Isărescu, de neclintit de la BNR: Pregătim România pentru aderarea la zona euro

0 527
Mugur Isărescu va conduce BNR pentru încă cinci ani. Mugur Isărescu a fost votat miercuri  de Plenul Senatului și Camerei deputaților, reunit în ședință comună, alături de noua conducere a BNR. De asemenea, Florin Georgescu va rămâne prim-viceguvernator.

Guvernatorul Băncii Naționale a României a afirmat, după ce Parlamentul i-a aprobat un nou mandat, că actualul Consiliu de administrație al BNR va depune „toate eforturile” pentru îndeplinirea actualului mandat, dar are și unul nou, de a pregăti România în vederea aderării la zona euro.
Isărescu a afirmat că BNR are un nou mandat ambițios, cu ”multe provocări”.
„Cred că acest nou consiliu va depune toate eforturile, va depune întreaga capacitate profesională pentru îndeplinirea mandatului care îi este încredințat. Mandatul nostru este stabilit de legile bancare, de legea Băncii Naționale. Aș adăuga, așa cum am spus și în comisiile de specialitate, că avem și un mandat nou, hotărât prin programul de aderare la zona euro, la care Banca Națională, împreună cu Guvernul, cu reprezentanții partidelor politice și cu Academia Română, cu sprijinul Președinției, au lucrat. Acest mandat nou este pregătirea aderării României la zona euro. Avem un mandat ambițios, cu multe provocări”.
La 69 de ani, Isărescu conduce BNR din 1990, fiind cel mai longeviv guvernator din lume…
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php