Revolte violente în periferia pariziană

0 348

Revoltele generate în Franța de prezumtiva violare a unui tânăr de culoare la Aulnay-sous-Bois, iau o turnură din ce în ce mai radicală, iar poliția se teme de un efect de contagiune, mobilizându-se pentru ca ciocnirile să nu se extindă, scrie Le Figaro..

Totul a început în 2 februarie cu arestarea tânărului Theo, 21 de ani, care ar fi fost violat cu bastonul de un polițist. A urmat o serie de proteste, care au devenit tot mai radicale. Sâmbătă după amiaza, un protest sub ferestrele palatului de Justiție din Bobigny a căpătat aerul unei gherile urbane. Incidente multiple au fost semnalate în întregul departament, 37 de persoane fiind arestate.

“Doar la Bobigny, unitățile poliției au tras sâmbătă seară peste 100 de grenade lacrimogene pentru a îndepărta mulțimea”, spune unul din oamenii de ordine. În acest timp, pe retelele sociale, polițistul suspectat de viol este amenințat cu moartea.

Printre manifestanți, paralela cu revoltele din 2005 este evidentă. Atunci, doi tineri din Clichy-sous-Bois, Zyed și Bouna, au murit după o cursă de urmărire a poliției, în 27 octombrie. Autoritățile au fost nevoite să decreteze atunci starea de asediu.

Pentru moment, există șapte focare de revoltă în departamentul Seine-Saint-Denis, iar autoritățile avertizează că “riscul de contagiune nu trebuie neglijat”. Cu atât mai mult cu cât lista orașelor franceze unde au loc proteste include și Nantes, Rennes, Bordeaux, Rouen, Toulouse, Marseille.

În Paris, vineri seară, 150 de protestatari mobilizați prin intermediul rețelelor sociale ale extremei stângi s-au adunat la Hale, într-o atmosferă foarte tensionată.

 

sursa: NapocaNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php