Tatiana Beghiu, ZiarulDeGarda.ro, 29 octombrie 2015
În satul Doina, raionul Cahul, locuieşte una dintre cele mai numeroase familii din Moldova. Familia Vihodeţ numără 17 copii frumoşi şi voioşi, care se bucură de dragostea şi grija părinţilor. Aceştia, însă, reuşesc cu greu să pună pe masă, în fiecare zi, mâncare pentru întreaga familie. Dar nu se plâng, ci muncesc din răsputeri.
Valentina şi Victor Vihodeţ sunt tineri, plini de viaţă, mereu zâmbitori şi primitori. „Eu sunt ucrainean din Moldova, iar soţia mea este moldoveancă din Ucraina”, zâmbeşte bărbatul. Cei doi au 17 copii. Cel mai mare a împlinit 23 de ani, iar cel mai mic – doar doi ani şi jumătate.
50 kg de zahăr, 160 l de ulei, saci de cartofi şi cereale…
Intrând pe poarta familiei Vihodeţ, ni se aruncă în ochi cele şase biciclete, sprijinite de prispa casei. „Copiii merg cu bicicleta pe rând”, explică Victor, tatăl copiilor, în timp ce ne invită în casă.
Lângă uşă stau aliniate vreo 10 perechi de papuci de toate mărimile. „Pentru noi contează ordinea, în caz contrar, cu atâţia copii, ar fi un haos”, spune capul familiei.
Părinţii şi copiii au învăţat să gospodărească aşa cum pot, fără să ceară ajutor. Ei lucrează pământul, pe care cultivă de toate. „Familia e mare, mâncare trebuie, de aceea, am semănat răsărită pentru ulei şi grâu pentru făină, dar am sădit şi multe legume, pe care le conservăm, ca să ne ajungă pe parcursul întregului an”, ne spune Victor. În timpul vacanţei de vară, copiii îşi ajută părinţii. „Muncim mult, pentru că o vară ne hrăneşte un an întreg”, explică părinţii.
Săptămânal, familia coace câte 12 pâini. Acestea le ajung doar până joi, iar vineri cumpără pâine de la magazin. „Pâinea o coacem sâmbăta, când se adună toţi copiii şi ne ajută să frământăm aluatul”, explică Valentina. Întrebaţi cât de multă mâncare consumă săptămânal, aceştia ne-au spus că nu mai ştiu numărul sacilor de cartofi sau de cereale. „Dacă e să vorbim la general, atunci, în cinci luni, se consumă un sac de 50 de kilograme de zahăr. Circa 160 litri de ulei consumăm într-un an”, calculează Victor.
Dimineţile pline în familie
Zilele încep, în familia Vihodeţ, dis-de-dimineaţă. Pentru părinţi, deşteptarea e la ora 6:00. La ora 6:30, băieţii mulg vaca, iar fetele mai mari îi îmbracă pe cei mici, care merg la grădiniţă. „Avem să pregătim şi micul dejun pentru cei şase copii de la şcoală şi doi copii de la grădiniţă. Aşa că muncim din zori. Noi mâncăm doar după ce pleacă toţi. Cel mai important e să-i vedem sătui”, spune Victor, arătându-ne bucătăria ticsită cu vase şi cratiţe mari, puse una peste alta.
„Nu încăpem cu toţii la o masă, iar dimineaţa este o adevărată luptă: dacă te-ai întors să-ţi iei o lingură, descoperi că cineva ţi-a luat ceaiul, te ridici să-ţi cauţi ceaiul şi vezi că cineva se încumetă să-ţi ia tartina”, descrie tatăl jocurile copiilor, care zâmbesc şi fac schimb de priviri vesele între ei.
După ce copiii pleacă la şcoală, capul familiei începe să lucreze la miniservice, un fel de mică staţie de vulcanizare, pe care a construit-o în garajul de lângă casă. Valentina, însă, rămâne cu cel mic. „Mezinul este stăpân acasă, până se întorc ceilalţi”, face o glumă Victor Vihodeţ.
