La Anvers, românii conjugă la prezent verbul „a învia”

0 539

În Antwerpen, al doilea oraș ca mărime din Belgia, sunt mai puțini români decât în Bruxelles, fiindcă aici limba vorbită nu este franceza, ci neerlandeza, mult mai dificil de învățat pentru orice străin. Totuși, aici trăiesc câteva mii de emigranți români, iar biserica lor, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, a constituit până nu de mult singura parohie din Flandra unde se adunau pentru rugăciune conaționalii noștri ortodocși. Ea a fost înființată în 1993, iar în urmă cu doi ani a primit din partea Episcopiei catolice din oraș biserica unde se roagă românii și astăzi. 

Cel care slujește de cinci ani la Antwerpen, părintele George Vâlcu, po­ves­­tește că lucrurile nu au fost simple și nici ușoare în dobândirea unei clădiri adecvate pentru închinare. ­Românii din Anvers participau la Liturghie în capela unei foste mănăstiri de maici, de patru-cinci ori mai mică decât biserica unde vin azi românii să se roage. „În capelă nu intrau mai mult de 90 de persoane. Or, comunitatea ortodoxă românească de aici e mult mai numeroasă. La fiecare slujbă, cel puțin 50-60 de persoane rămâneau în afara capelei. Dar acesta nu reprezenta singurul neajuns. Mănăstirea desfiin­țându-se, capela a intrat în proprietatea unui liceu din oraș. Deși aveam o relație bună, din motive de securitate, direc­țiunea nu permitea folosirea capelei de către români decât atunci când nu mai erau copii în școală. „Trebuia să trimit mail către dânșii ca să-mi dea voie să spovedesc pe cineva. «Vă rog, îmi permiteți să vin cu trei persoane, miercuri seara, la ora 19:00, pentru a le spovedi în capelă?» Era așadar evident că aveam nevoie de un spațiu propriu, mai mare, pentru a putea participa efectiv la slujbă toți românii care doreau aceasta, dar și pentru ca întreaga comunitate să se poată organiza pe termen lung și să nu prelungească la nesfârșit un provizorat obositor și stânjenitor în același timp pentru noi toți”, adaugă parohul românilor din Antwerpen.

Părintele Vâlcu s-a sfătuit cu enoriașii săi în această privință. Existau mai multe soluții. Fie să cumpere un teren pe care să ridice o biserică nouă, fie să achiziționeze o casă mai mare, pe care apoi să o amenajeze pentru a fi potrivită cu un scop liturgic, fie să preia o biserică catolică din cele în care nu se mai slujea, edificiu pe care să-l adapteze la specificul liturgic ortodox. Cea din urmă variantă a fost agreată fiindcă se potrivea cel mai bine în contextul secularizării societății belgiene care lasă bisericile pustii, așa cum sublinia Luk Vanmaercke, redactorul-șef al săptămânalului romano-catolic Kerk en leven (Biserică și viață). Așa că, în urmă cu doi ani, la 19 februarie 2017, românii au primit în folosință Biserica Onze Lieve Vrouw van de Rozenkrans, din cartierul Wilrijk, cu un spațiu generos, suficient pentru conaționalii noștri stabiliți la Anvers.

Secularizarea lasă goale bisericile apusene

Biserica Romano-Catolică din Belgia în întregime trece printr-un sever proces de re­structurare, care presupune, între altele, comasarea parohiilor. Slaba prezență a credincioșilor la slujbele bisericilor face ca ei să se adune de la mai multe parohii și să participe pe rând, în câte o duminică, la Liturghie într-una din bisericile care sunt incluse în acest program. Patru sau cinci parohii devin o singură comunitate. Motivul e simplu, creștinii practicanți sunt tot mai puțini, iar preoții și mai puțini. Și ei se perindă, duminică de duminică, la câte una din bisericile unde, în urmă cu 10, 20, 30 de ani mergeau regulat, săptămânal. E trist, dar aceasta este realitatea Occidentului creș­tin de acum.

Pentru bisericile care rămân în afara acestui proiect, autoritatea bisericească a trebuit să găsească soluții. Ce să facă cu ele? Pentru că există biserici care primesc fel de fel de funcții seculare, devenind biblioteci, magazine, restaurante sau birouri. La aceasta se mai adaugă și presiunea comunităților musulmane, care, în multe cazuri, sunt dispuse să cumpere locașuri de cult creștine, pentru a le transforma în moschei. Atunci când a venit cererea românilor ortodocși către Arhiepiscopia romano-catolică, de solicitare a unui spațiu liturgic, ea a reprezentat soluția cea mai bună pentru ambele părți, atât cea catolică, belgiană, cât și cea ortodoxă, română. Prima, pentru că bisericile ei nu au altă destinație, iar cea de-a doua fiindcă, în sfârșit, și-a găsit și ea o casă.

