Romania poate salva Basarabia numai prin REUNIFICARE

0 354

unire

Oricât am dori să ajutăm Republica Moldova, atâta vreme cât acest al doilea stat românesc ţine morţiş să fie “suveran”, deşi în curând suveranitatea sa nu va mai valora nimic, nu poate fi sprijinit de România în faţa valului rusesc care vine şi calcă totul în picioare. Singurul fel în care România poate ajuta Republica Moldova este prin reunificarea celor două state româneşti!

Clasa politică de la Chişinău nu pare însă să se grăbească. Dacă voia, ar fi avut această opţiune de ceva timp încoace. De ce fel de atenţionare are nevoie ca să înţeleagă că trăim momentul unei oportunităţi istorice de a reface o bună parte din România Mare, aşa cum era ea menită să fie? Că o ţară mai mare înseamnă o ţară mai puternică, una care are, în plus, avantajul de a fi protejată?

Desigur că această oportunitate vine în vremuri tulburi, dar nu la fel a fost şi în 1918? Marile caractere se văd în timpuri grele şi îşi dovedesc superioritatea prin transformarea provocărilor în avantaje. Răsturnările geopolitice din est pot fi transformate în şansa istorică a reunificării. Unde sunt oamenii de stat capabili să transforme această şansă în realitate şi să rămână astfel în istorie?

Dacă vom pierde acest moment unic în care românii de pe ambele maluri ale Prutului ar putea fi din nou împreună, urmaşii noştri nu ne vor ierta. Pentru că o asemenea şansă s-ar putea să nu se mai repete.Graniţele şi zonele de influenţă vor îngheţa iarăşi pentru jumătate de secol, cum a fost şi după al doilea război mondial. Şi nu copiii, ci poate doar nepoţii noştri vor mai putea spera să-i readune pe români împreună. Dacă îşi vor mai aminti… De Bogdan Diaconu – Stiri pe surse

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php