Administrația Prezidențială: Grupul pentru Dialog Social decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler

2 1.176

Miercuri a fost semnat decretul de decorare a Grupului pentru Dialog Social (GDS), la împlinirea a 30 de ani de la înființare și de la apariția primului număr al Revistei 22, editată de GDS, anunță Administrația Prezidențială.

Este vorba de același GDS care a negat în permanență legăturile ombilicale cu George Soroș, dar care a fost contrazis nu demult chiar de primul președinte al Grupului, Alin Teodorescu, membru al Fundației Soroș din România. De asemenea, membri marcanți ai GDS, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu sau Horia Roman Patapievici, au fost acuzați de academicianul Nicolae Breban că și-au finanțat proiectele cu bani de la Soroș.
În mai multe documente publicate în Evenimentul Zilei, ziaristul Victor Roncea a demonstrat aportul direct al lui Silviu Brucan, ca membru de conducere al Consiliului Frontului Salvării Naționale, și al lui Andrei Pleșu, ca ministru al Guvernului Iliescu – Roman, la fondarea și înzestrarea GDS. Inclusiv cu numeroase bunuri de valoare ale statului român, între care somptuosul sediu din Calea Victoriei 120, unde Brucan l-a primit oficial pe Soros în ianuarie 1990.

2 Comments
  1. IO...gerules says

    Ticalosii,nemernicii alogeni.

  2. IO...gerules says

    Acest grup de sa zis dialog,cu cine or dialoga astia?,nu reprezinta decat o gasca de alogeni feroce navalitori in Romania cu scopul clar urmarit din caietul de sarcini ale pramatiei karl marx,in care se specifica ca”poporul roman este un popor de contrarevolutionari care ne stavileste globalizarea lumii,deci poporul roman trebue distus,dizolvat si sters depe fatra pamantului”Asta trebue sa afle romanii cand vad aceste grupari straine de tot ce-i romanesc fluturand in mod obraznic flamura omeniei si prieteniei in fata lor;nimic mai fals si mai perfid.Si altceva tot o asemenea gasca care au racolat si oameni de buna credinta au organizat si organizeaza pe intregul Mapamond ajutoare pentru copii:perfidie prversa si criminala.Ajutorul dat copiilor e subred,temporar,dupa ce se epuizeaza ajutorul copii se intorc la aceiasi masa a mizeriei,ba chiar se accentuiaza folosirea lor in scopuri inumane.Nu copii treebuesc ajutati ci mamele si tatii acestora,parintii lor care,oricum,isi iubesc copii neconditionat Parintii copiilor trebuesc ajutati sa-si refaca economia,sa aibe posibilitatea de a muncii si de a-si creste copii omeneste nu periodic si umil.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php