Belgia a legalizat EUTANASIEREA copiilor “cu capacitate de discernamant”

1 47

Belgia a adoptat, în formă finală, legea care permite eutanasierea copiilor

Copiii din Belgia afectaţi de o boală incurabilă vor putea, ca şi adulţii, să aleagă eutanasierea pentru a-şi scurta suferinţa, în ciuda opoziţiei anumitor medici pediatri şi a bisericii catolice, scrie AFP.

Deputaţii belgieni au adoptat definitiv, joi, o modificare a legii din 2002 care autoriza eutanasia pentru adulţi, extinzând-o la “minorii cu capacitate de discernământ”.Textul, deja aprobat de Senat, a fost adoptat cu 86 de voturi pentru, 44 împotrivă şi 12 abţineri. Belgia, ţara cu tradiţie catolică, devine astfel a doua ţară din lume, după Olanda, care autorizează, în condiţii stricte, eutanasierea minorilor.

Dar, acolo unde legislativul olandez a prevăzut o vârstă minimă, aleşii belgieni au optat pentru noţiunea mai flexibilă de “capacitate de discernământ”.

Potrivit unui sondaj apărut în octombrie, 73% dintre belgieni se declară în favoarea extinderii la minori a dreptului la eutanasiere.

Legea prevede o serie de condiţii stricte: minorul va trebui să se afle într-o situaţie medicală fără posibilitatea de vindecare şi în care decesul intervine în viitorul apropiat, să aibă o “suferinţă fizică constantă şi insuportabilă care nu poate fi alinată şi care rezultă dintr-o afecţiune accidentală sau patologică gravă şi incurabilă”.

Capacitatea copilului de a înţelege “caracterul ireversibil al morţii” va fi apreciată de la caz la caz de o echipă medicală şi de un psihiatru sau psiholog independent. Este nevoie şi de consimţământul părinţilor.

Potrivit statisticilor oficiale, aproximativ 1.500 de adulţi aleg eutanasierea în fiecare an, ceea ce reprezintă circa 2% din totalul deceselor din regat. De pe HotNews

1 Comment
  1. dan says

    Daca ,la adulti,eutanasierea este sinucidere,la copii este mult mai grav.Cred ca adevaratele motive sunt financiare.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php