Guvernul galez vrea să suprime orice formă de educație „indezirabilă”

0 406

Guvernul regional al Țării Galilor a lansat o consultare publică privind intențiile sale de a reglementa educația „în afara școlii”, inclusiv Școala de duminică și grupurile de tineret din biserici.

1984-george-orwell

La fel ca și planurile legislativului britanic de la Westminster, guvernul galez propune caorice formă de educație „în afara școlii” care oferă educație intensivă mai mult de 6-8 ore săptămânal, să fie înregistrat și inspectat de organele de stat. Mai important, autoritățile vor putea închide aceste facilități, dacă va constata că se predau lucruri „indezirabile”.

Activitățile prohibite ar urma să includă „educația indezirabilă” sau „educația care subminează sau este incompatibilă cu valorile noastre de respect și toleranță reciprocă, sau care promovează puncte de vedere extremiste.”

Ce anume constituie „vederi extremiste” într-o țară care suprimă din ce în ce mai mult discursul despre valorile tradiționale pe care s-a fondat civilizația creștină, nu este clar. Probabil, standardele pentru „extremism” se vor extinde treptat. Sprijinul pentru mariajul tradițional, spre exemplu, a fost considerat un semn de extremism chiar de către ministrul britanic pentru Educație, Nicky Morgan.

Propunerile guvernului galez și ale celui britanic sunt îngrijorătoare pentru numeroasele familii și comunitățile care caută să-și educe copiii conform propriilor valori. De altfel această tendință a reglementării de către stat a oricărui fel de educație, precum și a reducerii vârstei de la care începe educația obligatorie, este omniprezentă în Europa.

Orice formă de determinare de către stat a ceea ce este corect pentru cetățeni ar trebui, din păcate, să ne provoace o profundă îngrijorare.

sursa: Cultura Vieții

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php