A fost sfințită capela unui centru de servicii sociale pentru vârstnici al Episcopiei Sălajului. Biserica îngrijește la Românași 72 de beneficiari interni și 20 externi

0 572
Capela Centrului de Servicii Sociale „Sfântul Gheorghe” din Românași (SJ) a fost sfințită duminică de ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și de PS Petroniu, episcopul Sălajului, în prezența credincioșilor. Slujba a continuat apoi cu Sfânta Liturghie, oficiată de cei doi ierarhi împreună cu un sobor de peste 25 de preoți și diaconi, anunță Radio Renașterea.

La finalul slujbei, PS Petroniu i-a felicitat pe preotul paroh Gheorghe Gherman, director general al Centrului de Servicii Sociale „Sfântul Gheorghe” din Românași și pe pr. conf. univ. dr. habil. Gabriel-Viorel Gârdan, directorul executiv al Centrului, pentru întreaga activitate desfășurată.
Cei doi au primit înalte distincții bisericești de recunoaștere a meritelor. Astfel, pr. paroh Gheorghe Gherman a primit de la Patriarhul Daniel, prin mâna PS Petroniu, Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție acordată preoților din Biserica Ortodoxă Română. La rândul său, pr. Gabriel-Viorel Gârdan a primit de la ÎPS Andrei Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție bisericească a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, pentru bogata activitate administrativ-gospodărească și pastoral-misionară.
Localitatea Românași, așezată în partea de sud a județului Sălaj, pe malul stâng al văii Agrijului, este situată pe ambele părți ale șoselei naționale Cluj-Napoca – Zalău, la 66 km de Cluj-Napoca și la 18 km de Municipiul Zalău.
Începând cu data de 1 august 1977, pr. Gheorghe Gherman a fost numit preot al Parohiei Românași, efectuând de atunci o serie de lucrări de înfrumusețare a lăcașului de cult și a casei parohiale.
Totodată, în perioada 2000-2015, sub coordonarea acestuia a fost construit Centrul de Servicii Sociale „Sfântul Gheorghe”, care găzduiește, din 16 august 2015, Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice.
Situat într-un cadru natural deosebit, în vecinătatea unei păduri de pin, pe un teren vast, de 48.753 mp, centrul este organizat și funcționează ca serviciu social în regim rezidențial pentru persoane vârstnice, oferind servicii adaptate nevoilor specifice vârstei pentru un număr de 72 de beneficiari.
Din echipa Centrului fac parte medici specialiști, psihologi, psihoterapeuți, preoți, asistent social, asistenți medicali, infirmiere, bucătărese, personal administrativ.
La capela Centrului de Servicii Sociale „Sfântul Gheorghe” au fost efectuate ample lucrări între anii 2000-2019: pictura interioară în tehnica frescă, realizarea instalației electrice, instalarea sistemului de încălzire prin pardoseală și a sistemului de sonorizare, montarea  candelabrelor și a altor corpuri de iluminat, confecționarea iconostasului din lemn de tei și a mobilierului bisericesc, montarea geamurilor și a ușilor de acces, dotarea cu obiectele de cult necesare săvârșirii slujbelor religioase ș.a.
O contribuție semnificativă la finalizarea lucrărilor gospodărești a avut-o și directorul executiv al instituției, pr. conf. univ. dr. habil. Gabriel-Viorel Gârdan.
Centrul de Servicii Sociale „Sfântul Gheorghe” din Parohia Românași are licențiat și un serviciu de îngrijire la domiciliu, cu 3 angajați și 20 de beneficiari.
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php