Ucraina dupa alegeri – Tensiunile continua. Ciocniri violente la aeroportul si gara din Donetk

0 748

Ucraina dupa alegeri - Tensiunile continua. Ciocniri violente la aeroportul si gara din Donetk

La o zi dupa alegerile prezidentiale organizate in Ucraina, situatia din estul tarii pare a fi departe de a se calma. Separatistii continua sa se confrunte cu fortele guvernamentale in regiunea Donetk.

La aeroportul din Donetk au avut loc confruntari intense, luni seara. Aeroportul international a fost inchis si toate zborurile anulate, dupa ce militiile separatiste au preluat controlul acestuia. Armata ucraineana a ripostat cu o operatiune anti-terorista, ciocnirile violente mutandu-se apoi in gara din apropiere.

Primarul din Donetk a transmis locuitorilor orasului sa nu paraseasca locuintele si in niciun caz sa nu mearga in zona aeroportului sau a garii.

Auto-proclamata Republica populara a instaurat legea martiala luni si a cerut ca unitatile militare aflate pe teritoriul sau sa plece.

Mai mult, liderii separatisti au anuntat ca nu se gandesc sa inceapa dialogul cu noul presedinte ucrainean, Petro Porosenko, decat daca Rusiaeste mediator si numai dupa schimbul de prizonieri de razboi si retragerea fortelor guvernamentale.


Ziare.com v-a prezentat, minunt cu minut, cele mai importante evenimente din Ucraina, care tocmai si-a ales presedintele:

 23:00 – Trei civili au murit si 10 persoane sunt ranite in urma unui atac al armatei ucrainene desfasurat luni seara in orasul Slavyansk, in estul Ucrainei. Mai multe apartamente dintr-un bloc au fost distruse. Focuri de arma s-au inregistrat si in orasele Vostochny, Semyonovka si Slavkurort, informeaza Russia Today.


22:57 – Refugiatii din Donetk si Luhansk au fost fost dusi in Poltava, anunta presa de la Kiev.

22:25 – Secretarul de stat american John Kerry a felicitat, luni, ucrainenii si guvernul de la Kiev pentru alegerile istorice din 25 mai. Dupa numararea voturilor, acesta a declarat ca ucrainenii au transmis clar ca vor sa traiasca uniti, in democratie si pace, intr-o Ucraina ancorata in institutiile europene.

Mesajul SUA pentru Ucraina, dupa alegeri

„Le vom prijini eforturile intr-o Ucraina mai unita, sigura, independenta si prospera”, a transmis acesta.

22:05 – Separatistii pro-rusi au anuntat, luni seara, pe o retea de socializare, ca detin controlul asupra aeroportului Intl.

21:45 – Primarul din Donetk a transmis locuitorilor orasului sa nu paraseasca locuintele si in niciun caz sa nu mearga in zona aeroportului sau a garii.

21:33 – Numarul victimelor schimbului de focuri de la gara din Donetk a ajuns la doua, existand si un copil ranit, anunta Voice of Russia. Nu se stie daca victimele sunt membri ai militiei sau sunt civili.

Mai devreme, flacarile navaleau pe geam, de la etajul doi, cel mai probabil de la un obuz, cladirea fiind insa evacuata anterior.

21:20 – Presedintele ucrainean a declarat, luni, ca se asteapta sa-i intalneasca pe oficialii rusi luna viitoare.

„Sunt sigur ca vom trata aceste convorbiri foarte serios si ca le vom avea in prima parte a lunii iunie”, a spus Petro Porosenko.

20:56 – Intr-o conferinta de presa sustinuta luni, Petro Porosenko a declarat ca una dintre prioritatile sale este armata. Noul presedinte a declarat ca toti componentii ei vor avea asigurari de viata si salarii mari.

Acesta a mai spus ca, dupa zeci de ani de neglijare, armata ucraineana „se naste”, urmand sa fie o forta de care natiunea va fi mandra.

18:39 – Multe magazine si restaurante din Donetk au fost inchise, inclusiv mall-ul din oras. Insurgentii sprijiniti de rusi par sa detina controlul asupra garii.

18:27 – Gara din Donetk a fost evacuata, un anunt in acest sens fiind auzit in difuzoare. Kiev Post citeaza o femeie, care a putut fi auzita tipand la telefonul mobil: „Mama, se trag focuri de arma peste tot!”.

18:13 – Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al Kremlinului, a anuntat, luni, ca Moscova respecta optiunea ucrainenilor, referindu-se la alegerile prezidentiale de duminica.



20:42 – „Crimeea este regiune a Federatiei Ruse, este teritoriu rus si nu se pune problema revenirii in cadrul Ucrainei”, a declarat, luni, Dmitri Peskov, purtator de cuvant al Kremlinului. Miliardarul Petro Porosenko, ales presedinte al Ucrainei, a declarat in mai multe randuri ca regiunea Crimeea ramane „teritoriu ucrainean”.

20:09 – Potrivit rezultatelor oficiale, Porosenko a obtinut 54% din voturile exprimate. Nu este necesara organizarea unui nou tur de scrutin.

