General rus solicită includerea atacului nuclear anticipat împotriva NATO în strategia militară a Rusiei

0 810

O rachetă intercontinentală Topol-M, de Ziua Victoriei, Piaţa Roşie, Moscova, 9 mai 2014 (KIRILL KUDRYAVTSEV/AFP/Getty Images)

Generalul rus Iuri Iakubov a cerut reformularea doctrine militare a Rusiei, modificată ultima oară în 2010, astfel încât aceasta să identifice Statele Unite şi aliaţii săi din NATO drept inamicii principali al Moscovei şi să specifice clar condiţiile în care Rusia poate lansa atacuri nucleare anticipate împotriva membrilor alianţei militare, a anunţat, miercuri, Interfax.

Doctrina militară a Rusiei, un document strategic prin prisma căruia guvernele „interpretează” ameninţările militare şi formulează posibilele răspunsuri, va fi revizuită pe fondul ameninţărilor legate de Primăvara Arabă, războiul civil sirian şi conflictul din Ucraina, a declarat marţi şeful adjunct al consiliului de securitate al Kremlinului.

Însă în interiorul ministerului Apărării există alte priorităţi:

”În primul şi în primul rând, cel mai probabil inamic al Rusiei ar trebui să fie nominalizat clar în acest document strategic, ceva ce a lipsit din doctrina militară formulată în 2010. În viziunea mea, inamicii noştri principali sunt Statele Unite şi blocul Nord Atlantic”, a declarat generalul Iakubov, un oficial senior din cadrul ministerului Apărării.

Doctrina din 2010 defineşte expansiunea NATO drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Rusiei, stipulând dreptul Kremlinului de a folosi armele nucleare dacă ţara ar fi pusă în situaţia de a se apăra, dar nu menţionează NATO drept un adversar principal al Rusiei şi nici nu include scenarii despre un eventual atac nuclear anticipat – o măsură din timpul Războiului Rece.

Iakubov a mai susţinut că războiul informaţional purtat pe fondul crizei din Ucraina – unde Occidentul acuză Rusia de sprijinirea forţelor separatiste care se confrunta cu armata ucraineană – precum şi declaraţiile NATO despre intenţia de a-şi extinde prezenţa militară permanentă în Europa de Est, confirmă „temerile” Rusiei că promisiunile de non-agresiune ale alianţei au fost „nesincere.”

sursa: EpochTimes

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php