Purtatorul de cuvant al PDL cere si interzicerea UDMR, nu numai a JOBBIK

2 429

unguri jandarmiPurtătorul de cuvânt al PDL, fostul consilier prezidenţial Adriana Săftoiu, a sugerat că UDMR ar trebui interzise, pentru că încalcă legea partidelor politice din România. Aceste afirmaţii vin după ce Traian Băsescu a cerut zilele trecute interzicerea partidului revizionist Jobbik din Ungaria. 

“Eu cred că ar trebui să privim puţin mai departe. Dacă vă uitaţi la declaraţiile autorităţilor locale din Târgu Mureş, care probabil ştiu cel mai bine ce s-a întâmplat acolo, ei spun că acea organizaţie care se numeşte “64 de Comitate” este cea care a incitat de fapt lumea la acţiuni care au dus la toate acele evenimente. Pe scurt, eu aş spune următorul lucru: avem un stat extrem de relaxat şi care respectă foarte puţin legile ţării. Dacă ne uităm cu atenţie la legea partidelor politice, acolo lucrurile sunt foarte clare şi spun foarte clar ce înseamnă un partid permis, legal, ce înseamnă un partid politic interzis, ce înseamnă acţiuni, evenimente politice în România, care sunt interzise. E articolul 3, are 3 alineate şi precizează foarte clar ce e interzis şi ce e permis în România. Orice acţiune, orice asociaţie, orice partid, care prin acţiuni, programul politic, manifestări politice contravine Constituţiei României, adică ideii de suveranitate, integritate teritorială, unitate, e un partid, o organizaţie interzisă. Şi eu spun că ar trebui să ne uităm puţin cu atenţie şi în interiorul României, nu peste graniţa României. Pentru că tare mi-e teamă că sunt deja organizaţii, asociaţii politice, care încalcă acest articol 3 din legea partidelor politice”, a declarat Adriana Săftoiu pentru Radio France Internaţional.

Întrebată la ce organizaţii se referă, purtătoarea de cuvânt a PDL a răspuns scurt: “inclusiv la UDMR”. “Autonomia teritorială a secuimii, a Ţinutului Secuiesc, după câte îmi dau seama, intră totuşi în contradicţie cu Constituţia. La celălalt partid, PCM, la această asociaţie, “64 de Comitate”. Asta înseamnă că statul pur şi simplu ar trebui să aplice legea partidelor politice (…). Legea partidelor politice interzice în România orice manifestare, orice eveniment, orice asociaţie sau partid, care nu respectă Constituţia şi acolo e precizat clar care articol, care alineat”, a continuat purtatorul de cuvânt al PDL.

adriana_saftoiuAnterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că va solicita Guvernului şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) elibererea unui act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a partidului Jobbik să fie interzisă. Afirmaţia vine după incidentele de la mitingul separatist din Târgu Mureş de luni, la care a participat, alături de alţi radicali maghiari, şi liderul partidului revizionist din ţara vecină. Preşedintele român a uitat însă să menţioneze că la acţiunea provocatoare au participat şi oficiali UDMR, cât şi reprezentanţi ai formaţiunii pastorului şovin Laszlo Tokeş, care a cerut zilele trecute în Parlamentul European, alături de eurodeputatul UDMR Csaba Sogor, autonomia “Ţinutului Secuiesc”. Sursa: FrontPress.ro

2 Comments
  1. ioan says

    Este normal sa se aplice legea impotriva acestor partide revizioniste maghiare.
    Mai exista o revista pe piata presei din Romania se numeste Historia.ro. aceasta revista are multe articole in care se vede clar atitudinea antiromineasca.
    Pe motiv ca ei spun adevarul sunt prezentate evenimente istorice in care adevarurile sunt deformate grosolan.antirominesc. Adevarurile sunt deformate la nivel de chichita dar esential schimbind totul. Singurul rege in care nu sa aruncat cu noroi este Matias Corvin care spun ei ca este maghiar. Este probabil ca aceasta revista sa fie finantata de partidele revizioniste din Ungaria.
    Ar trebui interzise pe teritoriul Romaniei si publicatiile anti rominesti nu doar partidele maghiare revizioniste.

  2. Mihai says

    In cei 10 ani cat au furat in tara asta PDL si Basescu de ce nu ati interzis UDMR?!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php