EditorialUltimele ştiri Martirii Neamului şi ai Legiunii omagiaţi pe 29 septembrie la Râmnicu Sărat, Tecuci şi Nicoreşti By Adrian Petreanu On oct. 3, 2012 0 819 Share Psalm de Iordache Nicoară De va fi Doamne, ca sã cad sub vis Sub crugu’nalt pe care l-ai deschis Uimiţilor şi fericiţilor de noi, De-o fi ca sã’ngenunchi sub glonţ flãmând Sau ca sã pier în temniţi ars de gând Şi lutului sã-i dau dobânda înapoi, În ceasu-acela, greu de’nduioşare Când chipul tãu va fulgera pe zare Şi-o sã mã soarbã adâncuri de senin, În ceasu-acela Doamne, printre stele, Voi tãbârci cu dorurile mele, Suind înlãcrimat sã ţi le’nchin, Cã toatã’nfiorarea pãmânteanã Tot ce-a fost crin şi înnourãri de geanã, Din palma Ta le-am adunat Pãrinte, Şi tot ce-a fost duios popas sub vise, Suflet prieten, plaiuri larg deschise De Tine-au fost lãsate sã ne-alinte: Copilãrie dulce de candoare, Iubiri ca limpezimile stelare, Tu, Doamne, mi le-ai scos în cale, De-au înflorit uimite clematite, În încropite ape otrãvite. Troiţa de la Nicoreşti construită prin grija Asociaţiei Prezent în memoria lui Iordache Nicoară şi casa familiei martir Iordache Prezenţi la sfinţirea troiţei: maici de la Mănăstirea Vladimireşti ( în duhul maicii Mihaela Iordache), membri ai Fundaţiei George Manu, Asociaţiei Prezent, Fundaţiei Sfinţii Martiri Brâncoveni, Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, Partidului Totul Pentru Ţară şi săteni La Monumentul Martirilor Anticomunişti din Tecuci La Monumentul Martirilor Anticomunişti din Tecuci La Crucea martirilor elitei legionare ucişi la Râmnicu Sărat:veterani anticomunişti ai închisorilor, membri ai generaţiei care încearcă sa continue lupta lor, împreună cu preoţi şi monahi de la Mănăstirea Petru Vodă Închisoarea Râmnicu Sărat ultim loc de detenţie pentru Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, Nicadori, Decemviri, Gheorghe Clime, Alexandru Cantacuzino, Ion Banea Închisoarea Râmnicu Sărat ultim loc de detenţie pentru Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, Nicadori, Decemviri, Gheorghe Clime, Alexandru Cantacuzino, Ion Banea Martirii Neamului Românesc şi ai Legiunii: Prezent! 0 819 Share Facebook