Avorturile distrug viitorul Spaniei

0 362

 

Numărul avorturilor în Spania este în continuă creștere, ceea ce contribuie semnificativ la un deficit de nașteri cu efecte negative pentru țară pe termen lung,  este concluzia unui studiu recent al Institutului pentru Politica Familială.

Potrivit datelor studiului, numărul total de avorturi raportate în 2017 a fost de 94.123, cu peste 4.000 mai mare decât în 2016, rata avorturilor fiind de 10,5 avorturi la 1000 de femei.

Cifrele arată că avorturile sunt cauza a peste 1/3 din deficitul de nașteri din Spania. Indexul fertilității este de 1,31 copii/mamă, iar fără avorturi acesta ar fi fost de 1,7, mult mai aproape de 2,1, considerat minimul pentru asigurarea înlocuirii generaționale. Dacă tendința se va menține se va crea un dezechilibru major între populația bătrână și cea tânără. În prezent, în Spania speranța de viață pentru bărbați este de 80 de ani, iar la femei de 85 și se estimează că la nivelul anului 2065 să ajungă la 88 pentru bărbați și 91 pentru femei. În condițiile menținerii nivelului indexului fertilității la nivelul actual, Spania va avea una din cele mai îmbătrânite populații din lume. Acestea erau și concluziile unui raport ONU din 2000, care avertiza că în următorii 50 de ani populația va scădea în Spania cu 9,4 milioane de locuitori, iar procentul populației bătrâne din totalul numărului de locuitori va fi cel mai ridicat din lume.

Datele furnizate de studiu relevă că în Spania avortul este utilizat pe scară largă ca formă de control al nașterilor. Cele mai multe avorturi s-au consemnat la fetele tinere și femeile imigrante. Mai mult de jumătate din adolescentele însărcinate decid să avorteze. În rândul imigrantelor, una din trei femei însărcinate aleg avortul. La fiecare 10 avorturi, 4 au fost comise de femei și fete care mai avortaseră anterior, numărul total raportat fiind de 32.025. Un număr de 1.390 de adolescente sub 20 de ani au avut mai mult de un avort, 12.051 de femei (13% din totalul celor care au avortat) au mai mult de 2 avorturi, iar 4.314 (5% din total) au peste 3 avorturi.

Studiul a scos în evidență creșterea preferinței pentru avortul indus chimic, prin utilizarea  Misoprostolului sau pilulei de a doua zi, 20% din avorturi fiind comise prin metoda chimică, de 4 ori mai mult față de 2010. În aceste condiții, studiul atrage atenția că, în realitate, numărul avorturilor este de peste 100.000. Datele Ministerului Sănătății nu ar fi complete, din cauză că multe regiuni nu raportează avorturile induse chimic, neexistând o obligație legală în acest sens.

Comentând datele studiului, Eduardo Herfelder, președintele Institutului pentru Politica Familială (IPF), a declarat că avortul „distruge capitalul uman, frânează rata natalității și duce la îmbătrânirea populației”.

IPF face un apel pentru abolirea legii avortului în Spania și solicită efectuarea unui studiu științific referitor la problemele cu care se confruntă femeile în timpul sarcinii și maternității. Institutul ar vrea să vadă un plan național care să studieze și susțină rata natalității, sarcina și maternitatea. De asemenea, IPF cere ca avortul să fie clasificat ca formă de violență împotriva femeilor și copiilor nenăscuți, prin adoptarea unei legi de protecție a maternității, precum și un angajament din partea guvernului în ceea ce privește demografia și rata natalității.

Impactul negativ al avorturilor asupra ratei natalității se constată și la nivelul întregii Europe. Astfel, în 1963 Europa avea 12,5% din totalul populației mondiale, iar în prezent procentul s-a redus la 7,2%. Se estimează că în 2050 populația Europei va fi de doar 5% din totalul populației din lume.

sursa:Stiri pentru viata

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php