Valentina ne spune că cei 17 copii o fac nespus de fericită, dar recunoaşte totuşi că e greu. „Dimineaţa, le fac micul dejun, până strâng totul, trec câteva ore şi deja trebuie să mă apuc de prânz, apoi de cină. Pentru că mă ajută copiii, e puţin mai uşor. De fapt, te deprinzi şi nu mai observi”, povesteşte Valentina, care pare o femeie timidă şi blândă. „Unii copii fac curat în casă, alţii spală vesela. Au un fel de grafic neoficial”, precizează Victor.
„Trebuie să bei, să nu faci nimic şi statul te va ajuta…”
În ultimii trei ani, familia Vihodeţ nu primeşte niciun ajutor social de la stat. A fost lipsită de micul ajutor lunar după ce un copil a început să-şi facă studiile prin contract, la colegiul de medicină din Cahul. „Statul consideră că dacă ai bani să achiţi un contract de studii, înseamnă că eşti bogat. Mai mult, a trebuit să achităm şi contractul celei de-a doua fiice. Am luptat cu statul, am trimis 14 scrisori ca să le dea să înveţe la buget, pentru că nu ne putem permite să plătim atâţia bani. Dar, niciun efect, pentru că acolo unde sunt bani pentru un contract, se găsesc şi pentru al doilea şi nu s-a mai luat în calcul că suntem o familie numeroasă. De ce nu se gândesc că trebuie să muncim zi şi noapte ca să avem cu ce să hrănim copiii?”, se întreabă Victor, dezamăgit de sistemul şi felul în care sunt gândite legile.
„Nivelul de trai şi situaţia financiară a unei familii sunt calculate în baza unor puncte. Dacă suma depăşeşte punctajul maxim, atunci familia respectivă nu primeşte ajutor social. Familia Vihodeţ a depăşit suma maximă, dar am vorbit cu Victor Vihodeţ şi acesta pregăteşte setul de documente pentru acest an. Sperăm să-l putem ajuta”, susţine Stanislav Şagan, asistent social în satul Doina.
„Trebuie să bei, să nu faci nimic, să laşi în paragină pământul, să furi, să accepţi ca gardul să-ţi fie distrus… doar atunci statul îţi va da un ajutor social. Dar când vrei să faci ceva bun, să-i înveţi şi să le oferi tot ce poţi mai bun copiilor, ţi se întoarce spatele. Şi nu se iau deloc în calcul sacrificiile pe care le facem ca să le putem plăti contractul. Cei de sus nu ştiu că după ce strângem grâul, în loc să-l păstrăm pentru noi, suntem nevoiţi să-l vindem, să plătim contractele, după care să cumpărăm de la alţii făină”, zice Victor.
Părinţii unui băieţel de 2 ani şi jumătate şi bunicii unui băieţel de 2 ani
Fiica mai mare şi-a întemeiat propria familie, astfel încât Victor şi Valentina au devenit bunici, având acum un nepoţel de doi anişori. O fată a absolvit colegiul de asistenţă socială şi îşi caută de lucru. Un băiat lucrează la primărie, şofer, iar patru copii sunt studenţi şi învaţă la Cahul, la o distanţă de 35 de kilometri de sat. „Nu pot să facă naveta zilnic, ar fi prea scump. De aceea, vin acasă doar sâmbăta. O geantă iese din casă şi ne apucăm să o pregătim pe următoarea”, explică mama copiilor.
Părinţii îşi doresc ca fiecare copil să înveţe şi să aibă o profesie. „Le spunem că, dacă vor învăţa bine, vor reuşi mai multe. Încercăm să găsim vreun colegiu care e prin apropiere, pentru că nu ne putem permite să-şi facă studiile în capitală sau mai departe”, spun ei. Potrivit lor, primăria din sat i-a scutit de taxa pentru grădiniţă, iar la şcoală copiii au parte de un prânz.
n general, statul a închis ochii şi e nepăsător la neajunsurile şi greutăţile cu care se confruntă zi de zi o familie numeroasă. „Am vrea să le construim copiilor un viitor fără lipsuri, să le fie mult mai uşor decât nouă acum”, spune Valentina.
