CĂTRE TOȚI LEGIONARII – Despre datoria sfântă a legionarului față de Dumnezeu și față de semenii săi

3 140

DSC_6335Am simtit nevioa de a vă spune aceste lucruri nu sub aspect învățătoresc, catehetic ci sub forma modalității de aducere aminte, de reîmprospătare a acestor lucruri în ființa noastra, asa cum se procedeaza în institutii la orele de protecția muncii.Sunt noțiuni pe care frațiile voastre le cunoasteti, însa eu mă adresez cu scopul de a le ține vii în minte și în suflet, căci făra ele nu putem fi eroi și martiri ai lui Hristos.

Când spunem legionar, spunem creștin adevărat. Ordinea firească a lucrurilor este aceasta:în primul rând creștin și în al doilea rând nationalist.Caci nu poți fi creștin adevărat daca nu ești iubitor de patrie și de neam, însă ordinea fireasca este aceasta: întîi creștin și apoi naționalist, fiindcă dragostea de neam își are rădăcinile în Dumnezeu. A fi naționalist înseamnă a iubi țara care bunul Dumnezeu ne-a lăsat-o în dar noua românilor.A fi naționalist este expresia fireasca a poruncii referitoare la iubirea aproapelui. Dar nu se reduce la aceasta, ci noi avem datoria sfântă de a iubi toată făptura lui Dumnezeu, pe toți oamenii, indiferent de cultură, etnie sau clasă sociala. Avem datoria să-i iubim din toată inima și pe Dumnezeu să-l iubim cel mai mult, prin păzirea poruncilor. Așadar, ca să fii un legionar adevărat, trebuie să înțelegi că Mișcarea Legionară s-a vrut a fi o prelungire pe pământ a legiunilor îngerești al căror voievod este Arhanghelui Mihail. A fi legionar adevărat înseamnă a trăi îngerește viața curată bineplăcută lui Dumnezeu.

Așadar, nu poți fi legionar adevărat daca nu ești creștin adevărat. Să nu uităm vorbele Capitanului, care spune că în Legiune nu este loc decât pentru cei care cred nelimitat în Dumnezeu și care au ca țel final mântuirea și învierea. Legionarul trebuie să trăiască viața aspră, fară vicii, să lupte permanent cu păcatul și să nimiceasca prin asceza orice patimă și plăcere lumească, acestea fiind înselătoare și deșarte. Țelul său să fie jertfa de sine pentru dreapta credință ortodoxa și pentru neam, să ajungă la mântuire, la veșnicie, unde va primi plata ostenelilor lui, de la bunul Dumnezeu. Și această plată nu va fi mica, ci va fi veșnicia fericită cu Hristos, dulceața și odihna raiului, care nu se poate descrie în cuvinte. Acolo ne vom întâlni cu Maica Domnului , cu sfinții, cu martirii neamului, cu mucenicii, cu Căpitanul.        

În cele ce urmeaza vă vom prezenta câteva elemente pe care noi creștinii-legionari trebuie să le cunoaștem și care sunt indispensabile mântuirii noastre, elemente esențiale fără de care nu putem să ne mântuim : 1.Spovedania deasa – o recomandam la 40 zile si mai des 2. Împărtășania cu însuși Trupul și Sângele Mântuitorului Nostru Iisus Hristos cel putin in cele 4 posturi randuite de Biserica Ortodoxă (în vremurile grele de acum se recomanda o împărtășanie deasă, mult mai deasa decât în cele 4 posturi, însa cu minima vrednicie) și 3. Participarea fară să lipsim la Sf. Liturghie în Duminici și Sărbătorile marcate cu culoare roșie în calendarul ortodox. Aceste trei elemente sunt indispensabile mântuirii noastre, condiția ca să ne putem spovedi și împărtăși cu preacuratele taine fiind aceea a botezului crestin ortodox în prealabil (și bineințeles Mirungerea cu Sf. Si marele Mir), botez prin care devenim fii ai Bisericii. “Caci cel ce nu se naște din apă și din Duh (Sf. Botez), nu intră în împărația lui Dumnezeu”, spune Sf.Scriptură. Bineînțeles mentionăm că toate tainele bisericii sunt foarte importante și că trebuie, de asemenea să trăim o viață curată, virtuoasă, cu fapte bune, să facem tot binele pe care il putem face, păzind cu toată inima și puterea noastra, poruncile lui Dumnezeu. Dar fără aceste trei elemente, mântuirea noastra nu este posibilă.

