Instinctul de conservare corporatist

0 457

Omul are nevoie de o poveste, înțelege lumea în termeni narativi; ca în orice poveste, cineva luptă lupta cea dreaptă și reprezintă Binele – căci omul simte nevoia să se identifice cu Binele -, iar altcineva e Răul. Până acum vreo 30 de ani, narațiunea dominantă în mentalul de masă a fost cea a dialecticii dreptății: exploatat – exploatator, om al muncii – capital(ist); în narațiunea aceasta, capitalului i s-a rezervat rolul Răului, care se folosește de Cel Bun și profită de pe urma lui.

Nu cred că a fost o diversiune premeditată, ci mai degrabă ocazie speculată, însă apariția pe câmpul luptei pentru justiție socială a altor combatanți – burghezul conservator versus feminismul de val trei, credinciosul „încuiat” vs minoritățile sexuale, naționalistul xenofob sau rasist vs imigranți – pare să fi venit mănușă pentru “capital”, cel care avusese până recent exclusivitate în postura “Răului” în povestea luptei sociale pentru dreptate.

Noua paradigmă i-a oferit capitalului prilejul să semnalizeze voios că de data asta, de pe poziția Răului în vremea marxismului clasic, a trecut de partea Binelui în era neo-marxismului: toate marile corporații susțin și promovează la vedere politicile “diversității”, cotelor rasiale, de gen și orientare sexuală, discriminarea pozitivă șamd, și în acest fel scapă de stigmatul moral, rolul țapului ispășitor fiind luat de alții.

Există o latură diversionistă în această atitudine, ghidată poate de un instinct de conservare: când începe revoluția, mulți preferă să scape de poziția de țintă a pietrelor, huiduielilor și linșajului, prin urmare se alătură gloatei, se orientează pe direcția stabilită de liderii acesteia (eventual, își și oferă lor serviciile, le devin aliați) și încep la rândul lor să strige și să arunce cu pietre în “dușman”. E rușinos, dar sănătos – par a spune.

„Dacă vrem ca totul să rămână aşa cum este, trebuie ca totul să se schimbe” – îi spunea, în „Ghepardul” lui Lampedusa, unchiului său un tânăr aristocrat care se afla în tabăra rebelilor ce conspirau împotriva clasei sale sociale și a regelui. De asta vedem, poate, “capitalul” corporatist jucând în tabăra stângii: sperând ca totul să rămână așa cum este, încearcă să schimbe totul…

sursa: Reactionarii

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php