TAINA JERTFEI LA FORTUL 13… 65 de ani de la execuția luptătorilor parașutați de aviația SUA în România comunistă. INEDIT: Procesul verbal al execuției.

de Florin DOBRESCU

„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi.” (Ioan 15, 13)

65 de ani…

Poate fi mult, la scara unei vieți de om, sau puțin, la scara Istoriei unui neam. Totuși, a fost enorm pentru toți cei care, după 31 octombrie 1953, au așteptat zadarnic, tot restul vieții, reîntoarcerea unui fiu, a soțului ori iubitului, a unui frate sau părinte… Căci toată povara acestor 65 de ani a fost înmulțită cu aceea a suferințelor, umilințelor și privațiunilor de care s-au împărtășit și familiile celor plecați. Potirul durerii a fost gustat de toate rudele lor, după cum întregul neam românesc s-a împărtășit din el în acei ani de beznă și teroare. (mai mult…)

25 octombrie 1921. Nașterea Regelui Mihai I.

de Florin DOBRESCU

25 octombrie 1921. Nașterea REGELUI MIHAI I la Palatul Foișor, de pe domeniul Peleș.
Eram copil, atunci când Bunicul a scos o cărțulie pe care o ținuse multă vreme ascunsă, unde am văzut pentru prima oară imagini cu Regele Mihai. Erau imagini din perioada adolescenței sale, când purta titulatura de Mare Voievod de Alba Iulia. Bunicii mi-au vorbit despre el și despre Regatul României. Tot atunci am văzut întâia oară și harta României Mari, iar Bunicul mi-a arătat cetățile de pe Nistru, frontiera de Răsărit a Europei civilizate… 

De atunci am năzuit la ziua când Regele Mihai va reveni pe Tronul României. Adică, restaurarea ordinii de drept răsturnate samavolnic de ocupația sovietică și ciracii ei locali în 1947. Adică, revenirea la normalitatea uzurpată prin instaurarea anormalității.
Anii au trecut. Îi ascultam mesajele transmise de Radio Europa Liberă de Crăciun, în fiecare an, cu sentimentul că aveam acces la mesaje venite dintr-un alt ev, demult îngropat în uitare și ignoranță. Și care se putea întoarce cândva… Am înțeles curând după Decembrie 1989 că încă nu era posibil. Ei, comuniștii, erau încă prea puternici și nu-și schimbaseră decât blana… Exilul s-a prelungit nefiresc, cu rare tentative de a reveni, la care regimul răspundea, respingându-l, ca pe un dușman periculos. Periculos pentru ei, desigur…
Regele continua să exercite asupra a milioane de supuși fascinația arhetipală a monarhului ascuns, mit aparținând Tradiției primordiale și regăsit, până azi, în cultura arhaică a tuturor popoarelor lumii.
Momentul celor trei zile ale Paștelui din 1992, cu un milion de oameni ovaționându-l pe străzile Bucureștiului, a fost – dincolo de speranțele zămislite – doar licărirea de o clipă a icoanei unei Românii care ar fi putut să fie dacă nu ar fi fost să nu fie… Pentru că, din păcate, masele, cei mulți, au vrut mereu altceva. Și au primit… Pe Iliescu, pe Băsescu, pe Iohannis. Unul mai chipeș decât celălalt.
Revenirea, în cele din urmă, a Regelui, a însemnat o reinstituționalizare, în viața poporului român, a Casei Regale. Nu știu să mai existe vreo republică în care o casă regală să cunoască atâta influență și simpatie precum Casa Regală a României. Să fie doar o concesie făcută dreptății Istoriei în schimbul perpetuării modelului republican ilegitim? Sau pur și simplu un reflex al României profunde, care sub zgomotul zilnic continuă să creadă?
Este greu de spus.
În decembrie, Regele Mihai a repurtat încă o victorie. Într-o republică, el a avut parte de funeraliile unui Rege. Bicisnica republică, prin toate instituțiile și autoritățile sale, precum și Biserica, l-au recunoscut ca Rege și l-au tratat ca atare pe ultimul drum.
Istoria românilor continuă să fie un paradox deseori stupid. Dar, dincolo de toate, astăzi e vremea să ne amintim, din nou, de el…

