Kerry rupe corectitudinea politică în comentarii despre incidentul Charlie Hebdo

0 381

Secretarul de stat american John Kerry este supus unui val de critici după ce a părut să sugereze o “explicaţie raţională” pentru atacul desfăşurat de Al-Qaeda asupra sediului revistei franceze de satiră Charlie Hebdo, care a avut loc la începutul acestui an.

John Kerry, secretar de stat pentru Externe

În acel atac au murit 12 oameni, inclusiv 10 membri ai personalului revistei.

Săptămâna trecută, Kerry a discutat cu angajaţii Ambasadei americane din Paris după atacurile sângeroase din capitala pariziană, care ar fi fost revendicate de Statul Islamic şi care s-au soldat cu cel puţin 130 de morţi şi peste 350 de răniţi.

Conform unei transcrieri oficiale a discuţiei, Kerry a declarat că a fost “ceva diferit” în privinţa atacurilor din Paris din 13 noiembrie comparativ cu incidentul Charlie Hebdo.

Revista de satiră a fost ţinta unor ameninţări jihadiste datorită faptului că a sfidat în mod public o lege islamică care interzice promovarea imaginilor cu Profetul Mahomed. Şi Kerry a susţinut că atacul asupra revistei a avut loc ca urmare a unui “fel de obiectiv particularizat sau poate chiar a unui obiectiv legitim în termeni de – nu legitim, ci raţional, pe baza căruia să poţi spune oarecum ‘Bine, ei sunt cu adevărat nervoşi datorită acestui lucru sau acelui lucru.’”

În cazul atacurilor din 13 noiembrie, a adăugat el, “[totul] a fost absolut la întâmplare. Atacul nu a urmărit să atingă un anumit aspect al răului. Atacul a urmărit să terorizeze oamenii. Atacurile au urmărit să lovească în lucrurile pentru care luptăm.”

Transcrierea şi înregistrarea video a discursului lui Kerry sugerează că el a realizat faptul că folosirea cuvântului “legitim” a fost neinspirată, din moment ce a revenit la acel cuvânt aproape imediat, conform Business Insider.

În context, se pare că secretarul de stat american a făcut o distincţie între atacurile care urmăresc să provoace un număr maxim de victime, precum atacurile din Paris, şi cele care vizează o anumită instituţie cu privire la o problemă specifică.

Este posibil ca discursul lui Kerry să fi stârnit nemulţumiri din moment ce implică faptul că un masacru asupra unui sediu de ziar nu este de asemenea un atac asupra “lucrurilor pentru care luptăm”.

Mai mult, declaraţia lui Kerry admite un anumit grad de cauzalitate între conţinutul revistei Charlie Hebdo şi moartea a 10 dintre angajaţii săi.

sursa: Epoch Times 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php