Marșul pentru Familie de la Iași – 1 iunie 2014

0 114

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Asociația Familia Tradițională Iași organizează duminică, 1 iunie 2014, Marșul pentru Familie ca semn de susținere și de promovare a valorilor tradiționale ale familiei, precum și pentru a sublinia faptul că familia autentică are la bază căsătoria dintre un bărbat și o femeie.

Marșul va începe la ora 15:00 și se va desfășura pe traseul Parcul Copou – Universitatea ”A. I. Cuza” – Fundație – Piața Unirii – Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – Catedrala Mitropolitană – Palatul Culturii – Grădina Publică Palas.

Scopul Marșului pentru Familie este de a susține ideea de familie sănătoasă definită prin valorile ei tradiționale. Societatea românească are nevoie de principii bine stabilite și fondate pe experiența înaintașilor noștri, drept garanție pentru echilibru și sănătate socială.

Întreaga zi de 1 iunie va fi dedicată familiei, membrilor și valorilor ei. Începând cu ora 11:00, în Parcul Expoziției, Taberele MMB vor organiza ateliere sportive și artistice dedicate copiilor. De asemenea, până la ora 14:30 se vor desfășura și înscrierile participanților la Marș.

La ora 15:00 va porni Marșul pentru Familie pe traseul mai sus menționat. Pe parcurs se va face o oprire pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt unde se va ține un moment de reculegere și de rugăciune pentru copiii și familiile aflate în situații dificile și de risc.

Punctul de final al manifestării va fi Grădina Publică Palas unde participanții vor fi asista la un ansamblu de evenimente care va cuprinde momente artistice, luări de cuvânt și premierea Concursului de eseu și fotografie cu tema Cea mai frumoasă amintire din familia mea (desfășurat între 21 – 28 mai pe www.marsulpentrufamilie.ro)

Ca un ultim eveniment care va încheia ziua dedicată familiei tradiționale și copiilor, în Aula Magna a Universității ”Petre Andrei” Iași, începând cu ora 19:00, va avea loc conferința „Ce trebuie să ştim ca să ne salvăm familia”, susținută de Dr. Virgiliu Gheorghe, Vicepreşedintele Institutului de Cercetări Psihosociale şi Bioetică Bucureşti.

Asociația Familia Tradițională reprezintă o inițiativă publică ce vizează promovarea și apărarea drepturilor și intereselor familiei autentice, tradiționale, care se bazează pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie.

Marșul pentru Familie este un eveniment de solidarizare pentru familia tradițională.

Vă așteptăm cu drag!

sursa: Marșul pentru Familie

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php