Assange, rechizitoriu la adresa lui Hillary Clinton: Este un ULIU AL RĂZBOIULUI. Un vot pentru ea va împinge America în războaie fără sfărșit

0 69
Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, le cere americanilor să nu o voteze pe democrata Hillary Clinton în alegerile primare din New Hampshire, numind-o „uliu al războiului”.
Assange, rechizitoriu la adresa lui Hillary Clinton: Este un ULIU AL RĂZBOIULUI. Un vot pentru ea va împinge America în războaie fără sfărșit
Assange susține, într-o postare pe Twitter, că Hillary Clinton, care candidează la investitura democraților pentru alegerile prezidențiale din toamnă, va „împinge Statele Unite în războaie stupide, fără sfârșit, care duc la răspândirea terorismului.  Pentru jurnalistul australian, candidata democrată se face vinovată și de „amânarea cu o sută de ani a drepturilor femeilor din Orientul Mijlociu din cauza sprijinului pe care l-a dat războiului din Irak” în 2003, relatează express.co.uk.
Aflat în continuare în Ambasada Ecuadorului din Londra, Assange a lansat un rechizitoriu la adresa fostei Prime Doamne a SUA, care speră să ocupe fotoliul de la Casa Albă. Jurnalistul australian spune că a putut să-și formeze o opinie despre Hillary Clinton citind sutele de cablograme care i-au fost puse la dispoziție de soldatul Bradley Manning.
„Hillary nu doar a votat pentru Irak. Ea și-a făcut propriul Irak. Libia este Irakul lui Hillary, iar dacă va ajunge președinte va face și mai mult. Deciziile sale de politică externă, extrem de slabe, au contribuit direct la ascensiunea Statului Islamic”, acuză Assange.
Fondatorul Wikileaks afirmă, de asemenea, că Hillary Clinton, care a fost secretar de Stat în timpul primului mandat al lui Obama la Casa Albă, și-a impus punctul de vedere în fața generalilor de la Pentagon în cazul intervenției din Libia. „Libia a fost distrusă. Și a devenit paradisul ISIS. Arsenalul național al Libiei a fost prădat, sute de arme fiind transferate jihadiștilor din Siria”, susține Assange, care consideră că aceasta nu a învățat din greșeli și va face aceleași erori în Siria.
Reamintim că Hillary Clinton a fost implicată într-un scandal uriaș, fiind audiată vara trecută, în Congres, în cazul  atacului asupra ambasadei americane din Benghazi, Libia, din 2012, în care și-au pierdut viața ambasadorul SUA Chis Stevens și alți trei cetățeni americani. Clinton era secretar de stat în momentul atacurilor asupra locațiilor diplomatice ale SUA din Benghazi, iar republicanii din Congres au pus sub semnul întrebarii modul în care a gestionat Clinton incidentul.
sursa: ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php