Sediul ziarului francez Charlie Hebdo atacat cu automate. 12 morţi. Atacatorii vorbeau perfect franceza

0 491

Încă în stare de şoc după ce a asistat la uciderea colegilor săi, caricaturista Corinne Rey, care-şi publica desenele sub pseudonimul „Coco”, a relatat pentru publicaţia franceză „L’Humanite” că autorii sângerosului atentat din redacţia ziarului Charlie Hebdo vorbeau perfect franceza şi au pretins că fac parte din Al-Qaeda.

Sediul ziarului Charlie Hebdo din Paris, 7 ianuarie, după atacul în care au fost omorâţi 11 oameni (Philippe Dupeyrat/AFP/Getty Images)

„Am fost să-mi iau fetiţa de la grădiniţă. Când am ajuns în faţa intrării clădirii unde funcţionează redacţia, doi bărbaţi înarmaţi, purtând cagule ne-au ameninţat cu brutalitate. Voiau sa intre, să urce. Am tastat codul de acces. Au tras asupra lui Wolinski, Cabu (ziarişti ai publicaţiei n.r.) … a durat cinci minute… M-am ascuns sub un birou… Cei doi vorbeau perfect franceza… Au pretins că sunt de la Al-Qaeda”, a relatat telefonic caricaturista reporterilor L’Humanité.

Numărul celor ucişi în atentat se ridică, potrivit ultimelor informaţii, la cel puţin 12 persoane, dintre care 2 poliţişti. Alte patru persoane au fost rănite.

* * *

11 oameni au fost ucişi după ce doi bărbaţi înarmaţi au deschis focul în sediul publicaţiei franceze de satiră Charlie Hebdo din centrul Parisului, au spus martorii mass mediei locale.

“Cu aproximativ o jumătate de oră în urmă doi bărbaţi cu cagule pe cap au intrat în clădire, fiind înarmaţi cu arme automate Kalaşnikov. Câteva minute mai târziu am auzit o mulţime de împuşcături”, a spus un martor postului local de televiziune iTele, adăugând că atacatorii au fost văzuţi ulterior fugind din clădire.

Conform anumitor surse, ar fi fost vorba de 3 bărbaţi înarmaţi implicaţi în atacul armat.

“Este un masacru. Toţi sunt morţi!” a declarat un angajat al Charlie Hebdo pentru publicaţia franceză 20minutes, ca apoi apelul să se deconecteze brusc.

Benoit Bringer, un jurnalist de la agenţia Premieres Lignes Tele, ale căror birouri sunt alături de sediul publicaţiei Charlie Hebdo, s-a refugiat pe acoperişul clădirii.

“Au fost mulţi oameni în clădire. Noi ne-am refugiat pe acoperiş. După aproximativ 10 minute am văzut doi bărbaţi mascaţi şi înarmaţi ieşind în stradă. La faţa locului au sosit trei poliţişti care s-au retras din calea bărbaţilor înarmaţi. După câteva minute, au sosit acolo ambulanţe, maşini de poliţie şi echipaje de pompieri”, a spus Bringer pentru iTele.

În această săptămână, Charlie Hebdo a publicat un material despre noua nuvelă a lui Michel Houellebecq, Submission, a cărei lansare în Franţa urmează să aibă loc astăzi. În carte este vorba despre un musulman care conduce Franţa după legile Islamului conservator.

Charlie Hebdo este o publicaţie franceză controversată de satiră, al cărei sediu anterior a fost incendiat în 2011 după publicarea unor caricaturi daneze care îi reprezentau pe Profetul Mohamed şi pe alţi lideri musulmani. Charlie Hebdo şi-a apărat decizia publicării caricaturilor, invocând libertatea de exprimare.

 sursa: Epoch-Times Romania

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php