Ameninţarea teroristă paralizează Bruxelles-ul. Oraşul în stare de alertă maximă pentru a doua zi consecutiv

1 395

Starea de alertă teroristă rămâne, pentru a doua zi consecutiv, la cel mai înalt nivel în capitala Belgiei. Pe străzile oraşului, în care mai toate activităţile au paralizat, patrulează poliţişti şi militari.

Bruxelles-ul în alertă teroristă maximă.

Bruxelles-ul în alertă teroristă maximă. (Facebook)

UPDATE: Autorităţile belgiene caută cel puţin doi barbaţi, dintre care unul ar avea asupra sa explozibil de tipul celui detonat de teroriştii kamikaze în timpul atacurilor din 13 noiembrie de la Paris, informează presa belgiană.

Pericolul nu se rezumă la presupusul terorist Salah Abdeslam, a declarat duminică ministrul de interne, Jan Jambon.

***

Bruxelles-ul este pentru a doua zi în stare de alertă maximă, confruntându-se cu o ameninţare „iminentă” a unor atentate, a declarat premierul Belgiei, Charles Michel, admiţând că guvernul se teme de eventuale atentate teroriste asemănătoare celor de la Paris.

Duminică după-amiază, autorităţile belgiene vor reevalua situaţia, urmând ca, ulterior, să aibă loc un consiliu naţional de securitate, la care va lua parte şi premierul belgian, Charles Michel, pentru a se lua o decizie în ceea ce priveşte redeschiderea liniilor de metrou. În cadrul consiliului se vor lua decizii şi cu privire la funcţionarea şcolilor, magazinelor şi clădirilor culturale, precizează lemonde.fr.

Între timp, metroul şi centrele comerciale sunt în continuare închise iar numeroase dispozitive de poliţişti şi militari caută „mai mulţi suspecţi” ce au legături cu atentatele din 13 noiembrie de la Paris, informează presa franceză.

„Urmărim situaţia minut cu minut. Nu are niciun rost să ascundem ceva. Ameninţarea este reală, dar facem totul zi şi noapte pentru a face faţă”, a declarat sâmbătă ministrul belgian de Interne, Jan Jambon, potrivit Agerpres.

Potrivit unui responsabil din poliţie, autorităţile au decis închiderea centrelor comerciale şi a metroului, întrucât teroriştii kamikaze atacă de obicei zonele aglomerate, dar şi pentru a facilita acţiunile de căutare desfăşurate de poliţie şi armată.

Unul dintre cei căutaţi de poliţia belgiană este Salah Abdeslam, belgian de origine marocană participant la atacurile de la Paris şi revenit apoi la Bruxelles, unde se ascunde de nouă zile. Autorităţile presupun că acesta a intenţionat iniţial să se sinucidă la Paris detonând o centură cu explozivi, la fel cum au procedat alţi 7 participanţi la acele atacuri, însă ar fi renunţat cel puţin pentru moment la această idee, pe care ar putea să o pună în practică la Bruxelles.

sursa: Epoch-Times Romania

1 Comment
  1. Adrian says

    Iată urgia Domnului abătută asupra occidentului secularizat, care a întors spatele lui Dumnezeu prin promovarea căsătoriilor homo și lesbi, promovarea eutanasiei, avortului, materialismul deșănțat -neomarxismul, etc.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php