E oficial: Petro Porosenko e presedintele Ucrainei!

19:54 – Dupa ce mare parte din voturi au fost numarate, luni, noul presedinte al Ucrainei, Petro Porosenko, a declarat ca operatiunea anti-terorista impotriva separatistilor, in estul tarii, trebuie intensificata, dar in acelasi timp trebuie sa existe un dialog de pace cu Rusia.

Miliardarul are doua prioritati in acest moment: reinstaurarea pacii si a cresterii economice, dupa luni de recesiune.

Legat de operatiunea anti-terorista, acesta a spus ca nu va dura luni, ci ore.

19:42 – Compania internationala Wealth-X, cu sediul in Singapore, estimeaza averea lui Petro Porosenko la 1,2 miliarde de dolari.

19:11 – Premierul rus Dmitri Medvedev s-a referit luni si la intreruperea furnizarii cu apa a peninsulei Crimeea, inca de la sfarsitul lunii aprilie, calificand-o un act „deloc prietenos si politicizat”.

18:54 – Ambasada Ucrainei la Bucuresti a anuntat, luni, ca din voturile exprimate duminica, la Bucuresti, 65% au fost in favoarea lui Petro Porosenko, castigatorul scrutinului. In total, 83 din 231 de ucraineni inregistrati au votat, a declarat un reprezentant al Ambasadei Ucrainei la Bucuresti, conform Mediafax.

Cum au votat ucrainenii din Romania

18:47 – Rusia a anuntat ca este pregatita sa dialogheze cu Petro Porosenko, dar doreste incetarea operatiunii militare din sud-estul Ucrainei, anunta Russia Today.

18:09 – Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a felicitat luni cetatenii ucraineni, pentru ca „si-au exercitat in pace dreptul de a vota in alegerile prezidentiale de duminica”.

18:01 – Violentele s-au mutat din aeroport la gara din Donetk, unde cel putin un civil si-a pierdut viata, relateaza Kiev Post. E vorba de un angajat al parcarii, prins intr-un schimb de focuri.

17:49 – O batalie violenta se duce acum, in apropierea garii din Donetk, intre separatisti si trupeale Garzii Nationale. In zona se pot auzi numeroase impuscaturi si explozii, intr-o incercare a fortelor ucrainene de a intra in oras, raporteaza Itar-Tass.



Mai multe confruntari au loc, de asemenea, in cateva zone din apropierea aeroportului. Potrivit insurgentilor, Garda Nationala a preluat controlul asupra aeroportului, iar lunestistii armatei ucrainene trag de pe cladiri inalte aflate in apropiere.

17:40 – Un elicopter al armatei ucrainene a tras in terminalul principal al Aeroportului din Donetk, transmite un corespondent AFP.

17:33 – Locuitorii din est sunt ingroziti de ce se intampla. Un tanar aflat in gara din Donetk a postat un mesaj tulburator pe Twitter: „Tocmai am vazut un barbat ucis din greseala de un glont tras inspre gara centrala din Donetk. Cladirea garii este avariata”.

17:27 – Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) a afirmat, intr-un raport publicat luni, ca alegerile prezidentiale din Ucraina s-au desfasurat in conformitate cu standardele democratice si cu normele internationale.

17:20 – Fostul presedinte ucrainean Viktor Ianukovici a transmis un mesaj, in urma alegerilor de duminica, poporului ucrainean, relateaza Itar-Tass.

„Indiferent in ce regiune si ce procentaj s-a prezentat la vot, indiferent de alegerea pe care ati luat-o, eu respect aceasta alegere facuta in cea mai dificila perioada pentru patria noastra mama”, a spus liderul fugar.

17:10 – Presa ucraineana titreaza ca Porosenko a investit peste 7,7 milioane de dolari in campania electorala pentru prezidentiale, potrivit sefului de campanie, Vitali Kovalciuk.

16:54 – Denis Pusilin a avertizat ca autoproclamata Republica Populara Donetk nu va incepe dialogul cu noul presedinte al Ucrainei decat in conditiile in care Rusia este mediator.

„Dupa cum stiti, Porosenko a spus ca operatiunea ‘anti-terorista’ nu va fi oprita, iar toti cei care sprijina fortele de autoaparare vor fi tratati precum teroristii (…). Un oarecare dialog cu el este posibil numai cu medierea Federatiei Ruse. E posibil numai dupa schimbul de prizonieri de razboi si retragerea fortelor ocupante”, a declarat liderul rebel, potrivit agentiei Itar-Tass.

16:41 – Intre timp, Ministerul de Externe din Belarus a afirmat ca rezultatele alegerilor prezidentiale de duminica vor fi respectate si ca oficialii de la Minsk sunt pregatiti sa continue o colaborare constructiva cu tara vecina.

16:33 – Presa locala arata ca locuitorii din zonele apropiate de aeroport sunt evacuati. De asemenea, mai multi reporteri au fost rugati de un politist sa paraseasca perimetrul, insa le-a fost imposibil din cauza impuscaturilor.

16:35 – Insurgentii din Donetk au anuntat ca ar fi doborat un elicopter al armatei ucrainene, potrivit Voice of Russia.