Părintele paroh explică forma legală de deținere a acestui spațiu. „Nu avem un contract de închiriere, ci deocamdată un acord de împreună folosire a locașului, în urma căruia românii plătesc ceea ce consumă, utili­tățile. Dar noi dorim să-l cumpărăm pentru noi, fiindcă avem planuri serioase de reamenajare a interiorului. Pe 9 aprilie deja am făcut primul pas concret pentru achiziționare. Avem nevoie de o jumătate de milion de euro. Nu e puțin pentru comunitatea noastră, dar e o sumă mică dacă ne gândim că există în acest cartier chiar case care sunt cotate, pe piața imo­biliară, cu prețuri de trei-patru ori mai mari decât ce ni se cere nouă pentru biserică.”

„Coincidențe” fericite

Biserica are aproape 100 de ani. A fost sfințită în 1931. Este măreață, impunătoare, „construită în stil neobizantin, deci ni se potrivește cum nu se poate mai bine”, subliniază părintele George. „Nu noi ne-am dorit-o, ci ea ne-a fost oferită. Sunt o mulțime de «coincidențe» fericite care «s-au întâmplat» în această privință. Hramul catolic al bisericii era «Maica Domnului a Rozariului». Inițial nu știam la ce eveniment se referă exact această sărbătoare, ce reprezintă acest rozariu.” Sărbătoarea respectivă este legată de o bătălie care a avut loc în Grecia, la Nafplion, la jumătatea celui de-al doilea mileniu, între creștinii apuseni și otomanii care cuceriseră la 1453 Constantinopolul și voiau să se extindă către vest.

La Nafplion, în 1571, creștinii îi înving pe turci și opresc exodul lor în Europa. Dar înainte de luptă cu o săptămână, Episcopul Romei a dat poruncă tuturor catolicilor să se roage Maicii Domnului pentru izbăvirea trupelor occidentale, folosind rozariul, care e corespondentul apusean al metanierului din spațiul creștin ortodox. În cinstea victoriei obținute prin mijlocirea Maicii Domnului a fost stabilit ca în prima duminică din octombrie (lupta s-a dat pe 7 octombrie) să fie prăznuită această sărbătoare, Maica Domnului a Rozariului.

Planuri de viitor

O parohie în străinătate trebuie să răspundă mai multor necesități decât cele strict liturgice. Deci este nevoie de spațiu. Planurile comunității ortodoxe românești din Anvers sunt mari. Amenajarea interiorului bisericii stă pe primul loc. Compartimentarea mai bună a acestuia trebuie să-i aibă în vedere în primul rând pe cei mici, căci aici, la fiecare Liturghie se împăr­tășesc câteva zeci de copii care sunt destul de zgomotoși în timpul slujbei. O cameră specială pentru ei ar rezolva problema. Dar și un paraclis este necesar, unde să se poată săvârși Sfânta Liturghie în timpul săptămânii. „Încercăm să nu limităm slujirea noastră la Liturghia duminicală, ci să slujim la toate sărbătorile de peste an, fie ziua, fie noaptea, cu priveghere, permi­țând astfel credincioșilor noștri care lucrează să participe la slujbe. De asemenea, în fiecare miercuri seara, cântăm Paraclisul Maicii Domnului, ocrotitoarea parohiei noastre, dar și a întregului oraș, după cum o înfăți­șează și icoana ce a fost zugrăvită special pentru biserica noastră. La aceste slujbe vin doar câteva zeci de credin­cioși. Nu e ușor să încălzim în fiecare zi biserica întreagă, care este foarte înaltă. Pentru aceasta avem nevoie de paraclis.”

Din iunie 2017, având în vedere numărul crescând al eno­riașilor parohiei, a fost rânduit și un al doilea preot, în persoana părintelui Mario Dorin Mihai. L-am întrebat pe părintele ­George Vâlcu cum se spune „Hristos a înviat!” în neerlandeză. Mi-a răspuns: „Christus is verrezen!!” Răspunsul „Adevărat a înviat!” (Hij is waarlijk verrezen!) se potri­vește de minune comu­nității ortodoxe românești de aici, una vie și lucrătoare în lumina Paștilor…

de Augustin Păunoiu

articol complet pe Ziarul Lumina

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php