Marine Le Pen promite Frexitul

0 39

Dacă va fi aleasă la conducerea ţării, Marine Le Pen a promis un referendum pentru ieşirea Franţei din Uniunea Europeană.

Imagini pentru le pen frexit

Lidera Frontului Naţional  din Franţa a dat tonul pentru campania sa prezidenţială, făcând apel la o luptă împotriva “ofensivei” islamiste şi promiţând că va organiza un referendum privind apartenenţa ţării la UE dacă va câştiga alegerile din primăvara anului următor.

“O voi face în Franţa”, a declarat ea şi i-a lăudat pe britanici pentru că au avut “curajul să îşi aleagă destinul” şi să voteze pentru ieşirea din UE.

La un miting într-un sătuc din estul Franţei, Le Pen s-a concentrat pe chestiunile sale favorite, şi anume suveranitate naţională, controlarea imigraţiei, Islamism şi ceea ce ea numeşte o “globalizare turbată”.

Candidata la alegerile prezidenţiale din aprilie-mai 2017 a promis că va susţine “Franţa celor uitaţi, a celor abandonaţi şi a celor care nu pot fi auziţi”.

Le Pen, care şi-a anunţat dorinţa de a candida la prezidenţiale în urmă cu câteva luni, şi-a susţinut discursul anual în Brachay, un sătuc cu câţiva zeci de locuitori.

Pe lângă economie, relaţia dintre musulmanii şi non-musulmanii din Franţa a fost o temă recurentă în condiţiile în care candidaţii prezidenţiali şi-au lansat campaniile.

Unii politicieni de stânga susţin că Le Pen foloseşte această chestiune pentru a încuraja rasismul în Franţa. Totuşi, sondajele de opinie sugerează că este tot mai probabil ca Le Pen să ajungă în runda a doua a alegerilor prezidenţiale.

sursa: Epoch Times

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php