Coreea de Nord susţine că a testat cu succes o bombă cu hidrogen

0 433

Agenţiile geologice au detectat un cutremur în Coreea de Nord care semnalează că regimul a desfăşurat cel de-al şaselea său test nuclear. Noul test are loc pe fondul unei situaţii deja tensionate de repetatele teste de rachete balistice efectuate de Phenian.

Coreea de Nord a declarat duminică faptul că a testat cu succes o bombă cu hidrogen care poate fi plasată pe o rachetă balistică intercontinentală.

Agenţia nord-coreeană de ştiri de stat a făcut anunţul după ce diverse agenţii geologice au înregistrat un cutremur produs de om în nord-estul Coreei de Nord.

Armata sud-coreeană a declarat că analizează “presupusul” test nuclear, în timp ce Japonia a afirmat că a ajuns la concluzia că Phenianul a desfăşurat un test nuclear.

US Geological Survey a declarat că cutremurul de magnitudine 6,3 a fost o “posibilă explozie, localizată în apropierea unui poligon în care Coreea de Nord a detonat explozii nucleare în trecut”.

Testele nucleare nord-coreene precedente au provocat cutremure, dar un cutremur de magnitudine 6,3 indică faptul că amploarea acestui presupus test nuclear a fost mai mare decât în celelalte cazuri, au declarat unii analişti.

Administraţia sud-coreeană pentru Meteorologie a estimat că testul de duminică a fost de 5 până la 6 ori mai puternic decât cel de-al 5-lea test nuclear nord-coreean, care a avut loc în septembrie 2016 şi care a provocat un cutremur de magnitudine 5,3. Administraţia a adăugat că noul test a fost de aproximativ de 10 ori mai puternic decât un test nuclear desfăşurat în ianuarie 2016.

Phenianul anunţă o nouă bombă cu hidrogen

Anterior, Phenianul a anunţat că a dezvoltat o armă termonucleară cu “putere super explozivă”, a precizat agenţia nord-coreeană de ştiri de stat KCNA, citându-l pe dictatorul Kim Jong-un afirmând că “toate componentele bombei cu hidrogen au fost produse pe plan intern”.

Coreea de Nord “şi-a îmbunătăţit şi mai mult performanţa tehnică la nivel ultra-modern pe baza succeselor precedente înregistrate în primul test al bombei cu hidrogen”, a adăugat KCNA.

Cresc tensiunile

Phenianul a declanşat o nouă amplificare a tensiunilor în luna iulie, după ce a testat cu succes două rachete balistice intercontinentale – modelul Hwasong-14. Iar săptămâna trecută, Coreea de Nord a lansat o rachetă balistice deasupra Japoniei, care s-a prăbuşit în Oceanul Pacific.

Japonia a cerut să se facă un efort concertat la nivel mondial pentru a pune capăt “ameninţării crescânde” reprezentate de programul nuclear al Coreei de Nord.

Preşedintele american Donald Trump a discutat telefonic cu premierul nipon Shinzo Abe după anunţul făcut de Phenian, a anunţat Casa Albă.

Abe a precizat că SUA şi Japonia au convenit să îşi coordoneze eforturile împreună cu Coreea de Sud, precum şi cu comunitatea internaţională, pentru a mări presiunea asupra regimului nord-coreean şi pentru a-l forţa să îşi schimbe politicile.

Trump şi omologul său sud-coreean Moon Jae-in au declarat sâmbătă că plănuiesc să revizuiască un acord comun vechi de 43 de ani care limitează numărul şi raza de acţiune a rachetelor balistice sud-coreene.

În plus, cei doi şefi de stat au discutat despre comportamentul tot mai destabilizator şi agresiv al Coreei de Nord, a mai susţinut Casa Albă.

Trump a avertizat că armata americană este pregătită şi că Phenianul s-ar putea confrunta cu “foc şi furie” în cazul altor provocări. Coreea de Nord a declarat că racheta lansată recent asupra nordului Japoniei a fost o “contramăsură fermă” împotriva exerciţiilor militare continue americano-sud-coreene.

“Deşi nu putem verifica afirmaţia, [Coreea de Nord] doreşte să ne facă să credem că poate lansa un atac termonuclear în prezent, dacă este atacată”, a declarat Adam Mount, membru de rang înalt la Center for American Progress, într-un interviu cu Reuters.

Îndoieli tehnice

În prezent există semne de întrebare dacă Phenianul a fost capabil să dezvolte un dispozitiv nuclear miniaturizat care este suficient de mic şi de uşor pentru a fi încărcat pe o rachetă balistice intercontinentală, fără să afecteze raza de acţiune şi reintrarea rachetei în atmosfera Pământului.

În ianuarie 2016, Coreea de Nord a declarat că dispozitivul folosit la acea vreme – în cel de-al patrulea său test nuclear – a fost o bombă cu hidrogen miniaturizată. Savanţii cred că producţia de şase kilotone obţinută atunci a fost mult prea scăzută pentru un dispozitiv termonuclear.

Când a desfăşurat cel de-al 5-lea test nuclear, în septembrie 2016, Phenianul s-a îndepărtat de afirmaţiile anterioare privind testarea unei bombe cu hidrogen.

 

sursa: Epoch Times

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php