Guvernul grec adoptă măsuri contra migrației

0 448

Noul guvern grec condus de conservatorul Kyriakos Mitsotakis a făcut sâmbătă primii paşi în aplicarea noii politici a Greciei privind migraţia, vizând în special decongestionarea taberelor de refugiaţi din insulele Mării Egee prin intensificarea transferurilor către Grecia continentală, sporirea controlului maritim şi a repatrierii imigranţilor fără drept de azil, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

https://youtu.be/Ai_kgbDiGYY

După ce în cursul zilei de joi în numai o oră circa 500 de imigranţi au debarcat în insula Lesbos, guvernul de la Atena a decis să accelereze implementarea planului său privind migraţia, inclus în programul cu care Mitsotakis a câştigat alegerile anticipate desfăşurate luna trecută.

În cadrul unei reuniuni extraordinare a Consiliului de Apărare şi Relaţii Externe desfăşurată sâmbătă au fost adoptate o serie de măsuri: Ministerul grec de Externe a transmis  un protest oficial Turciei, prin care îi solicită acesteia să aplice acordul încheiat cu UE în 2016 şi prin care guvernul de la Ankara s-a angajat să facă tot posibilul pentru a opri deplasarea refugiaţilor către statele UE, după valul migrator din 2015-2016.

Printre măsurile aprobate de noul guvern grec se numără şi intensificarea expulzării către Turcia a acelor refugiaţi cărora li s-a respins cererea de azil, conform acelui acord. A fost de asemenea eliminată posibilitatea ca un refugiat să poată contesta în faţa unei instanţe greceşti respingerea cererii de azil, practică prin care până în prezent numeroşi migranţi au reuşit să evite sau să întârzie repatrierea lor.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php