Preşedintele polonez se opune experimentelor sociale care lovesc unitatea familiei

0 1.140

Preşedintele polonez, Andrzej Duda, a promis că se opune experimentelor sociale efectuate asupra copiilor în unele ţări occidentale, care au dus la eroziunea familiei tradiţionale.

Vorbind în timpul unui miting de campanie în oraşul Poronin înaintea alegerilor din 28 iunie, Duda a afirmat că va continua politicile pro-familie.

„Au fost politici de demnitate pentru polonezi şi Polonia – o luptă demnă pentru interesele poloneze oriunde unde trebuia rostit adevărul despre aceste interese. Nu m-am temut niciodată să fac asta”, a afirmat el.

Căsătoria între persoane de acelaşi sex, faţă de care se opune majoritatea populaţiei poloneze, este interzisă în constituţia poloneză, iar Duda şi-a subliniat îngrijorarea pentru modul în care mişcarea lgbt s-a dezvoltat în alte ţări afirmând că este o putere politică, nu ca o cauză pentru drepturile civile.

„Încearcă să ne convingă că LGBT este o categorie de oameni, dar este o ideologie”, a menţionat preşedintele polonez.

Adăugând că beneficiile sociale pentru încurajarea familiilor puternice vor fi menţinute, Duda a promis, de asemenea, să apere copiii de experimentele sociale.

„Atâta timp cât am putere, vă promit că voi proteja întotdeauna familia noastră, familia noastră tradiţională conformă cu modelul nostru polonez. Nu voi permite introducerea experimentelor, mai ales în cazul în care copiii noştri vor fi folosiţi în aceste experimente. Nu permit asta”, a declarat preşedintele.

Polonia a respins şi politicile multiculturaliste promovate de alte naţiuni occidentale şi a blocat solicitările UE de a accepta migranţi din ţările musulmane.

Prim-ministrul polonez, Mateusz Morawieck, a preluat şi el mesajul lui Duda, încurajând oamenii să aibă mai mulţi copii, spunând: „Nu există Polonie puternică fără familii puternice.”

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php