Spovedania este Taina prin care păcatele noastre sunt dezlegate de către preotul duhovnic și iertate de bunul Dumnezeu dacă nu mai sunt repetate. Așadar, noi creștinii trebuie să ne prezentăm la preotul duhovnic spre a ne mărturisi păcatele noastre și a primi canon (dacă sunt păcate opritoare la sf. Împartasanie) sau dezlegare spre a ne împărtăși cu preacuratele taine ale lui Hristos, atunci când nu sunt păcate opritoare la sf. Împartasanie. Canonul este o datorie a noastra către Dumnezeu, o perioada de pregătire a noastra în care primim de la preotul duhovnic o serie de prescripții-rugăciuni, metanii, diverse fapte bune de înfăptuit, lectură duhovnicească, cugetare la cele veșnice etc. Am spus pregătire, întrucit noi ne pregătim practic în această perioada de timp pentru întâlnirea cu Hristos, în Sf. Taină a Împărtășaniei. De subliniat ar fi faptul că se pot împărtăși numai creștinii ortodocși care au primit dezlegare de la preotul duhovnic spre a o face, în caz contrar nu avem voie să ne împărtășim.

Această Taină a Spovedaniei a fost instituită de însuși Mântuitorul Nostru Iisus Hristos care a suflat în fețele Apostolilor săi și a zis: Luati Duh Sfânt, cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate și în ceruri și cărora le veți ține, ținute vor fi”. Asadar, vedem dragii mei, că preotul duhovnic a primit harul necesar dezlegării păcatelor, har ce s-a transmis în mod continuu prin succesiune apostolică pâna în zilele noastre, de-a lungul multelor generații de episcopi și preoți ce s-au succedat de-a lungul istoriei. Singura persoană ce are acest har este deci preotul, care a primit harul dezlegării la hirotonia și hirotesia sa în preot duhovnic .

Unii membri ai diferitelor secte sunt împotriva preoților, a preoției sacramentale. Greșit, foarte greșit!!!!!! Mântuitorul Iisus Hristos a instituit preoția, învestindu-i cu acest har numai pe cei vrednici de acest dar și har, dar și de această mare răspundere. Sfântul Apostol Pavel spune în acest sens: “Oare toți sunt prooroci, oare toți sunt Apostoli, oare toți au darul facerii de minuni?” Categoric nu. Bunul Dumnezeu a rânduit ca fiecare om să aibă o chemare; unii sunt doctori, alții ingineri, alții preoti, alții simpli cultivatori ai pământului. Dar toți au o chemare precisă, iar preoția este o înaltă chemare, spre a călăuzi oile Domnului către mântuire. Totodata, bunul Dumnezeu a rânduit ca preotul să fie om ca și noi, cu slăbiciuni și cu neputințe omenești, spre a înțelege neputințele celorlalți. De aceea preoția nu a fost dată îngerilor ci numai oamenilor. Un alt amănunt ar fi acela că nu este păcat de neiertat în fața lui Dumnezeu. Toate păcatele se iartă, daca avem pocăință sinceră în fața Domnului.

Apoi, dupa ce ne-am spovedit și nu am fost opriți de către preotul duhovnic la Sf. Împărtășanie, mergem să ne împărtășim cu însuși Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În potirul cu care iese preotul la Sf. Liturghie se afla însusi Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, care se dă în dar tuturor credincioșilor vrednici de împărtășire, prin mâna sfințită a preotului. Această taină a împărtășirii a fost instituită tot de mântuitorul nostru Iisus Hristos, la Cina cea de Taina, când a prefăcut pâinea și vinul în însuși Trupul și Sângele Său. De atunci, Hristos Domnul nostru a transmis acest har al prefacerii pâinii și vinului în Trupul și Sângele Său, prima data la apostoli și apoi, prin aceștia, la episcopi și preoți.  Referitor la necesitatea împărtășirii noastre, Iisus ne adresează urmatoarele cuvinte: “ Cel ce nu mănâncă Trupul Meu și nu bea Sângele meu, nu este în Mine, iar Eu nu sunt în el și nu are viață în sine.” Prin sfânta Împărtășanie omul se curăță de păcate, se luminează și se îndumnezeiește, devenind fiu al lui Dumnezeu și părtaș al dumnezeirii Lui. Prin sfânta Împărtășanie noi creștinii moștenim treptat viața cea veșnica, curățindu-ne de păcate în mod continuu. Căci nimic spurcat nu intră în împărăția lui Dumnezeu.

Al treilea element deosebit de important, vital pentru mântuirea noastră este participarea la sfînta si dumnezeiasca Liturghie. Lipsirea de la dumnezeiasca Liturghie nu trebuie să aibe loc decât atunci când sunt pricini binecuvântate, cum ar fi boli grave care să impiedice cu desăvirșire deplasarea noastră la Sfânta Biserica sau alte pricini de talia aceasta. Creștinul iși ia seva vieții celei veșnice numai din sf. Biserică. Această slujbă este dumnezeiască, fiindcă preotul nu se roaga singur, ci impreuna cu îngerii, cu Sfinții, cu Maica Domnului și cu însusi Hristos, prezent cu noi, în chip real, nevăzut, pe Sf. Masă, în Sf. Altar. Toți aceștia vin pentru noi, pentru curățarea noastră de păcat, pentru înnoirea noastră, iar noi nu trebuie să lipsim, întrucât ne păgubim incomensurabil de mult. Ne lipsim de viața cea veșnică și de cuvântul lui Dumnezeu, care este cuvântul vieții celei veșnice. În sfânta Biserică dobândim veșnicia și ne împărtășim de dulceața cântărilor îngerești. Numai în Sf. Biserică.

