Browsing Category
Spiritualitate
Spiritualitate
Magia „democratică”
Trăim vremuri de mare și intensă rătăcire.
Hipnotizate parcă în a merge din nou în „întuneric și în umbra…
Mare e Domnul nostru şi mare este puterea Lui – Convorbirea lui Hristos cu…
Cu dorinţa ca „tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa Adevărului să vină”, Hristos a vorbit cu iubire…
Biserica din Vința este încă în primejdie. Continuă campania pentru salvarea ei
258 de ani de istorie și o la fel de veche și valoroasă operă de pictură murală sînt în primejdia de a fi înghițite…
Sfântă Liturghie Arhierească la Göteborg, Suedia: Un tânăr suedez s-a convertit la…
La începutul anului bisericesc, sâmbătă, 1 septembrie 2018, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Episcopiei…
Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii. Pilda lucrătorilor răi – Gând de…
Sfârşim anul bisericesc şi ne pregătim pentru un altul, încercând a pune un bun început, făcând o recapitulare,…
”Nu, domnule, nu pot să colaborez. Iudă, din mine nu puteţi să faceţi”
Drept ca bradul, cu voce tunătoare, intransigent dar omenos în toate deciziile duhovniceşti, cu o vitalitate…
Zece eroi ai Rezistenței căzuți în luptă cu Securitatea, reînhumaţi la Alba Iulia
23 august, zi cu semnificații tragice în istoria poporului român și a Europei, a însemnat ieri, la Alba Iulia,…
Minuni lucrate de Maica Domnului la Mănăstirea Țigănești
La 35 de kilometri distanță de Capitală, Mănăstirea Țigănești ascunde taina lucrării Maicii Domnului, ale cărei…
„Bogăţia de-ar curge pe pământ, nu vă lipiţi de ea” – Pilda tânărului bogat. Gând…
Spune cu limpezime Psalmistul că „Dumnezeul nostru este în cer, în cer şi pe pământ, toate câte a voit a făcut”.…
Duminică, 19 August 2018: Sfințirea Mănăstirii Mihai Vodă din Turda, loc de…
Această ctitorie mânăstirească s-a născut în urmă cu mai bine de 17 ani, când la ceremonia de comemorare a 400 de…