Atac armat la un liceu din Florida, soldat cu 17 morți. Atacatorul, un elev exmatriculat, a fost arestat

0 305
Un atac armat sângeros a fost comis miercuri seara la un liceu din Parkland, statul american Florida. Un fost elev, în vârstă de 19 ani, a deschis focul, provocând zeci de victime, morți și răniți.

Suspectul, identificat drept Nikolas Cruz, a fost elev la acest liceu, fiind exmatriculat din motive disciplinare nespecificate, a declarat Scott Israel, șeriful comitatului Broward, care a precizat că acesta s-a predat poliției fără să opună rezistență.
Șeriful a explicat că suspectul a folosit o pușcă și avea „nenumărate încărcătoare”.
Incidentul a început în afara școlii, unde Cruz a ucis trei persoane, după care a intrat în clădire, împușcând mortal alte 12 persoane.
Acesta este cel de-al 18-lea incident armat petrecut într-o instituție de învățământ din Statele Unite de la începutul acestui an, potrivit unei organizații care pledează pentru controlul armelor de foc.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a declarat că președintele Donald Trump a fost informat despre atac: „Monitorizăm situația, iar gândurile și rugăciunile noastre merg către cei afectați|”.
Ulterior, președintele Donald Trump a comentat pe Twitter tragedia: „Rugăciunile și condoleanțele mele pentru familiile victimelor atacului armat din Florida: nici un copil, profesor sau altcineva nu ar trebui să se mai simtă vreodată nesigur într-o școală americană”.
sursa: ActiveNews
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php