Arme pentru Ucraina: Angela Merkel domoleşte avântul Washingtonului

0 310

SUA şi Germania au căzut de acord să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei, în cazul în care Moscova va continua agresiunea împotriva Ucrainei, însă posibilitatea livrării de arme letale americane pentru armata ucraineană a fost trecută de preşedintele Barack Obama doar în domeniul „opţiunilor posibile”. „Deocamdată, nu a fost luată nicio decizie”, a declarat Obama la conferinţa de presă organizată cu ocazia vizitei cancelarului Merkel la Washington.

Presedintele Barack Obama a declarat că SUA vor sprijini iniţiativele pentru găsirea unei solutii diplomatice pentru conflictul din Ucraina, însă a avertizat că dacă negocierile ce vor avea loc miercuri intre liderii europeni şi presedintele Vladimir Putin nu vor duce la niciun rezultat, SUA păstreaza toate opţiunile, incluisv aceea de a livra Ucrainei arme defensive letale. Preşedintele SUA a subliniat însă că posibilitatea rezolvării conflictului pe cale militară este “redusă”, având în vedere puterea militară a Rusiei.

Obama a atenționat luni Rusia în legătură cu conflictul din Ucraina, afirmând că Moscova „nu poate redesena frontierele Europei prin forța armelor”, relatează AFP.

„Rusia continuă agresiunea în Ucraina. Moscova şi separatiştii proruşi din Ucraina au încălcat toate condiţiile Acordului de la Minsk. Trupele ruse continuă să fie active în estul Ucrainei, oferindu-le separatiştilor artilerie grea pentru distrugerea satelor”, a spus Obama, potrivit Mediafax.
„Noi continuăm să căutăm o soluţie diplomatică la criza din Ucraina, dar nu putem asista pasivi la tentative de reconfigurare a frontierelor din Europa. Vom continua să oferim Ucrainei asistenţa financiară necesară, în schimbul reformelor structurale. Vom continua să susţinem Ucraina până când Rusia îşi va respecta obligaţiile internaţionale. În caz contrar, Rusia va deveni din ce în ce mai izolată din punct de vedere diplomatic şi politic”, a explicat Obama, subliniind că Germania este un partener apropiat şi în combaterea terorismului.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a criticat tentativele Rusiei de încălcare a integrităţii teritoriale a Ucrainei, insistând pentru găsirea unei soluţii diplomatice la conflictul separatist si respingand solutia livrarioi de arme letale armatei ucrainene.

„Suntem interesaţi să menţinem ordinea Europei. În acest sens, am elaborat un nou plan de pace împreună cu Franţa şi în consultare cu Statele Unite”, a spus Merkel. „Continuăm să căutăm o soluţie diplomatică la conflictul din Ucraina; nu există o soluţie militară în acest caz”, a insistat cancelarul Germaniei.

„Pentru cineva care vine din Europa, pot să spun că dacă renunțăm la principiul integrității teritoriale, nu vom fi în măsură să menținem pacea în Europa”, a avertizat șefa guvernului german, în cadrul unei conferințe de presă comune la Casa Albă cu președintele american Barack Obama.

Mesajul prudent al Angelei Merkel a fost bine primit de preşedintele Barack Obama, ezitant în faţa propunerilor venite din partea unui Congres dominat de Partidul Republican. Preşedintele este criticat la Washington de catre cei care cer o acordarea unui ajutor decisiv Kievului în lupta împotriva separatiştilor din estul Ucrainei, chiar dacă aceasta ar duce la o deteriorare mai gravă a relaţiilor cu preşedintele Vladimir Putin.

“Ucrainenii sunt măcelăriţi, iar noi le trimitem pături şi hrană. Păturile nu se descurcă în faţa tancurilor ruseşti”, spus senatorul republican John McCain, în timpul Conferintei de securitate de la Munchen, la finalul săptămânii trecute..

Cancelarul Merkel a declarat, la acelaşi eveniment, că trebuie privilegiate toate opţiunile de rezolvare pe cale diplomatică a conflictului din Ucraina, chiar dacă nu este sigur că vreuna dintre acestea ar putea duce la un acord cu preşedintele Putin. “Înţeleg ideea, însă cred că mai multe arme nu vor duce la evoluţia de care Ucraina are nevoie. Mă îndoiesc că ar fi aşa”, a declarat Merkel.

Angela Merkel, preşedintele francez Francois Holalnde şi preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, se vor întâlni miercuri, la Minsk, cu Vladimir Putin, pentru a discuta despre planurile de pacificare a estului Ucrainei. Aplicarea unor noi sancţiuni impuse de UE Rusiei a fost amânată până pe 16 decembrie, oferindu-se o fereastra de oportunitate pentru negocierile în asa-zisul “format Normandia” (Franţa, Germania, Ucraina, Rusia). Merkel şi Hollande i-au prezentat un plan de pacificare presedintelui Putin la finalul săptămânii trecute, la Moscova. Reacţiile celor trei lideri după întâlnirea de la Kremlin au fost extrem de prudente.

Germania şi Franţa favorizează o soluţie diplomatică în Ucraina, precum şi introducerea unui control al OSCE la frontiera ruso-ucraineană. Secretarul general al OSCE a evocat şi posibilitatea “trannsitrizării” conflictului din estul Ucrainei, o soluţie deloc dezirabilă pentru Washington, dar în primul rând pentru statele aliate din estul Europei.

sursa: Cotidianul

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php