat
Câmpu’ neted de arat
În lungiş şi’n curmeziş
S’a apucat într’o Joi
C’un plug cu doisprezece
Boi bourei
În coadă codălbei
În frunte ţintăţei.”

Ziua toată a lucrat
Brazdă neagră-a răsturnat
Şi prin brazdă-a semănat
Grâu mărunt şi grâu de vară
Deie Domnu să răsară
Mânaţi măi!
Hăăi! hăăi!

Şi când lucru s’a sfârşit
Iată mări s’a stârnit
Un vânt mare pe pământ
Şi ploi multe după vânt
Pământul l-au răcorit
Şi sămânţa a’ncolţit
Mânaţi măi!
Hăăi! hăăi!

La lună la săptămână
Îşi umplu cu apă mâna
Şi se duce ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă
Şi de-i grâul răsărit
Şi de-i spicul aurit
Era’n pai ca trestia
Era’n spic cât vrabia.

Trăian iute s’a întors
Şi din grajd pe loc a scos
Un cal mare năzdrăvan
Cum îi place lui Trăian
Negru ca corbu
Iute ca focul
De nu-l prindea locul.
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.
El voios a’ncălecat
La Tighin a apucat
Şi oţel a cumpărat
Ca sa facă seceri mari
Pentru secerători tari
Şi să facă seceri mici
Pentru copilaşi voinici
Şi altele mai mărunţele
Cu mănunchi de floricele
Pentru fete tinerele
Şi neveste ochiţele
Mânaţi măi flăcăi!
Hăăi! hăăi!

S’au strâns fine şi vecine
Şi vreo trei babe bătrâne
Care ştiu rostul la pâine
Şi pe câmp i-a dus

La lucru’ pământului
În răcoarea vântului
Apoi carele’ncărca
Şi pe toate le căra
Şi girezi ‘nalte dura
În capul pământului
În jeleştea vântului.
Apoi aria-şi făcea
Şi din grajd mai aducea

Zece iepe tot sirepe
Şi de păr că le lega
Şi pe toate le mâna
Împrejurul parului
Deasupra fătarului
Iepele mereu fugeau
Funia se tot strângea
De par iute ajungea
Şi grâul se treiera

Şi flăcăul vântura
Şi stambolul deşerta
Hamberele încărca
Şi la moară apoi pleca.

„Insă roata cea de moară
Când văzu atâtea care
Încărcate cu povară
Puse coada pe spinare
Şi plecă la lunca mare.
Lunca mare

Frunză n’are
Luncă mică
Frunza-i pică.
Iar morarul meşter bun
Zărea moara prin cătun
Şi-şi lua cojoc miţos

Şi mi-l îmbrăca pe dos
Şi-şi lua ciocanu’n brâu
Şi mai lua şi un frâu
Apoi iute alerga
Moara cu frâul lega.
Ş-o apuca de călcâi
D-o punea pe căpătâi
Şi-i da cu ciocanu’n săle
D-o aşeza pe măsele
Ia mai îndemnaţi flăcăi
Hăăi! hăăi!

El o luă de lăptoc
Şi-o da iar în vad la loc
Şi turna deasupra’n coş
Grâul s’aşază pe vatră
Şi din coş cădea sub piatră
De sub piatră în covată
Curgea făina curată.
Mânaţi măi,
Hăăi! hăăi!”

„Iată mândra jupâneasă
Dochiana cea frumoasă
C’auzea tocmai din casă
Chiotul flăcăilor
Scârţâitul carelor
Şi’n cămări că mergea
Şi din cui îşi alegea
Sâtă mare şi cam deasă
Tot cu pânza de mătasă
Sufleca ea mâneci albe
Ş-arata braţele albe
Şi cernea mări cernea
Ninsoarea se aşternea
Apoi numai plămădea
Ş-o lăsa până dospea
Apoi colaci învârtea
Pe lopată mi-i culca
Şi’n cuptor mi-i arunca
Apoi iară cu lopata
Rumeniţi ea îi scotea
Ş-atunci ea ‘mpărţea vreo cinci
La flăcăii cei voinici
Şi ‘mpărţea trei colăcei
La copiii mititei.”

„De urat am mai ura
Dar mi-i că vom însera
Căci nu suntem de pe ici colea
Ci suntem tocmai din Buda Veche
Unde este mâţa’n streche
Iar motanul suflă’n foc
Şoarecii nu-şi află loc
Într’un fund de oboroc
Ia mai îndemnaţi măi,
Hăăi! hăăi!

La anul şi la mulţi ani!”
Pluguşor din zona Fălticenilor, jud. Suceava

Pluguşorul Durerii de Maxim Leancă

Pluguşorul Anului Nou 1945

Aho, aho!
Astăzi anul se sfârşeşte
Şi cel nou mâine soseşte
Anul patruzeci şi patru
An de jale şi chin sacru
An de plângeri, jale mare
An cu lacrime amare
An cu patemi pentru noi
Zile grele de război
Zile grele-am suferit
Că părinţii ne-au murit.
Câţi am mai rămas flăcăi
Mai strigaţi o dată hăi!

Merge un plug printre răzoare
Şi-l duce o fată mare
Că părinţii-s la război
Şi-aţi rămas ca vai de voi
În loc de bărbaţi femei,
Copilaşi, sărmani de ei,
Şi araţi ca vai de voi,
Că frăţiorii-s la război
Toţi feciorii vă lipsesc
Şi măicuţele-i jelesc
Şi plâng cu lacrimi amare
Sărmanele surioare
Câţi am mai rămas flăcăi
Mai strigaţi o dată hăi!