(mai mult…)

Camaradul ERNEST MAFTEI – 12 ani… Ultimele momente cu BĂDIA. ÎN ANTECAMERA MORȚII… Octombrie 2006.

de Florin DOBRESCU

 Telefonul închis cu o seară înainte, lucru care nu se obişnuia la dumnealui, mi-a spus că ceva nu-i bine. Apoi, a doua zi, mi s-a confirmat.

L-am aflat într-un salon al Spitalului Militar. Şedea pe marginea patului, drept, rezemat de noptiera pe care vegheau o icoană şi o lumânare aprinsă… Şi aştepta Moartea. Cu firescul cu care aşteptăm noi, zilnic, tramvaiul, să zi-cem… Ştia că mai e vorba de ore, cel mult zile… De altfel, trăia doar datorită tuburilor care-i oxigenau plămânii făcuţi fărâme.

Şi totuşi, cu excepţia suferinţei pe care o presupunea fiecare inspiraţie şi expiraţie, era acelaşi pe care îl cunoşteam cu toţii. Puternic, plin de optimism, capabil să-ţi dea ţie, om sănătos, lumină şi pace.

Mi-a mărturisit că vrea să moară zâmbind… Să facă un rol frumos. Ultimul rol, dar cel mai greu, după cum însuşi spunea… (mai mult…)

DAN PURIC, DUPĂ REFERENDUMUL PENTRU FAMILIE

„Astăzi nu ni s-au mai luat teritorii, ci ultima redută care ne-a apărat mii de ani: sufletul creștin!

Ce am avut mai bun ne-a murit în pușcărie, nu avem dreptul să-i jignim cu „libertatea” noastră născută din ocultarea jertfei lor și din apostazia credinței! Iar daca ei au murit pentru Hristos și pentru demnitatea noastră, noi nu avem dreptul să „trăim” mințind, uitându-i, pentru penibilul confort din lumea asta si din viața asta fără de Dumnezeu!

Să-i urmăm cu capul plecat, și să-l rugăm pe Dumnezeu să ne dea în timpurile astea noi, puterea veche a jertfei lor!”

Votăm DA pentru unitate!

de Elena PUIU

Valuri de ură. Fanatici religioși. Radicali ortodocși. Extremiști de dreapta. Fasciști. Naziști. Rinoceri. Sunt doar câteva dintre invectivele pe care tabăra celor mai toleranți și mai deschiși la minte le urlă cu patos, de pe buze spumegânde, în ultimele două săptămâni.
Dar cine sunt extremiștii? Rinocerii? Fanaticii? Sunt majoritatea Românilor cu drept de vot, aceia care încă mai au discernământ și cărora conștiința, încă neabrutizată de latura instinctuală, le dictează să apere ce a mai rămas nealterat în nucleul identitar al Poporului Român: familia.

(mai mult…)

NEA COSTACHE ȘI REFERENDUMUL… De ce merg la vot.

de Florin Dobrescu

Am văzut în ultimele zile atât de multe opinii de genul „eu nu merg la Referendum!”. „Nu vreau să fac jocul lui Dragnea!” – spun unii. „Eu mă tem că în spatele întrebării ambigue se ascund alte modificări la Constituție” – ezită alții. Iar alții pur și simplu s-au săturat de democrație. Și nu mai participă de mult la scrutinurile electorale: „Politica e curvă… Oricum nu se schimbă nimic…” (mai mult…)

„Domnilor, ați învins!…”

de Florin Dobrescu

„Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 24, 13).

