Italia nu va mai contribui la bugetul UE dacă nu este rezolvată problema migranților

0 605

Viceprim-ministrul italian, Luigi Di Maio, a anunţat joi că partidul său va vota pentru a suspenda finanţările către Uniunea Europeană anul viitor dacă partenerii europeni nu vor ajunge la un acord prin care vor prelua migranţii, scrie Reuters.

„Dacă Uniunea Europeană se încăpăţânează cu această abordare, dacă în urma reuniunii programate vineri la Comisia Europeană nu vor apărea rezultate şi nu vor fi luate decizii privind nava Diciotti şi redistribuirea imigranţilor, eu şi întreaga Mişcare Cinci Stele nu vom mai fi dispuşi să oferim 20 de miliarde de euro Uniunii Europene”, a declarat Luigi di Maio, citat de publicaţia Il Fatto Quotidiano, precizând că vorbeşte în calitatea de lider al formaţiunii politice, potrivit Mediafax.

Guvernul de la Roma, condus de coaliţia Mişcării Cinci Stele…  şi Ligii …, se opune venirii navelor cu imigranţi extracomunitari în Italia, cerând preluarea imigranţilor de către alte ţări membre ale Uniunii Europene.

În prezent, în Portul Catania se află o navă la bordul căreia sunt 150 de extracomunitari. Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, a permis doar debarcarea copiilor din această navă.

 

sursa: România Liberă

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php