13 ani de la moartea eroului făgărăşean.
De la Sântimbru, localitatea în care a stat ascuns Ion Gavrilă Ogoranu în moara de lângă râu, am ajuns în Gâltiu. În cimitirul strâmt al satului se află mormântul luptătorului, şeful Rezistenţei anticomuniste făgărăşene şi principalul luptător al Mişcării studenţeşti de la Cluj din 1946. A plecat dintre noi la 1 mai 2006. Un ceremonial religios simplu, aşa cum şi-a dorit Ion Gavrilă Ogoranu: fără elogii, fără vorbărie prea multă. I-a fost respectată dorinţa, dar mulţimea a ţinut să-l conducă pe ultimul drum. Nu însă şi oficialii vremii. Un frumos monument din marmură albă tronează peste mormânt. ,,Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că L-a dat pe unicul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piardă ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16) ,,Să ardem ca o flacără măcar, dacă nu putem învinge…Să nu murim cu o zi înainte de a fi nevoie de noi…( Ogoranu- Brazii” vol I ). Sînt cuvintele scrise pe mormântul eroului făgărăşean. La picioarele mormântului au fost plantaţi doi brazi meniţi parcă să amintească tuturor care ţin un moment de reculegere la căpătâiul ,,Moşului” că ,,Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc”. O scurtă vizită s-a făcut şi la casa în care Ion Gavrilă Ogoranu şi Ana Săbăduş au locuit şi au reuşit să tăinuiască vreme de două decenii fuga luptătorului în faţa securităţii. Acum nu mai este locuită. Urmele fostului gospodar se mai văd încă peste poarta pe care mai stă cocoţat numărul de casă, 28. ,,Ion Gavrilă Ogoranu a fost o istorie vie a neamului nostru” spunea Octav Bjoza la poarta luptătorului. Îmi aduc aminte cuvintele lui Ion Gavrilă Ogoranu spuse la comemorarea de la Crucea de la Mănăstirea Sâmbăta: ,,Pentru noi lupta nu se va încheia decât atunci cînd ni se vor bate cuiele pe sicriu„. Viaţa eroului a fost o luptă continuă, de la viaţa dură şi plină de lipsuri a familiei lui de ţărani din Gura Văii, la studenţia întreruptă prin lupta anticomunistă, hăituiala din Munţii Făgăraşului, fuga de securitate, apoi eliberarea de comunism într-un lagăr mai mare numit România şi mai apoi munca de cercetare în arhivele fostei securităţi, cea care i-a făcut viaţa un calvar, şi lupta cu condeiul care a lăsat urmaşilor o istorie scrisă a vremurilor de prigoană în 7 volume intitulate sugestiv ,,Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc”, titlu pus de Traian Trifan din Braşov, un ,,veteran” al închisorii Aiud.
CARTEA ŞI BRAZII CARE MOR ÎN PICIOARE
Într-o lume a tehnicii, ar părea că poate fi înlocuită CARTEA, dar nu este aşa. A devenit un obiect de lux, dar un lux necesar, care se încăpăţânează să fie prezent în această lume efemeră. CARTEA dă prilejul unor întâlniri frumoase şi senine, în care oamenii schimbă idei şi opinii, socializează, stând departe de lumea robotizată. Răsfoind paginile unei cărţi, ai ocazia să te afunzi în lumea liberă, oferită în dar de autor. Nu eşti demodat, cum înclină să creadă generaţia tânără, ci înţelegi şi intri mai uşor în comuniune cu subiectul. Avea dreptate şi în această privinţă Ion Gavrilă Ogoranu, simbolul Rezistenţei Anticomuniste Făgărăşene. ,,Când citeşti o carte, ajungi până la inima personajelor, le înţelegi şi le iubeşti. În munţi, noi nu ne-am despărţit de cărţi, când nu le aveam fizic, le purtam în gând”. Eroul făgărăşean ne-a oferit CARTE şi a îndemnat să fie răsfoită. Aşa se face că Volumul III al seriei ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc“ a ajuns la a treia ediţie, ultimele două apărând după plecarea la cer a lui Ion Gavrilă Ogoranu. A fost o promisiune făcută lui şi, de bună seamă, îndeplinită. ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc“ este CARTEA care stă la cumpăna dintre istorie şi literatură, singura care redă fidel adevărul anilor dominaţi de suferinţă în Ţara Făgăraşului, când s-a încheiat o epocă istorică şi o alta i-a luat locul. ,,Am scris pentru a lăsa mărturie că acest colţ de ţară nu şi-a plecat capul de bunăvoie în faţa comunismului. Să se ştie că au existat oameni care, cu sângele lor, au spălat faţa României, pătată de laşităţi şi trădări. Copiilor şi nepoţilor să nu le fie ruşine să se numească români” explica Ion Gavrilă Ogoranu. Îmi aduc aminte cât de dezamăgiţi au fost Ion Gavrilă Ogoranu şi Ion Ilioiu când au aflat despre manifestarea organizată la Făgăraş pentru ,,700 de ani de atestare documentară a Făgăraşului”. În Cetatea Făgăraşului a avut loc aniversarea, s-a vorbit mult, s-au prezentat pagini întregi de istorie şi pe făgărăşenii care au scris-o, s-au editat cărţi, şi încă una aniversară, s-au făcut medalii din bronz, s-au decorat unii pe alţii, a fost o frumoasă şi documentată prezentare. Dar incompletă. A lipsit pagina de istorie recentă, cea scrisă cu sânge de generaţiile primelor decenii din veacul trecut. Şi, mai mult decât atâ, eroii anticomunişti n-au fost invitaţi, iar în privinţa decoraţiilor, ei n-au fost trecuţi pe listă. ,,Dacă au furat ei Revoluţia, care s-a petrecut acum de curâd, cum să nu fure nişte morţi, care nu mai pot vorbi şi nişte întâmplări care au fost cu jumătate de veac în urmă” au rezumat cu tristeţe şi dezamăgire cei doi eroi. Volumului III „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc“ completează golul existent în istoria recentă a Făgăraşului, prin mărturiile localnicilor care au trăit evenimentele, prin ,,pomelnicul“ făgărăşenilor implicaţi în Rezistenţa armată şi Rezistenţa pasivă Anticomunistă din Ţara Făgăraşului şi cu fotografiile acestora. CARTEA poate fi o bună sursă de cercetare pentru istoricii care vor însăila, cândva, firul istoriei recente şi poate nu se vor apleca numai asupra arhivelor scrise de adversarul Rezistenţei Anticomuniste, Securitatea.
Lucia BAKI Monitorul de Fagaras
