Sistemul comunist de credit social blochează 2,5 milioane de „entităţi discreditate” să achiziţioneze bilete de avion

0 427

„China a restricţionat 2,56 milioane de entităţi discreditate de la achiziţionarea biletelor de avion şi 90.000 de entităţi de la achiziţionarea biletelor de tren de mare viteză în iulie”, a anunţat Global Times, o publicaţie controlată de Partidul Comunist Chinez.

Cetăţenii chinezi sunt pedepsiţi prin scăderea scorului de credit social pentru implicarea într-o serie de comportamente diferite, inclusiv conducere necorespunzătoare a autovehiculelor, fumatul în trenuri, cumpărarea „prea multor” jocuri video, a unei cantităţi „prea mari” de alcool, apelarea telefonică a unui prieten care are un scor de credit scăzut, prietenie online cu o persoană care are un scor de credit scăzut, publicarea online a unor ştiri considerate de Ministerul Propagandei „fake news”, criticarea guvernului, vizitarea site-urilor neautorizate, plimbarea câinilor fără lesă şi altele.

În noiembrie 2018, 6,7 milioane de chinezi aveau deja interdicţie la cumpărarea biletelor de avion şi tren. Acest număr pare acum să crească.

Regimul comunist din China are o îndelungată istorie de menţinere a controlului asupra societăţii prin teroare. Se estimează că pentru a acapara şi susţine puterea, până în anii ’80, Partidul Comunist chinez ar fi omorât un număr de peste 80-100 de milioane de persoane în numeroase campanii politice – inclusiv prin înfometare. În ciuda renunţării la economia de tip socialist, regimul nu a abandonat menţinerea controlului prin teroare, fiind cunoscute multe atrocităţi care se petrec în zilele noastre – persecutarea creştinilor neafiliaţi „Bisericii Patriotice” controlate de Partid, omorârea uighurilor, a tibetanilor etc.

În pofida acestor trăsături criminale ale regimului comunist chinez, numeroşi lideri „progresişti” sunt de părere că implementarea unui asemenea sistem de credite ar fi binevenită şi în Occident, pe fondul scăderii nivelului de conştiinţă civică şi al creşterii criminalităţii…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php