Rușii revendică „victoria” în pseudo-referendumurile organizate în teritoriile ucrainene

0 1.182

Autoritățile pro-ruse din regiunile ucrainene Zaporojie, Herson, Lugansk și Donețk au anunțat marți seara rezultatele de la așa-zisele referendumuri de „unire” cu Rusia, informează Agerpres.

Comisia electorală a regiunii Zaporojie a afirmat că 93,11% dintre alegători au votat pentru anexare după numărarea a 100% din buletinele de vot, precizând totodată că este vorba deocamdată de rezultate preliminare, potrivit sursei citate. La rândul său, administrația pro-rusă de ocupaţie a regiunii Herson a afirmat pe Telegram că 87,05% dintre alegători au votat favorabil anexării după numărarea a 100% din buletinele de vot.

Acestea sunt primele două regiuni ucrainene care au votat în favoarea anexării de către Rusia de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, pe 24 februarie.

Ulterior, marţi seara şi în auto-proclamata Republică Populară Lugansk (LNR), autorităţile pro-ruse au revendicat victoria. Comisia electorală a acestei regiuni, citată de agenţiile ruse Ria Novosti şi Interfax, a anunţat că 98,42% dintre alegători au votat pentru anexarea la Rusia după numărarea tuturor buletinelor de vot.

Comisia electorală centrală a Republicii Populare Doneţk (DNR) a anunţat că 99,23% dintre alegători susţin anexarea la Rusia a acestei regiuni după numărarea a 100% din buletinele de vot, potrivit agenţiilor de presă ruse.Astfel, toate cele patru regiuni ucrainene – Zaporojie, Herson, Lugansk şi Doneţk – care au organizat aceste referendumuri la șapte luni după începutul invaziei ruse în Ucraina, s-au declarat în favoarea anexării la Rusia.

20% din teritoriul Ucrainei

„Toţi ne-am dorit (asta) de foarte mult timp”, a asigurat liderul DNR, Denis Puşilin, citat de RIA Novosti.„Ne reunim cu marea noastră patrie, cu marea Rusie”, a adăugat el, salutând rezultatul „colosal” al referendumului.„Bine aţi venit acasă, în Rusia!”, a reacţionat rapid pe Telegram fostul preşedinte Dmitri Medvedev. Aceste voturi privesc peste 20% din suprafaţa Ucrainei, notează France Presse.Kievul și țările din Occident nu recunosc aceste referendumuri. În regiunile Herson și Zaporojie, pe formular erau două întrebări: dacă sunt de acord să devină state independente și doi, dacă sunt de acord să se alăture Rusiei.În ceea ce privește Donețk-ul și Lugansk-ul, a fost doar o singură întrebare: dacă sunt de acord ca aceste „state” să devină parte a Federației Ruse. Acest lucru s-a întâmplat pentru că respectivele regiuni își declaraseră deja independența față de Kiev, care a fost recunoscută doar de Moscova.

Procesul de votare în sine a fost o parodie, de vreme s-a votat „din ușă-n ușă” cu urna mobilă. De altfel, nu există nicio statistică privind numărul cetățenilor care mai locuiesc în aceste regiuni, după declanșarea războiului din Ucraina din 24 februarie.

via R3Media

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php