PS Ieronim Sinaitul la praznicul Sfântului Ioan Botezătorul: „Cei care sunt căsătoriți să aducă pe lume copii”

0 381

Basilica.ro informează că, în predica duminicală rostită la Biserica Apărătorii Patriei din Capitală, PS Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, a evidențiat câteva aspecte referitoare la numărul mare de avorturi care au loc în România, spunând că „avortul este un mare păcat care se repercutează asupra poporului și asupra a ceea ce trăim”.

Imagine similară

Ierarhul a relatat episodul pruncuciderii ordonate de Irod și a făcut o comparație cu vremurile noastre:

De la anul 1989 până în prezent numai în țara noastră, peste 23 de milioane de prunci au fost uciși. Nu li s-a permis să se adauge neamului lor. Printre ei puteau să fie oameni importanți care să ne ridice din acestă confuzie generală în care trăim astăzi.

Episcopul Ieronim a îndemnat ca „în această zi în care s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul” să fie încurajați „toți cei care sunt căsătoriți să aducă pe lume copii”.


Praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, serbat în Biserica Ortodoxă Română la 24 iunie, este prin excelență o sărbătoare pro-viață, care arată că fiecare copil nenăscut este o persoană deplină cu un destin excepțional în planul divin. Scriptura ni-l arată pe pruncul Ioan săltând în pântecele maicii sale, Elisabeta, când o simte în apropiere pe Maica Domnului, care la vremea respectivă Îl purta deja în pântece pe pruncul divin Iisus. Iconografia reprezintă uneori întâlnirea celor două femei și ca pe o întâlnire a pruncilor din pântecele lor, în care pruncul nenăscut Iisus, cel ce avea să fie (și era deja) Hristosul, îl binecuvântează pe pruncul nenăscut Ioan, cel ce avea să fie (și de fapt era deja) Botezătorul.

sursa: Știri pentru viață

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php