Am încercat să aflăm care este cea mai numeroasă familie din R. Moldova, însă cei de la Biroul Naţional de Statistică ne-au spus că nu au astfel de date, iar datele recensământului populaţiei, realizat în 2014, încă nu sunt sistematizate. Am fost redirecţionaţi la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Reprezentanţii instituţiei ne-au spus că nu cunosc care este şi unde ar locui familia cu cei mai mulţi copii din R. Moldova. „Ca să acumulăm astfel de date, avem nevoie de mai mult timp. De fapt, noi facem asta foarte rar, doar la cererea vreunui deputat/politician, înainte de alegeri”, ne-au spus cei de la minister.
VIDEO. Reportaj PRO TV Moldova din 2011, când familia Vihodeţ avea 15 copii
VIDEO. Reportaj PRO TV Moldova din ianuarie 2016: 17 copii
O familie din satul Doina, raionul Cahul are toate şansele să devină cea mai numeroasă din Moldova, dar şi cea mai fericită. Soţii Vihodet pe care i-aţi văzut la PRO TV acum câţiva ani când creşteau 15 copii, au acum… 17 şi sunt toţi ai lor! Ba mai mult decât atât-sunt şi bunici, fiica lor cea mare a adus pe lume doi nepoţi. Optimişti, părinţii spun că nu se opresc aici şi că în familia lor mai încap şi alte sufletele. David şi Simona sunt cei mai noi membri al familiei. Ei au venit în casa lor după reportajul pe care l-am filmat la ei în 2011.
Felul în care au împărţit un măr adus de unul dintre copii de la grădiniţă, ne-a uimit.
Sunt învăţaţi să împartă exact la 17 până şi ultima fărâmă de pâine. Şi totuşi, cei mici mai fac unele excepţii de la această regulă.
Victor Vihodeţ, tată: La noi trebuie să fii foarte atent la masă, dacă ai întors capul poţi să rămâi fără pâine.
Şi dacă data trecută se înghesuiau cu toţii într-o Lada veche, acum au un microbuz pe care l-au primit de la Ministerul Protecţiei Sociale. Dar şi aici încap deja cu greu. Dacă s-ar porni undeva cu transportul public, n-ar mai rămâne bilete în gară.
Reporter: Data viitoare cred că n-o să încăpeţi în autobuz, nu?
Victor Vihodeţ, tată: (Râde.) Mai ştii!
Optimismul lor debordant ne-a cucerit. Ea are 44 de ani, iar el 45 şi cred că au toată viaţa înainte ca să mai aducă pe lume copii.
Victor Vihodeţ, tată: Câţi încă? Cât o să vrea Dumnezeu.
De când s-a căsătorit, Valentina a fost în fiecare an la maternitate. Acum face câte două ceaune imense cu mâncare în fiecare zi, coace câte două cuptoare cu pâine pe săptămână, spală tone de haine pe lună, dar nu consideră că asta e o povară.
Reporter: Vă mai ţin puterile să creşteţi şi alţi copii?
Valentina Vihodeţ, mamă: Da, Dumnezeu o să ne ajute. Cum rezistaţi acum? Cum le reuşiţi pe toate? Destul de bine. Ce a fost mai greu a trecut. Acum sunt mai mari, ne mai ajută.
Ca să-i hrănească şi să-i îmbrace pe toţi, oamenii îşi lucrează cu mâinile lor lotul de pământ pe care-l au. Trăiesc modest şi nu cer niciodată ajutorul cuiva.
Când i-am vizitat, în casa lor era curat luna. Copiii ştiu să-şi ajute părinţii. Sunt toţi muncitori şi îi ascultă fără crâcnire. Iată de ce nevoile şi greutăţile de fiecare zi sunt eclipsate de înţelegere şi bunăvoinţă.