Plugul merge-n brazda mare
Purtat de o fată mare
Ară, ară şi brăzdează
Şi plângând ea cuvântează
Tot arând acel ogor
Lipsită de ajutor:
– Unde-i tăticul să mă vadă
Şi să-mi dea plugul la brazdă?
Până acuma n-am arat
Boronit, şi nici grăpat.
Unde-i bietul frăţior
Ca să-mi deie ajutor?
Plugul din car să mi-l coboare
Să mi-l aşeze la răzoare,
Că nu pot plugul să-l aşez,
Boroana s-o-ncrucişez
Şi boii de înjugat
Din care parte la brăzdat.
Câţi am mai rămas flăcăi
Mai strigaţi o dată hăi!

Doi copii mari de o şchioapă
Stau alături pe o grapă.
Mama lor mereu oftează
Mână boii şi grăpează
Suspinând mereu cu jale
Că i-a venit înştiinţare
Şi copilaşii ei sărmani
Au rămas de-acum orfani
Că tăticul lor cel bun
A fost făcut carne de tun.
Câţi am mai rămas flăcăi
Mai strigaţi o dată hăi!

Doi băieţi şi o fetiţă
Plâng, sărmanii, la portiţă,
Că poştăriţa le-a adus
Şi din gură lor le-a spus
Că tăticul din război
Nu mai vine înapoi
Că-n scrisoarea asta scrie
Că înapoi n-o să mai vie
Căci a fost el împuşcat
În războiul cel turbat.
Plâng sărmanii băieţaşi
Plâng sărmanii copilaşi
Plâng fetiţe şi femei,
C-au rămas ca vai de ei,
Fără taţi şi frăţiori,
Fără soţi, fără feciori
Şi au rămas fetele toate,
Sărmanele, nemăritate.

Câţi am mai rămas flăcăi
Mai strigaţi o dată hăi!

Anul ce s-a terminat
De toată lumea blestemat!
Vine anul patruzeci şi cinci
Speranţe noi cu zile dulci
Să ne aducă bucurie
Să avem şi veselie
Să se sfârşească acest război
Să se întoarcă înapoi
Toţi băieţii şi toţi taţii
Toţi feciorii şi toţi fraţii
Dară nu se-ntorc, sărmanii,
Din războiul cu duşmanii,
Nu se-ntorc cum au plecat
În războiul cel turbat
Căci vin în satul lor
Fără mână sau picior
Toţi răniţi, calici, sărmanii,
Că i-au nenorocit duşmanii.
Câţi am mai rămas flăcăi
Mai strigaţi o dată hăi!

În spitalul militar
Plânge jalnic şi amar
Un fecior răpus de jale
C-a rămas fără picioare
Iar alături greu suspină
Că nu are nici o mână
Un băiat prea tinerel
Şi plânge ca vai de el
Plâng, sărmanii, amândoi
Nenorociţi de acest război
Şi nu doresc să mai trăiască
În viaţă să se chinuiască
Şi ei într-una plâng, mereu,
Ca să-i ierte Dumnezeu
Şi se roagă ne-ncetat
Să ajungă ei în sat
Dintre doi, nici unul viu
Ci s-ajungă în sicriu.
Câţi am mai rămas flăcăi
Mai strigaţi o dată hăi!

De urat am mai ura
Dară iarna îi cam grea
Iar noi suntem ca vai de noi
Caliciţi de-acest război
Şi umblăm încetişor
Că încă rănile ne dor.
Iar la anul care vine
Să vă fie numai bine,
Să vă fie casa casă,
Să vă masa masă,
Să aveţi noroc în toate
Masa plină cu bucate,
Să uitaţi de-acest război
Ce ne-a calicit pe noi,
Să uitaţi de-a voastră jale
Şi de lacrime amare.
Aho, aho, ho, ho!…

(Sâmbătă, 30 Decembrie 1944)

Maxim Leancă
 – Memorii

PLUGUSORUL ROMÂNULUI PRIBEAG

Bună seara fratii mei
Din tara cu soimi si zmei,
Tara noastră de tărani,
Deie trăsnetu’n dusmani.
La urechi cu clopotei,
Vin cu plugul dragii mei.
Vin cu plugul meu pribeag
Pân’la tine, frate drag.
Si-ti urez ani multi si buni,
Să scăpăm tara de Huni.
Bună seara frati români,
Stânci din munti si bravi stăpâni,
Roată toti lângă hotar,
Să gonim orice barbar
Din tara lui Decebal.
Iar pe plaiul lui Stefan
Nici o urmă de dusman.
Dela Tisa pân’la Bug,
Are liber acest plug.
Tine fruntea sus, măi frate,
Că tara ta e-o Cetate.
Nu-i păgân pe lumea asta,
Să ne-omoare cu năpasta.
Că de ne-om strânge cu totii,
Fug tovarăsii ca hotii.
Fug rusnacii si tătarii,
Fug maghiarii si bulgarii.
Fug jidanii pistruiatii
Bolsevicii blestematii.

Fug si corbii, fug si ciori,
Lăsând tara cu comori.
Asta-ti urez, măi pribeag,
De pe-acest străin meleag.
Toti odată, mânati măi, hăi, hăi.

…………………………………….

Brazdă adâncă să arăm,
Să arăm, să sămănăm.
Grâu ca fata lui Christos.
Să crească mare, frumos,
Să nu calce-al nost’ pământ,
Lipitori adusi de vânt.
Toti grămadă lângă plug,
Să scăpăm pe veci de jug.
Mânati, măi flăcăi, hăi, hăi.

Dumitru Paulescu

Ultimele articole

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php