Federația Organizațiilor Românești din Centrul și Sud-Estul Europei: Ministerul pentru Românii de Pretutindeni trebuie consolidat, nu desființat!

0 432

Federația Organizațiilor Românești din Centrul și Sud-Estul Europei, cuprinzând organizații reprezentative ale românilor din Albania, Bulgaria, Republica Moldova, Republica Macedonia de Nord, Serbia (Voievodina și Timoc), Ucraina (Cernăuți, Odesa, Transcarpația) își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu posibila desființare a Ministerului Pentru Românii de Pretutindeni, transmite Romanian Global News.

Federația apreciază că ministerul este o instituție fundamentală a națiunii române, singura capabilă să asigure suportul pentru păstrarea, afirmarea și promovarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase, așa cum prevede Constituția României și Legea 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.

Programele educaționale, culturale, științifice sau spirituale, agregate într-un concept și mod de acțiune unitar și coerent, menite să asigure sprijinul mult necesar și așteptat pentru românii care sunt în pragul deznaționalizării, nu se pot realiza prin structura Ministerului Afecerilor Externe, care are oricum propriile sale provocări majore în domeniile specifice.

Organizarea de cursuri și școli cu predare în limba română, adaptate specificului fiecărei comunități, acordarea de burse și indemnizații de sprijin pentru elevii și profesorii din școlile cu predare în limba română, programele culturale-educative specifice și complexe sau sprijinirea mass-mediei românești, care au ca scop păstrarea și afirmarea identității românești pentru românii din comunitățile istorice supuși unor procese de asimilare forțată sau de dezagregare identitară, sunt activități improprii pentru structura Ministerului Afacerilor Externe, care a eșuat și în trecut în acest domeniu extrem de important.

Federația amintește faptul că înființarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni a fost o cerință constatntă a comunităților românești din afara granițelor în ultimii 20 de ani. Faptul că structura recent înființată nu are capacitatea administrativă necesară pentru a răspunde eficient nevoilor imperative ale românilor din comunitățile nu trebuie să ducă la desființarea sa, ci la o consolidare instituțională consitentă și susținută.

În final, Federația Organizațiilor Românești din Centrul și Sud-Estul Europei îndeamnă toate organizațiile românești din afara frontierelor să susțină menținerea în următoarea structură guvernamentală a Ministerului Pentru Românii de Pretutindeni și să adreseze mesaje în acest sens președintelui României și prim-ministrului desemnat.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php