Mii de persoane denunţă în stradă ”incompetenţa elitei politice” de la Budapesta

0 396

O nouă rundă de manifestaţii stradale s-au desfăşurat vineri seară în capitala Ungariei – Budapesta, având ca obiectiv denunţarea ”incompetenţei elitei politice” din guvernul premierului Viktor Orban, relatează Mediafax.

Protestele la adresa elitei politice de la Budapesta au început în luna octombrie, când peste 100.000 de persoane au denunţat public proiectul de legislaţie privind taxa pe traficul de internet cât şi alinierea premierului Orban la politica Moscovei.

De această dată, manifestanţii au fluturat pancarte prin care îl condamnă pe prim ministrul ”Viktator”, una din denumirile atribuite prim-ministrului maghiar, pentru modul autoritar în care acesta conduce ţara. Pe fondul protestelor din ultima perioadă, popularitatea lui Orban a scăzut semnificativ.

Cele aproximativ 5.000 de persoane adunate în faţa Operei din Budapesta şi-au manifestat îngrijorarea faţă de îndepărtarea aparentă a Ungariei de Occident.

”Ne îngrijorează faptul că Guvernul Orban expune Ungaria influenţei ruse”, a afirmat Robert Gombkoto, un manager în vârstă de 61 de ani, citând un împrumut de 10 miliarde de euro pe care Rusia l-a acordat Ungariei pentru extinderea centralelor sale nucleare.

În condiţiile în care Ungaria este ţară membră a Uniunii Europene şi a Alianţei Nord Atlantice, reformele politice susţinute de Orban, care încearcă instaurarea unei aşa numite ”democraţii liberale, un experiment politic criticat de analişti şi oficiali din lumea întreagă, au provocat nemulţumirea Uniunii Europene şi a Statelor Unite, care au fost acuzate de ingerinţe în politica Ungariei.

sursa: Epoch-Times Romania

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php