Nu știu câți români au plecat în afară… Nu știm nici câți dintre ei mor!, nu?!
Nu știm câți copii au rămas abandonați acasă, fără părinți!, în izolarea lor…
Tot ce știm, tot ce vedem este că nu-i pasă nimănui de ei.
… Pe mulți i-am văzut rugându-se… Pe mulți i-am văzut plângând.
Prin străinătățuri, mulți plâng sau își blestemă zilele…
Sunt SINGURI.
Ca orice român care se luptă să rămână în picioare… Ca orice bucățică de istorie care nu sugerează altceva decât că drama ei e cu mult mai mare…
Unii au suferit accidente grave de muncă. Au ajuns nu numai dezrădăcinați, dar și infirmi. Alții au ajuns la capătul drumului! La capătul puterilor! Al exasperării!
Au ajuns cu sufletul distrus, abandonați întâi de ai lor…
De lașitățile, complicitățile, nimicnicia politicienilor români!
„Se aplică legea finlandeză! Sau norvegiană! Sau daneză! Sau engleză!, spun ei, atunci când refuză să ridice fie și măcar un singur deget pentru cei cărora le-au jurat odată să-i slujească!, dar care, evident, stau mult mai jos pe lista de priorități, a lor, bine structurată!
Se aplică legea nimănui!, cu așa indolenți și plafonați, -părtași, însă, la crimele altora împotriva cetățenilor români!- numai tratatele internaționale care reglementează dreptul inalienabil al României asupra propriilor copii, nu! Nu se aplică nicidecum!
Soții Avramescu au ajuns în închisoare pentru că statul român, prin reprezentanții săi, de frunte!, s-a predat. A capitulat.
Soții Nan, abandonați de patria-mamă!, au ajuns la porțile iadului… S-a interesat cineva de ei? A văzut suferința și deznădejdea lor?… Dacă îi vede cineva, moare de inimă!
Hermina, în Danemarca, a rămas cu inima însângerată… În fiecare zi, îl roagă pe Dumnezeu să-i aducă-napoi copilul acasă.
Camelia în Finlanda, după ce a fost omorâtă cu binecuvântarea a lor „noștri”, care au presupus că viața încă unui român nu contează pentru ei!, Camelia Smicală s-a răzvrătit pe toate fronturile! A scris scrisoare după scrisoare, povestindu-și disperarea și implorând MAE și Protecția Copilului din România s-o ajute! Chiar și ambasada României din Helsinki a susținut-o – spre cinstea ei!… Dar nimeni nu a primit vreun răspuns vreodată! Au trecut luni, iar copiii ei sunt distruși, se gândesc în fiecare zi la sinucidere… „Protecția Copilului” din Finlanda le-a luat tot: familie, școală, viață! Le-a interzis, răzbunându-se, chiar să se mai vadă! Iar statul român tace…
De ce?
În Anglia, „Protecția Copilului” a depăsit orice limite… Copiii Barbu-Racolța au fost adoptați forțat către homosexuali, copiii Andreei Brădeanu au fost luați cu japca, iar acum, familia Lazăr a fost îngenuncheată…
Mulți alți părinți, care de teamă, rămân anonimi sau care au luat legătura cu mine de curând, nici nu mai știu la mâna cui au rămas! Statul român le întoarce spatele! Pe semne, îi obosesc și îi tracasează prin dramele lor pe guvernanții români.
… De peste 26 de ani, ascultăm aceleași discursuri interminabile ale acestor perdanți. De fiecare dată, când au avut nevoie de votul nostru, ne-au mințit, ne mint. Vedem și singuri că nu circulă câinii cu covrigii-n coadă, astăzi, cum ne-au promis!
Am ajuns niște dezrădăcinați. Nu vom mai fi niciodată Acasă, poate…
Este atâta disperare în jur… Cineva mă ceartă… El îmi reproșează, de fapt, totul!… Că e imposibil să ne salvăm copiii!, că totul e în zadar, că le dau speranțe deșarte oamenilor, că nimeni n-o să miște un deget!, că o fac, bineînțeles!, din interese!, ș.a.m.d., gânduri de om frustrat…
Dar eu știu că totul este posibil! Știu că nu putem îngropa oamenii de vii cu gândurile noastre negre! Știu că trebuie să luptăm până la ultima suflare… Pentru că nu putem accepta jugul! Nu putem accepta resemnarea!
Nu le promit, deci, oamenilor abandonați stelele de pe cer… Eu CRED în victoria noastră! Pentru că nu există „Nu pot!”, există numai „Nu vreau!”
Dacă nu facem nimic pentru copiii și părinții noștri, când vor muri, vom plăti pentru înmormântarea lor cu însăși Ființa Noastră Națională!
Îngenunchiați în umbra puterii și a prosperității altora…
VOM ÎNVINGE, deci, oameni!
VOM ÎNVINGE!
de George Alexander ActiveNews
Nu știu câți români au plecat în afară… Nu știm nici câți dintre ei mor!, nu?!
Nu știm câți copii au rămas abandonați acasă, fără părinți!, în izolarea lor…
Tot ce știm, tot ce vedem este că nu-i pasă nimănui de ei.
… Pe mulți i-am văzut rugându-se… Pe mulți i-am văzut plângând.
Prin străinătățuri, mulți plâng sau își blestemă zilele…
Sunt SINGURI.
Ca orice român care se luptă să rămână în picioare… Ca orice bucățică de istorie care nu sugerează altceva decât că drama ei e cu mult mai mare…
Unii au suferit accidente grave de muncă. Au ajuns nu numai dezrădăcinați, dar și infirmi. Alții au ajuns la capătul drumului! La capătul puterilor! Al exasperării!
Asta sa le dea de gandit „alesilor neamului”, celor care si-au cumparat „loc de odihna” in parlamentul ROMÂNIEI, sa puna osul la treaba, IN INTERESUL SI PT INTERESUL POPORULUI ROMÂN, DIN HOTARELE SI DE PESTE HOTARELE ROMÂNIEI, CA FIE ROATA ASA PATRATA TOT SE MAI INTOQRCE O DATA!!!,
…SA VA FEREASCA DUMNEZEU DE RABDAREA CELUI CARE RABDA MAI MULT!!!…
…DECEBAL.. VANDUT, MIHAI VITEAZUL VANDUT, BRANCOVENII VANDUTI, HOREA, CLOSCA SI CRISAN VANDUTI, CUZA VANDUT, TARANUL ROMÂN-1907 VANDUT, TARANUL ROMAN-OSTAS LA 1916-1918-1942-1945 VANDUT, CZC VANDUT, ANTONESCU VANDUT, POPORUL ROMÂN VANDUT, ROMÂNIA VANDUTA, DE COZILE DE TOPOR CRESCUTE DIN PAMANTURI STRAINE, STRAINI SI STRAINE DE INTERESELE POPORULUI ROMÂN, DE INTERESELE STATULUI ROMÂN, DE INTERESELE ROMÂNULUI, ROMÂNULUI DE PRETUTINDENI!!!!
Bine scris/ spus!
Subscriu: „fie roata, asa patrata, tot se mai intoarce o data!”
Prea multa tradare si prea putina pedeapsa – PAMINTENEASCA – cozilor noastre de topor! Fara ei, acesti fii ai lui Satan NU ar fi facut nimic de capul lor!
Cine sunt acesti tradatori? Copii facuti la pocneala, la betie, NEISPRAVITI! Conceputi de aiurea…
Toți românii în țară ! Trădătorii afară !