Președintele Poloniei: Declarațiile lui Putin sunt ”ecoul gândirii de agent”

1 69

Președintele polonez Bronislaw Komorowski a declarat miercuri că declarațiile de marți ale omologului său rus Vladimir Putin despre pregătirea în Polonia a unor grupuri de combatanți pentru protestele de la Kiev sunt ‘ecoul gândirii de agent’, care vede peste tot ‘conspirație politică’.

”În opinia mea, aceste declarații sunt ecoul unui mod de gândire despre lume, unde întotdeauna există o conspirație, agenți și așa mai departe, când de fapt este vorba pur și simplu de cetățeni care duc o luptă pentru interesele lor naționale și civile, așa cum s-a întâmplat în Maidan (Piața Independenței din Kiev). Este clar că, în capul cuiva, nu intră faptul că sursa unei astfel de poziții poate fi o activitate umană obișnuită și nu o conspirație politică”, a afirmat președintele Komorowski într-o declarație pentru un canal de televiziune polonez, după cum relatează agenția de presă ucraineană Unian.

”Nu a fost nicio o conspirație”, a insistat Bronislaw Komorowski, reafirmând că Polonia susține aspirațiile democratice și pro-occidentale ale poporului ucrainean.

În prima sa luare de poziție față de criza de la Kiev, președintele rus Vladimir Putin a afirmat marți, între altele, că în timpul protestelor din capitala ucraineană au acționat grupuri speciale antrenate în Polonia și Lituania. ‘Uitați-vă cât de bine pregătiți au fost cei care au acționat la Kiev. Ei au fost instruiți în baze corespunzătoare din Polonia, Lituania și chiar din Ucraina. Au fost pregătiți de instructori timp de mai multă vreme. Ați văzut cum acționau — ca niște comandouri’, a afirmat liderul de la Kremlin, fost agent KGB în epoca sovietică, în conferința sa de presă consacrată situației din Ucraina, citat de mass-media ucraineană.

via Cotidianul

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php