Tactica „omuleţilor verzi” din Ucraina dă roade

0 500

Atitudinea binevoitoare îi apropie pe localnici de militarii ruşi

Tactica "omuleţilor verzi" din Ucraina dă roade

In Slaviansk şi în restul oraşelor din sud-estul Ucrainei unde separatiştii pro-ruşi au proclamat crearea unor aşa-zise “republici populare”, viaţa locuitorilor se desfăşoară în prezenţa bărbaţilor înarmaţi şi îmbrăcaţi în uniforme fără însemne, numiţi “omuleţii verzi”. Kievul susţine că aceştia sunt membri ai trupelor speciale ale GRU, în timp ce Moscova neagă acest lucru.

Indivizii aparent fioroşi râd, fac glume, se joacă cu copiii, încercând să nu fie luaţi drept banditi, ci protectori ai populaţiei din estul Ucrainei, iar strategia pare să dea roade, scrie Deutsche Welle, citând mai mulţi localnici din Slaviansk, care nu se arată speriaţi, ba chiar apreciază comportamentul acestor militari.

Despre “omuleţii verzi”, ce au apărut pentru prima dată în Crimeea, chiar şi preşedintele Putin a spus că, de fapt, erau militari ruşi. O altă poreclă ce le-a fost dată este “oamenii drăguţi”, tocmai pentru că se străduiesc să fie prietenoşi.

În Slaviansk, unii separatişti înarmaţi par ucraineni, alţii ruşi. “Suntem foşti militari”, spune unul dintre ei, care vorbeşte rusa fără accent ucrainean, scrie Deutsche Welle. “Vom rămâne aici atât timp cât este necesar ca să protejăm civilii”, susţine el, încercând să facă glume cu interlocutorii, permiţând să fie fotografiat şi prezentându-şi bucuros arma. “Mi-am facut prieteni aici, printre copii. Când merg la locul de joacă, mă recunosc şi vin la mine.”

Aceasta poate fi însă o tactică a separatiştilor pro-ruşi, care se potriveşte foarte bine cu declaraţia făcută de Vladimir Putin la începutul lunii martie, înainte de criza din Crimeea, când a spus că Rusia nu va trimite trupe in Ucraina decât “pentru a proteja cetăţenii ucraineni”. “Haideţi să vedem cum acele trupe vor încerca să tragă în propriul popor dacă noi ne vom afla în spatele lui. Doar să încerce să tragă în femei şi în copii”, a spus atunci Putin.

Implicaţiile acestei tactici s-au putut observa cu puţin înainte de Paşte. În oraşul Kramatorsk, civilii (printre care şi femei) au oprit o coloană a armatei ucrainene şi i-au dezarmat pe soldaţi. Separatiştii au reuşit astfel să pună mâna pe şase tancuri şi pe numeroase arme de foc.

“Kalaşnikovul ăsta pe care îl ţin în mână era al unui paraşutist ucrainean”, spune unul dintre oamenii care a ocupat cladirea administraţiei din Slaviansk.

Totodată, în alte oraşe din estul Ucrainei, unii civili s-au alăturat separatiştilor, deşi se pare că aceştia nu sunt decât o minoritate. Potrivit celor mai recente sondaje, cel puţin 20% din populaţia din Doneţk şi Lugansk i-ar primi cu braţele deschise pe ruşi, dacă aceştia ar intra în Ucraina.

Însă există o majoritate pasivă, care vede lucrurile altfel. “Ne e teamă”, spune un tânăr care lucrează la o benzinărie de lângă Slaviansk. Aceasta pentru că, în ciuda prieteniei manifestate de “omuleţii verzi”, a-i critica înseamnă să-ţi rişti viaţa, scrie Deutsche Welle.

sursa: Cotidianul

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php