Germania va introduce ore obligatorii de studiu al Islamului în toate școlile. Orele de religie creștină sunt facultative

1 60

În timp ce orele de religie creștină sunt facultative în Germania, Islamul va deveni obligatoriu. Autoritatile locale din Germania solicita sa fie introduse cursuri obligatorii de studiu al Islamului in toate scolile de stat din tara. Solicitarea vine in urma unui atac cu toporul comis de un tanar afgan intr-un tren regional.

muslims-in-germany2

„Este o masura binevenita sa fie introduse ore despre Islam in scolile de stat. In acest fel statul ar putea ovtine un control mai mare privind educarea tinerilor musulmani”, a declarat Gerd Landsberg, presedintele asociatiei consiliilor locale, citat de The Local.

Aceasta masura a fost deja solicitata inca din luna mai de figuri religioase importante din Germania. Seful Bisericii Evanghelice, Heinrich Bedford-Strohm, a declarat ca educatia religioasa este cea ma buna cale de a neutraliza efectul fundamentalismului islamic asupra tinerilor musulmani. El s-a declarat de acord ca orele de Islam sa fie asigurate de asociatii religioase musulmane.

In acest moment in sase dintre cele 16 state federale au loc cursuri de Islam.

IslamInGermany

sursa: NapocaNews

1 Comment
  1. germania nu mai e germania.... says

    germania e condusa de un Bundestag israelian in proportie majoritara, Joksa fisher, Martin schulz si multi altii sunt iudei evrei israelieni,

    ei au legalizat prostitutia in Germania ca sa distruga neamul german, ei au ocupat Germania in 1945, ei au adus violatorii rusi in 1945, tot ei i-au adus pe violatorii islamici recent la Koln, Munich, Stuttgart si alte orase intrati ca ,,refugiati,, ….pai la schimbarile climaterice din africa vor fi 1 miliard de refugiati, ce facem , ii luam pe toti in Europa?

    este o situatie ipocrita, jenanta . Iar acum Merkel ca sa-si arate ,,puterile,, dupa BREXIT englez, o sa ,,extinda,, sodoma europeana si aceasta constructie monstruoasa turn Babel, si in Ucraina si Moldova cu siguranta…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php