Cum explică Niels Schnecker despărţirea de Crin: România nu-i America

0 556

Niels Schnecker şi-a motivat decizia de a părăsi echipa de campanie a lui Crin Antonescu, prin faptul că România diferă de America în ce priveşte pregătirea unei campanii electorale. În ciuda deciziei sale, Schnecker a continuat să aducă numai cuvinte de laudă pentru fostul său client.

„Astăzi am decis să-mi depun demisia din funcţia de director de campanie pentru campania prezidenţială a lui Crin Antonescu. Motivele nu sunt relevante. M-am bucurat foarte mult de colaborarea cu preşedintele Antonescu, sper din tot sufletul să ajungă la Cotroceni, cred în capacitatea sa de a fi un bun preşedinte. Campania americană diferă de cea din România. Este o constatare“, a comentat Niels Schnecker. Niels Schnecker spune că îl lasă pe Crin Antonescu pe mâinile partidului. „Am avut o colaborare foarte bună, ne-am înţeles foarte bine, multe lucruri pe care le avem în comun, dar orice lucru se întâmplă uneori să ajungă la final. Decizia de încheiere a colaborării a fost bazată pe faptul că am considerat partidul un foarte bun organizator, PNL poate să ducă această campanie şi atunci sigur va reuşi să-l ajungă pe Crin Antonescu preşedinte”, a punctat Niels Schnecker. Şeful de campanie al lui Crin Antonescu, Niels Schnecker, a decis să părăsească echipa de campanie pentru prezidenţiale a preşedintelui PNL, în urma problemelor de comunicare întâmpinate în decursul colaborării din ultimele luni de zile.

Informaţia a fost confirmată mai întâi de Crin Antonescu. „Da, va înceta, ceea ce nu înseamnă că relaţia de amiciţie între mine şi domnul Schnecker va înceta. Ea va continua, activitatea domniei sale în calitate de consilier al meu va înceta“, a anunţat Crin Antonescu. Potrivit unor surse politice, consultantul a întâmpinat mai multe probleme de comunicare cu liderul PNL, în special după ce au apărut informaţii potrivit cărora Antonescu ar fi avut discuţii cu Adrian Thiess. Patron al ziarului „Puterea” şi fostul coordonator al campaniei din 2008, pentru Primăria Capitalei a lui Sorin Oprescu, Thiess a foost cooptat în echipa de campanie a lui Crin Antonescu. Thiess a spus că nu va decide el dacă va conduce campania electorala a lui Antonescu la alegerile prezidenţiale. Acest lucru urmează să-l facă chiar preşedintele liberalilor.

Consilier fictiv la Casa Alba: Potrivit CV-ului său oficial, primul contact al lui Niels Schnecker  cu elita politică americană a avut loc pe când acesta avea numai 27 de ani. Mai precis, directorul de campanie al lui Crin Antonescu susţine că a fost numit consilier special la Casa Albă în 1987, perioadă în care preşedinte era Ronald Reagan, dar documentele aflate în arhiva de la Casa Albă, publicate online, îl contrazic. Numele lui Niels Schnecker nu figurează între consilierii lui Ronald Reagan, nu doar în 1987, ci pe parcursul ambelor mandate ale acestuia. În schimb, arhiva documentelor din timpul administraţiei Reagan arată că fostul şef de stat a numit-o în funcţia de consilier special pe Mary F. Wieseman. Conform vechiului CV, în aceeaşi perioadă, respectiv în 1987, omul de afaceri se afla în Colorado, unde a deţinut funcţia de CEO al International Investment Bankers Group Inc. În acelaşi an, obţine şi un MBA în cadrul National Center for Business Studies din Washington D.C. Însă ultimele două instituţii nu pot fi găsite de motoarele de căutare şi nici nu există nicio referire la ele.

sursa: Adevarul.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php