Regele Juan Carlos al Spaniei abdică. Tronul revine prințului Felipe

0 417

Premierul spaniol Mariano Rajoy a anunțat luni că regele Juan Carlos va abdica. Anunțul a fost făcut la televiziune și a luat pe toată lumea prin surprindere.

Premierul a precizat că regele – care s-a confruntat în ultimii ani cu numeroase probleme de sănătate – se va adresa populației în această după-amiază. Regele l-a împuternicit pe premier, printr-o scrisoare, să anunțe public că este dispus să abdice cât mai curând posibil:

Regele, care are 76 de ani, se afla la conducerea Spaniei din 1975.

După abdicarea suveranului, pe tron va urca fiul acestuia, prințul Felipe de Asturia.

Premierul trebuie să convoace o ședință de guvern care să stabilească modalitățile prin care să se facă transferul de putere, întrucât Constituția spaniolă nu prevede modalitatea de succesiune la tron, în cazul unei abdicări.

Popularitatea regelui a înregistrat o scădere drastică în ultimul timp. În ianuarie, 62 la sută dintre spanioli doreau ca el să abdice și mai puțin de unul din doi (49,9%) mai susținea regimul monarhic, potrivit unui sondaj.

Popularitatea lui Juan Carlos a continuat să scadă în ultimii trei ani, în mare parte din cauza unei anchete pentru corupţie care îl vizează pe ginerele său Inaki Urdangarin, soţul Cristinei, fiica sa cea mică.

În primăvara lui 2012, regele le-a cerut scuze spaniolilor, în mod public, după ce a fost spitalizat în urma unei căzături în cursul unei partide de vânătoare de elefanţi în Botswana, o călătorie costisitoare, care a şocat ţara afectată de criză.

Regele, născut pe 5 ianuarie 1938, s-a confruntat, începând din 2010, cu numeroase probleme de sănătate, care au contribuit la apariţia unor discuţii, în ţară, cu privire la viitorul domniei sale. În trei ani, a fost operat de opt ori.

Juan Carlos se bucura, anterior, de o largă popularitate în rândul spaniolilor, fiind recunoscut ca suveranul care a acţionat în favoarea tranziţiei democratice după dictatura franchistă. Desemnat succesor de către Francisco Franco, el a urcat pe tron la 22 noiembrie 1975, după două zile de la moartea dictatorului.

Pentru Europa, abdicarea unui monarh nu este o noutate. Regina Beatrix a Olandei șiAlbert al II-lea al Belgiei au abdicat și ei anul trecut în favoarea prinților moștenitori.

Anul trecut, după aproape patru decenii de domnie, Juan Carlos declara într-un interviu că se simte mândru şi norocos că şi-a putut îndeplini datoria de spaniol şi de rege.

Potrivit presei spaniole, decizia de a abdica a fost luată încă de la începutul anului, dar regele a așteptat să treacă alegerile europarlamentare, pentru a nu tulbura procesul politic din Spania, într-un context sensibil. 

Între familia regală spaniolă și cea din România există o legătură de rudenie. Regina Sofia a Spaniei, de origine greacă, este verișoara regelui Mihai.

sursa: Digi 24

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php