Obrăznicie fără margini

1 197

DSC_2434

Motto: Obiceiurile cele rele ale tuturor, devin tradiţie.

 ”Iar de s-ar afla iarăşi vreun creştin temător de Dumnezeu, …care prihăneşte şi ceartă vreun obicei rău, şi caută în tot chipul să-l distrugă din temelie pentru că vatămă şi munceşte sufletele creştinilor, păziţi-vă bine şi luaţi aminte, fraţii mei, să nu vă sculaţi asupra lui …că de veţi face aşa sunteţi asemenea cu evreii cei fără de lege şi ucigători de Dumnezeu, care mărturisind minciuni împotriva Sfântului întâi mucenic şi arhidiacon Ştefan, îl învinuau spunând: <Ştefan a zis că Iisus Nazarineanul vrea să strice obiceiurile pe care le-a predat Moisi evreilor.>”

– extras din lucrarea Sfântului Nicodim AGHIORITUL, numită HRISTOITIA (Bunul moral al creştinilor), apărută la Editura Egumeniţa şi tipărită cu binecuvântarea P.S. Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei.

Am început cu acest citat deoarece după câte se vede, în România zilelor noastre se încearcă împământenirea unui obicei. A unui obicei extrem de rău şi foarte deranjant pentru românii ortodocşi.

Pentru lămurire voi reda mai jos un text apărut în data de 5 septembrie pe blogul Domnului Victor RONCEA:

 ”La iniţiativa Gazetei de Maramureş, susţinută de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Arhiepiscopul Maramureşului Justinian Chira, PS Justin Hodea Sigheţeanu al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, Asociaţia Filantropica Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul condusă de părintele Vasile Fodoruţ, Grupul Independent pentru Democraţie, Asociaţia Civic Media şi ”Floarea de Foc” şi de sute de personalităţi, istorici, scriitori, jurnalişti şi simpli români din întreaga ţară, vrednicul de pomenire Parinte Justin Pârvu, Duhovnicul Neamului, a primit pe 22 august Cetăţenia de Onoare a oraşului Baia Sprie, locul unde a ”petrecut” cinci ani din cei 12 ani de condamnare politică, prelungiţi cu încă patru de detenţie la muncă forţată şi în închisorile sistemului ocupantului bolşevic al României. …

La scurt timp, ca şi în cazul Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, o instituţie plasată sub pulpană guvernamentală şi, deci, plătită din banii noştri, a majorităţii românilor creştin-ortodocşi ai acestei ţări, respectiv Institutul ”Elie Wiesel”, care are ca obiect de activitate ”studiul holocaustului”, îşi depăşeşte prerogativele şi solicită abuziv, împotriva voinţei comunităţii locale, a reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române şi a sutelor de susţinători, retragerea titlului bunului Părinte Justin, invocându-se nişte acuze absolut aberante. Vom reveni asupra lor într-o adresă oficială către Primul Ministru al României şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, a celor jigniţi de demersul bolnav al preşedintelui acestui institut, Alexandru Florian, fiul comisarului ideologic bolşevic Radu Florian.”

 Iată, dragi cititori, tupeul împins dincolo de limita suportabilităţii chiar şi de către un popor tolerant la modul absolut. Tupeu de neimaginat! Tupeu de oameni bolnavi; bolnavi de ură! Cum îţi permiţi tu, o anexă a Guvernului României ortodoxe, să blamezi vârfurile ortodoxiei naţionale româneşti?! Cum?!

Indiferent ce ar fi negat sau ar fi afirmat aceşti bărbaţi în timpul vieţii lor, acum, pentru noi, ei sunt SFINŢI! Iată, unuia i se mai zice şi ”Duhovnicul Neamului, iar celuilalt ”Sfântul închisorilor. Aceste supranume spun totul despre aprecierea cea mai înaltă pe care Poporul Român le-o acordă. Şi totuşi ”institutul cu pricina, care nu este unul ortodox aşa cum este poporul acesta în majoritatea lui, îi blamează pe cei doi sfinţi. Începe cu Valeriu GAFENCU şi continuă, formându-şi deja un obicei, cu Justin PÂRVU (oare cine va urma?!).

Nu acceptăm acest obicei! Suntem cu toată forţa împotriva lui şi vom face tot ce ţine de noi spre a-l distruge! De ce? Pentru că el vatămă şi munceşte sufletele noastre ortodoxe. 

Legătura dintre acest institut, înfiinţat şi coordonat de nişte evrei, care conform propriului site se ocupă cu studierea holocaustului din România(?!), şi cei doi reprezentanţi, coloşi, ai ortodoxiei româneşti nu trebuie să existe!

Astea sunt ”apăsările” acestui oficiu?! Urmărirea, ca un cioclu, a românilor trecuţi la Domnul şi apoi năpustirea cu un tupeu de neimaginat asupra lor?! Dacă da, ele sunt bolnave, pentru că, institutule, tu funcţionezi în România şi, culmea, mai nou eşti plătit din banii românilor, care sunt majoritar ortodocşi, iar demersurile tale de a contesta şi a nega valorile naţionale ale ţării în care exişti, şi nu orice valori ci cele de prim rang, nu fac altceva decât să ridice mari semne de întrebare faţă de loialitatea ta (doar eşti instituţie a Statului Român, nu?!).

România este o ţară liberă în gând şi în faptă, vrei s-o ocupi tu cu ideile şi cu atitudinea ta?! Libertatea, pentru români, înseamnă putinţa de a te manifesta liber atâta timp cât nu atingi egala libertate a altuia. Tu de ce atingi, iară şi iară, libertatea sentimentelor şi trăirilor noastre?! Constituţia ţării pe banii căreia funcţionezi, are un articol ce începe aşa: ”Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.” Respectă-l, institutule. Strângeţi ura între dinţi şi apleacă-te în faţa poporului pe spezele căruia trăieşti.

Dac-o s-o mai ţii mult aşa o vei păţi pe aia pentru care cândva, Domnul Eminescu îi avertiza pe co-religionarii tăi (citate extrase din ”Opera politică” publicată între 01.01.1881-31.12.1881 în ziarul ”Timpul”): ”Aceste uneltiri au făcut pe evrei să piarză până şi pe puţinii lor amici sinceri dintre români.”

Vedem însă că acum uneltirile nu mai au loc de impertinenţă! Ei, cu aceasta din urmă o să-ţi faci  mai mulţi ”prieteni”, iar când ortodoxul, care te-a tolerat şi nu ţi-a zis nici dă-te mai încolo, dar căruia tu îi blamezi, sfidător, SFINŢII (ţi-ar fi plăcut mai mult termenul de ”sfinţişori”?!), va da cu atitudinea ta de pământ, să nu cumva să strigi… antisemitule.

Apropo de toleranţă – oare ce s-ar întâmpla în ţara numită Israel, dacă acum, nişte români ortodocşi ar contesta şi ar nega valorile naţionale de prim rang ale evreilor?! Nici nu vreau să mă gândesc.

 P.S.: Bravo, Domnule Dorin-Vasile PAŞCA (Primar Baia Sprie). Domnul Dumnezeu să vă ajute şi să vă ţină sănătos.

de Sorin Andrei

1 Comment
  1. […] Florin Dobrescu, Buciumul […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php