Declarație stupefiantă a deputatului USR, Cladiu Năsui, despre Stalin: Era uman, ca și Hitler, ca și fiecare dintre noi. Probabil a dorit să facă și ceva bun pentru omenire

1 761
Deputatul USR Cladiu-Iulius-Gavril Năsui a scris pe facebook că Stalin „era uman, ca și Hitler, ca și fiecare dintre noi. Probabil a dorit să facă și ceva bun pentru omenire”.
Postarea a venit în contextul în care un alt membru USR, senatoarea Florina Presadă, a postat o poză cu Iosif Stalin în tinerețe, însoțită de următorul comentariu: „Sunt încă în admirație față de cum arăta tânărul Stalin …cineva ar trebui să se întoarcă în timp să-l oprească din a deveni Stalin așa cum îl cunoaștem”
În vârstă de 33 de ani, Năsui a fost ales deputat în 2016 la București, este membru în comisia pentru buget, finanțe și bănci și secretar al Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România.
A făcut parte din cabinetul Ministrului Finanțelor Publice în cadrul guvernului Cioloș.A absolvit de la facultatea de finanțe a universității Paris-Dauphine și a efectuat un Master la universitatea Bocconi, în Italia, tot în domeniu finanțelor.
I.V. Stalin a fost conducătorul comunist  al Uniunii Sovietice între 1922 și 1953 și este considerat responsabil pentru moartea a aproximativ 20 de milioane de oameni, atât din cauza epurărilor pe motive politice și religioase, cât și a politicilor de industrializare cu orice preț a URSS.
sursa: ActiveNews
1 Comment
  1. CALIN EUGEN says

    Sa va fie rusine,d-le Nasui;cum puteti sa spuneti asa ceva despre Stalin?

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php