Partidul Comunist din Ucraina, interzis din cauza “promovării separatismului”

0 452

Partidul Comunist a fost interzis printr-o decizie a Justiţiei, fiind acuzat de promovarea separatismului în estul ţării. În acest sens, un tribunal din Kiev a validat o cerere depusă de Ministerul ucrainean al Justiţiei în 2014.


Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko.

“Tribunalul a admis cererea Ministerului de Justiţie al Ucrainei, interzicând activităţile Partidului Comunist în Ucraina (PCU)”, conform anunţului făcut miercuri de Tribunalul administrativ districtual din Kiev.

Decizia tribunalului a fost criticată de anumite grupuri pentru drepturile omului, precum Amnesty Internaţional, care au descris măsura ca o încălcare a libertăţii de exprimare şi asociere.

Măsura împiedică partidul să funcţioneze şi să participe la alegeri.

“Este ilegal. Ne vom lupta. Vom face apel şi ne pregătim să prezentăm documente la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului’, a reacţionat Petro Simonenko, liderul PCU, conform Agerpres.

În luna mai, Ucraina a adoptat legi controversate pentru “decomunismizarea” ţării, care au scos în afara legii afişarea de simboluri sovietice şi au interzis utilizarea termenului de “comunist”.

Partidul Comunist al Ucrainei a refuzat să îşi schimbe numele, logo-ul sau statutul său pentru a se conforma cu noua legislaţie.

În 16 septembrie, autorităţile ucrainene au publicat o listă de persoane care nu au voie să pătrundă pe teritoriul Ucrainei, fiind incluşi şi zeci de jurnalişti, majoritatea din Rusia, susţine The Guardian.

Guvernul din Kiev este implicat de peste un an într-un conflict separatist în estul Ucrainei, care s-a soldat până acum cu peste 9.000 de morţi, conform celor mai recente date ale ONU. Aliaţii Kievului au acuzat Moscova de implicare directă în acest conflict, prin aprovizionarea rebelilor cu armament şi susţinerea lor cu luptători.

sursa: Epoch Times

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php