16:30 – Fortele ucrainene au deschis focul asupra unui grup format din jurnalisti rusi si de alte nationalitati, aflat la aproximativ jumatate de kilometru de Aeroportul International Donetk, transmite Voice of Russia.

Lupta continua in zona aeroportului, iar un lunetist trage in toti reporterii care incearca sa filmeze scenele de acolo, mai precizeaza publicatia rusa.

16:19 – Petro Porosenko a declarat ca nu va opri, in calitate de presedinte, operatiunea anti-terorista din estul separatist, dar o va face cu siguranta mai eficienta.,

„De acum, soldatii nostri vor fi mult mai bine echipati, vor fi suplimentati si toti vor avea asigurari de viata si salarii mari”, a declarat omul de afaceri.

16:10 – Comisia Electorala Centrala (CEC) din Ucraina a anuntat ca, dupa ce 80% dintre voturi au fost numarate, Petro Porosenko a obtinut un scor de 54%, sansele milionarului de a castiga alegerile prezidentiale din primul tur fiind in crestere.



15:51 – Luptatorii pro-rusi au ocupat pozitii pe autostrada care duce la aeroport.

15:47 – Doua persoane sunt ranite in urma atacului aerian al armatei ucrainene.

15:43 – Oamenii panicati ies in fuga din gara din Donetk. Confruntarile armate ajung tot mai aproape de ei.

15:35 – Potrivit Kiev Post, aeroportul devastat in aceste momente de confruntarile dintre separatisti si fortele guvernamentale a fost construit pentru Campionatul European de Fotbal 2012 si a costat statul circa 266 milioane de dolari.

15:23 – Exista rapoarte potrivit carora militantii care au ocupat aeroportul sunt luptatori ceceni. Duminica, la Donetk a sosit batalionul Vostok, format din militanti pro-rusi. Unii dintre acestia se declarau ceceni.



15:15 – Confruntarile se extind inspre gara orasului, relateaza jurnalistii occidentali.

15:09 – Trei elicoptere ale armatei ucrainene au deschis focul asupra intreprinderii Tochmas, care produce masini pentru diverse sectoare ale industriei. O perosoana a fost ranita in acest atac, potrivit separatistilor.

14:55 – Unul din elicopterele armatei ucrainene a distrus bateria antiaeriana folosita de rebelii din aeroportul din Donetk.



14:51 – Presedintele legislativului auto-proclamatei Republici Populare Donetk, Denis Pusilin, a explicat de ce separatistii trebuie sa preia controlul aeroportului. „Pana azi, aeroportul nu era sub controlul nostru. Unele incarcaturi ciudate si chiar si mercenari au fost adusi in teritoriul nostru. Credem ca este gresit”.

14:42 – „Avioanele de lupta sunt Suhoi Su-27. Zboara la altitudine de 7-10 kilometri, urca si coboara, merg in cercuri. Nu e limpede ce fac. Elicopterele aterizeaza la aeroport apoi decoleaza”, a povestit un membru al militiilor separatiste.

14:34 – Dinspre aeroportul Donetk se aud explozii si focuri de arma. Doua avioane au survolat aeroportul, sustin fortele de auto-aparare.

14:20 – Armata ucraineana bombardeaza aeroportul din Donetk, anunta separatistii. Acestia au vazut si trei elicoptere care se indreptau spre acesta.

Ucraina, dupa alegeri: A fost suspendata activitatea aeroportului Donetk

Legea martiala dupa alegeri

Toate zborurile au fost suspendate pe aeroportul din orasul estic Donetk, dupa o interventie in cursul noptii a unei grupari armate, a anuntat serviciul de presa al aeroportului.

„La ora 03:00, mai multi reprezentanti inarmati ai Republicii populare Donetk au patruns in aeroport si au cerut retragerea trupelor ucrainene care pazesc aeroportul”, arata seful serviciului de presa al aeroportului, Dmitri Kosinov.

Acesta a adugat ca nu a existat „un schimb de arme sau o confruntare armata”.

Ucraina dupa alegeri: Donetk proclama legea martiala

Donetk se afla sub incidenta legii martiale incepand de luni. Anuntul a fost facut de presedintele prezidiului Consiliului Suprem al acestei regiuni, Denis Pusilin.

„Legea martiala a fost introdusa pe teritoriul Republicii Populare Donetk. Scopul principal este de a curata teritoriul republicii de unitati militare”, a aratat acesta.

Ucraina, inainte de alegeri: Luhansk declara legea martiala si cere soldati rusi

Auto-proclamata republica separatista ucraineana Luhansk a declarat deja legea martiala inca de joi si a cerut Rusiei soldati care sa protejeze populatia civila.

„Ordon impunerea legii martiale si declar deplina mobilizare pe teritoriul Republicii Luhansk”, a spus Valeri Bolotov, auto-proclamatul sef al republicii.

Bolotov a facut publica si o inregistrare video in care i se cer Rusiei „trupe de pacificatori” pentru a „rezista agresiunii impotriva civililor”.

sursa: Ziare.com

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php