Proteste împotriva restricțiilor excesive și a stării de alertă vor avea loc sâmbătă în mai multe orașe din țară

0 1.551

Proteste împotriva restricțiilor excesive și a stării de alertă vor avea loc sâmbătă în mai multe orașe din țară. Au fost anunțate la București, Cluj-Napoca, Sibiu și în alte colțuri ale României libere.

La București va avea loc un protest spontan la ora 15:00 în locul deja cunoscut din Piața Universității. Pompiliu Diplan și prietenii lui își vor exprima revolta împotriva abuzului de putere făcut de polițiștii care l-au omorât ieri pe cetățeanul din Pitești, cerând demisia ministrului de Interne, Lucian Bode, precum și împotriva scoaterii bolnavilor din spital pentru reconvertirea unității în suport Covid – cazul Spitalului Foișor, continuat de evacuarea spitalului de copii Grigore Alexandrescu -, dar și împotriva ipocriziei ATI-ste care reclamă că „nu mai sunt paturi pentru bolnavii Covid”, în timp ce atâtea spitale noi, inaugurate cu pompă și cu roboți, nu au funcționat nici măcar o zi. JOS ARAFAT rămâne sloganul preferat al protestatarilor, care nu se mulțumesc cu „sacrificarea” de formă a lui Vlad Voiculescu. Mai multe revendicări au fost enumerate în Proclamația de la București.  

La Cluj-Napoca va avea loc la ora 15:00 un miting autorizat în fața Prefecturii. „Miting pentru ridicarea restricțiilor și modalități eficiente de stimulare a sistemului imunitar pe cale naturală: Sâmbătă, 17 aprilie 2021, 15-18 în fața Prefecturii Cluj. Libertatea se afirmă, nu se discută! Clujeni, 

să fim solidari în a ne manifesta încrederea că aceste restricții vor fi eliminate dacă suntem fermi în demnitatea noastră, dacă avem credință de nezdruncinat că răul poate fi eliminat. Să fim cu toții alături în cuget, simțire și acțiune. Hai alături de noi sâmbătă de la ora 15 la 18!”, este îndemnul tipărit pe afișe, răspândit și pe social media

Și sibienii se întâlnesc la 4 după-amiaza în Piața Mare din centrul orașului, la fel cum au făcut-o și weekend-ul trecut. Potrivit organizatorilor, se va milita pentru încetarea imediată a stării de alertă și a restricțiilor impuse de aceasta.

Pe surse am primit confirmarea că un grup de persoane va protesta și la Brașov în fața Prefecturii.

Sursa: ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php