Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

Divergențe între SUA și Europa

Zeci de șefi de stat și de guverne, precum și miniștri din lumea întreagă au participat la acest for internațional asupra securității care are loc de 55 de ani.

La Conferință, divergențele între Washington și țările europene s-au ilustrat în declarațiile cancelarului german Angela Merkel și ale vicepreședintelui american, Mike Pence. Prima zi a fost în principal consacrată viitorului relației transatlantice și rolului Europei într-o perioadă plină de incertitudini. În absența președintelui Emmanuel Macron, care și-a anulat participarea pentru a se concentra asupra crizei „vestelor galbene” din Franța,  cancelarul Merkel „este singurul lider european de prim plan care poate pleda încă în favoarea multilateralismului”, notează Reuters. „Va trebui să luptăm pentru multilateralism, pentru Europa, contra celor care cred că pot acționa singuri”, a insistat cancelarul german vizându-i pe cei care urmau să ia cuvântul –  vicepreședintele american Mike Pence,  Yang Jiechi, membru al Biroului Politic chinez și interlocutor influent în materie de politică externă, și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. În discursul său, Merkel a enumerat unele din provocările mondiale: sfârșitul tratatului FNI asupra rachetelor cu rază medie de acțiune, aprovizionarea Europei cu gaz rusesc, acordul nuclear iranian, retragerea americană din Siria, războiul comercial americano-chinez. De fiecare dată, a apelat la dialog și a subliniat că singurul mod de a aduna piesele „unui puzzle internațional” fragmentat este „să o facem împreună”.  Merkel a criticat retragerea anunțată de SUA din Siria, care „ar permite Rusiei și Iranului să-și întărească influența  în această țară”, în timp ce perspectiva înfrângerii iminente a organizației teroriste ISIS în Siria alimentează tensiunile dintre SUA și aliații lor, Washingtonul intenționând să retragă trupele americane după victoria supra ISIS, în timp ce alte țări critică această decizie care ridică problema protecției minorității kurde, amenințată de Turcia. Merkel a pledat pentru eforturi de dezarmare incluzând Washingtonul,  Moscova și Beijingul, după suspendarea unui emblematic tratat ruso-american, dar nici vicepreședintele american, nici șeful diplomației ruse, prezenți la München, nu au răspuns la acest apel. În discursurile lor și în cadrul întrevederilor private la Conferința de la München asupra securității, Pence și Merkel au expus viziuni divergente asupra modului în care Occidentul ar trebui să facă față crizelor mondiale.

Pence a criticat aliații europeni

„Datorită președintelui Donald Trump, SUA sunt liderul lumii libere”, a declarat  Mike Pence la München, menționând ceea ce a calificat succesul politicii externe americane în Afganistan și în Coreea de Nord. Pence a presat partenerii europeni să urmeze Washingtonul, să se retragă din acordul nuclear iranian și să-l recunoască pe Juan Guaido președinte al Venezuelei. Și a repetat că Washingtonul se opune gazoductului Nord Stream 2, în construcție între Rusia și Germania, sub Marea Baltică, cerând abandonarea acestuia. „Nu putem întări Occidentul devenind dependenți de Est.”  SUA consideră Rusia responsabilă pentru anexarea Crimeii în 2014 și situația din estul Ucrainei, iar Pence a precizat că Occidentul face eforturi pentru a contracara atacurile cibernetice, dezin-
formările și operațiunile secrete menite să destabilizeze Ucraina și a respins propunerea Angelei Merkel de a include Rusia în cooperarea mondială. „În plan geostrategic, Europa nu are interes să taie toate relațiile cu Rusia”, a replicat Merkel.

Washingtonul a suspendat participarea sa la tratatul FNI, semnat în 1987, care interzicea rachetele sol-sol cu rază de acțiune între 500 și 5.500 km, acuzând Rusia că încalcă prevederile acestuia. În replică, Moscova a făcut același lucru și documentul va deveni caduc în august.

 

sursa:Romania Libera

 

URL Scurt: https://www.buciumul.ro/?p=38502

Postat de pe 19 feb. 2019. Catalogat ca Extern. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

Lasă un răspuns

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php