Astăzi, de Ziua Crucii, când la Aiud, conform unei tradiții de aproape trei decenii, sunt comemorați deținuții politici exterminați în cumplitul penitenciar politic comunist și îngropați noaptea, în taină, în lutul Râpei Robilor, gândul mă duce la o fotografie din arhivele Securității…

Imaginea prezintă un grup de ofiţeri din conducerea Penitenciarului Aiud, pozând triumfători, cu țigările în mâini, în faţa uriaşei lozinci arborate în timpul reeducării de la Aiud (1962-1964): „Legionarismul s-a născut în închisoare, / Din ură, sânge şi crimă. / Legionarismul a murit pentru totdeauna, / Aici, în Aiud, prin reeducare”… (mai mult…)

România, răstignită între tâlhari

Sursa: Epoch Times

Autor: Florin DOBRESCU

Dezamăgire. Ciudă și durere. Ură și dezbinare. Acesta este portretul României în vara anului în care aceasta își sărbătorește Centenarul.

Ceea ce s-a întâmplat vineri seară întunecă sufletul românesc. Bestialitatea și ura au fost descătușate și au însângerat caldarâmul Capitalei. Ceea ce se dorise a fi un protest al diasporei românești risipite de sărăcie în cele patru zări, idee născută oarecum ca o revanșă la mitingul PSD din iunie, s-a sfârșit într-un mic război fratricid. (mai mult…)

„Din duhul dacilor nemuritori”… ALEXANDRU ASMARANDEI – 7 ani de la marea despărţire!

S-au împlinit  şapte ani de la tragica despărţire de bunul şi integrul nostru camarad Alexandru Asmarandei. Postăm mai jos două materiale, unul aparţinând ziaristului Eugen Cişmaşu, din 2013, şi distribuit pe Facebook, ştirea lui Victor Roncea din chiar ziua următoare teribilului accident, şi un alt articol mai vechi, scris de Florin Dobrescu.

Eugen Cişmaşu: ALEXANDRU ASMARANDEI! PREZENT!

În urmă cu doi ani, în duminica acelui trist 31 iulie, Alexandru a început să urce treptele către cer… Un accident cumplit l-a răpit dintre noi, lăsând un gol imens în sufletele camarazilor, ale prietenilor şi ale celor apropiaţi. Avea doar 39 de ani şi, de ceva vreme, îmbrăcase cămaşa multora dintre martirii acestei ţări.
Deşi ani de zile am dialogat pe blogurile noastre, n-am avut privilegiul să-l cunosc personal decât în urmă cu două veri, în ziua în care ne-am întâlnit pentru a-mi înmâna contribuţia lui şi a camarazilor pentru campania „Carte pentru Frate” din Basarabia. Câteva ore am discutat însufleţit apoi ne-am strâns mâinile şi ne-am promis că ne vom revedea… Divinitatea, însă, a avut alte planuri…
Vă chem, pe toţi cei ce citiţi aceste rânduri, să înălţaţi, la vreme de răgaz sufletesc, şi o rugăciune pentru cel ce a fost Alexandru Asmarandei, tânărul integru, de mare caracter, loial, altruist, neclintit în convingerile sale. Pomenit la mănăstirile Petru Vodă, Paltin, Diaconeşti, ori la schitul Aiud, pentru credinţa şi lupta lui pentru ortodoxie şi românism, numele lui Alex merită a fi amintit în orice catedrală municipală ori bisericuţă de ţară…

ALEXANDRU ASMARANDEI! PREZENT! (mai mult…)

Dubios, antisemitismul trecea…

de Florin Dobrescu

Și s-a întâmplat… Astăzi, Președintele Iohannis a promulgat Legea care pedepsește drastic antisemitismul. Aceasta fusese adoptată în urmă cu o săptămână.

Într-o Românie în care mai trăiesc – conform recensământului din 2011 – 3271 de evrei, într-un stat în care însuși șeful comunității evreiești consideră că nu există un curent antisemit și în care nu există condamnări penale pentru antisemitism (infracțiunea fiind prevăzută și de alte acte normative), această lege a urmat parcursul legislativ într-un regim de urgență. De stringentă urgență… (mai mult…)