Închiderea Școlii de Vară ARA, ediția 2013

0 597

vandalism_1_ro_400ASOCIAȚIA „ARHITECTURĂ. RESTAURARE. ARHEOLOGIE” (ARA) ANUNȚĂ PRIN PREZENTA:

Închiderea înainte de termen a Școlii de Vară de la Roșia Montană, ediția 2013 („Scoala de Vara ARA”)

În zilele de 9, 10 și 11 septembrie 2013 organizatorii Ștefan Bâlici și Virgil Apostol împreună cu participanții la Școala de Vară ARA au fost agresați fizic și verbal de către mai mulți indivizi, identificați ca fiind angajați și/sau simpatizanți ai SC Roşia Montană Gold Corporation SA (RMGC) datorită faptului că purtau uniforme de lucru cu semne distinctive și sigle ale companiei RMGC.

Siguranța și integritatea studenților, participanților și nu în ultimul rând a organizatorilor Școlii de de Vară ARA a fost grav pusă în pericol. Organizatorii școlii de vară nu mai pot garanta siguranța participanților.

În consecință Asociaţia ARA este obligată să declare închise lucrările Școlii de Vară ARA și să sisteze lucrările de restaurare derulate prin programul Adoptă o Casă la Roșia Montană. Mulțumim participanților la Școala de Vară ARA pentru înțelegere și localnicilor de la Roșia Montană pentru sprijinul lor!

Atragem însă atenția că victime ale acestor acte de violențe din partea celor care se prezintă ca angajați și simpatizanți RMGC nu sunt numai organizatorii și studenții Școlii de Vară ARA, ci sunt și unii membri ai comunității de la Roșia Montană, care în acest interval au fost supuși unui tir de agresiuni fără precedent: amenințări cu moartea sau bătaia, îmbrânceli, scuipături.
Facem apel către autoritățile în drept – forțele poliției locale și jandarmeriei – inclusiv către organizațiile specializate în apărarea drepturilor omului să garanteze în mod eficient siguranța tuturor cetățenilor de la Roșia Montană fără discriminare în funcție de opiniile acestora față de proiectul inițiat de RMGC. Agresiunile din 9, 10 și 11 septembrie 2013 nu reprezintă un fenomen izolat, ci un instrument deja patentat și bine rodat de către indivizi care se afișează ca reprezentanți/angajați și/sau simpatizanți RMGC în comunitatea de la Roșia Montană.

Deși RMGC are un aşa-zis program despre care pretinde că este dedicat comunității locale, în realitate membrii comunității sunt doar unelte ale manipulării în scopul forţării avizării proiectului minier. Actele de violență fizică și verbală nu sunt străine acestei manipulări.

Instigarea directă sau indirectă a membrilor comunității din Roșia Montană la acte de violență unii împotriva celorlalți, folosirea angajaților și simpatizanților RMGC sau a simplilor cetățeni pentru tentative de agresiuni, agresiuni fizice și morale asupra altui grup de cetățeni sunt acte criminale. Acestea trebuie să ia sfârșit!

11 septembrie 2013,
Roșia Montană
dr. Monica Mărgineanu Cârstoiu, Președinte ARA
dr. Ștefan Bâlici, Vicepreședinte ARA
dr. Virgil Apostol, Secretar ARA

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php