Ascultarea Sf. Liturghii la radio sau vizionarea la TV nu se compară nicidecum cu prezența la sf. Liturghie, căci numai în biserică sunt Sf. Taine și numai aici ne îmbogățim de harul și puterea Creatorului nostru. Nici nu suportă comparație! Deci trebuie, frați creștini să fim în Biserică, în Sf. Duminici și în Sărbători, alături de toți creștinii, de Maica Domnului, de sfinți și de îngeri și de însuși Hristos, Domnul nostru.

Un caz special îl constituie creștinii ortodocși aflați în străinătate, care nu au biserici ortodoxe în apropierea lor. Aceștia să meargă la Sf. Liturghie măcar o data pe luna, ca să nu cadă sub blestem, așa cum spun Sfinții Părinți. Să se spovedească și să se împărtășească cel putin în cele patru posturi de peste an, sau chiar mai des daca pot face acest lucru. Să-și boteze copiii numai în Bisericile Ortodoxe și nu în alte biserici. Să participe numai la slujbele ortodoxe, în nici un caz la cele catolice sau protestante. Să-i respectam pe toti oamenii, să-i iubim, dar să ne păstrăm credința cea adevărată, care este ortodoxia, adică dreapta credință. Ceilalți nu se află în adevăr. Numai credința ortodoxă este cea adevărată, numai aici găsim adevarul. Și dovezile în acest sens sunt multe: lumina dumnezeiasca de Paști de la Ierusalim, din Biserica Sf. Mormânt, venită din cer, care vine numai la ortodocși, aghiasma mare care nu se strica niciodata, moaștele sfinților, etc.

Atunci când românii aflați în străinătate nu pot ajunge la biserică din cauza situației financiare precare sau a distanței prea lungi, aceștia să facă un efort să ajungă de câte ori au posibilitatea, să se spovedească și să se împărtășească de câte ori pot. Să facă și rugăciune zilnică și să citească viețile sfinților, la ei acasă, acolo unde sunt stabiliți. Să nu uite dreapta credință și istoria neamului acesta atât de iubit de Dumnezeu. Să facă tot binele pe care îl pot face, să propovăduiască și altor români și străini cuvântul lui Dumnezeu și să mărturisească dreapta credință ori de câte ori va fi nevoie. Nu în sens prozelitist, ci frumos și firesc, când situatia o va cere sau când simțim noi că trebuie să împărtașim și altora aceste lucruri, cu dragoste multă. Să ne îmbogățim în Dumnezeu zi de zi. Să adunăm comori în cer unde nu le mananca rugina sau cariul și aceste comori sunt faptele noastre cele bune. Să postim și să ne rugăm după puterile noastre, cu nădejde tare în dragostea lui Hristos pentru noi oamenii. Să priveghem, că nu știm când vine ziua sau ceasul când trebuie să plecăm la ceruri, să dăm socoteală pentru cele ce am lucrat aici pe pamânt. Să ne învrednicim de raiul lui Dumnezeu, căci niciodata nu este prea tirziu, dar să nu amânam aceasta. Să ne pregătim pentru vremuri grele și prigoane și să realizăm că răbdarea noastra și forța de a rabda necazurile își au originile în sfânta împărtășanie și în Sfintele taine de care tocmai am discutat. Numai printr-o viață creștină vom rezista torturilor și prigoanelor ce vor urma. Însă să nu ne temem si să ne punem nadejdea în Dumnezeu care a facut cerul si pamintul. Pentru noi toți sunt scrise în psalmi cuvintele: “Domnul este apărătorul vieții mele, de cine mă voi teme?” sau ,,De voi umbla în mijlocul morții nu mă voi înfricoșa” Tot psalmistul, fără frica ne spune: ”De vor fi la stânga și la dreapta mea mii și zeci de mii nu mă voi teme…” Auziti, mii și zeci de mii….

 Daca slujim lui Dumnezeu care a facut cerul și pământul de cine să ne temem? Nu spune oare Scriptura: ”Nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul…” De cine s-au temut Capitanul, Moța, Marin, Ianolide, Gafencu, Gyr sau pr. Arsenie Papacioc? Sau marii mărturisitori contemporani?…..de un singur lucru…de Dumnezeu. Deci, să nu ne temem, dar să ne pregătim. Căci fără Dumnezeu nu putem face nimic. Și Domnul ne va primi la sfârșitul vieții noastre cu brațele pline de dragoste să ne facă cetățeni ai patriei cerești. Iar noi să ne pregătim, căci dacă nu vom face toate acestea, după puterea noastră, evident, să nu ne facem iluzii că vom rezista prigoanelor de tot felul, ci dimpotrivă, ne vom pierde usor,  usor puterile sufletești și trupești și vom abandona lupta.

           

 

 Cu dragoste pentru toata faptura, Pr. Andrei

3 Comments
  1. IO.../ says

    Marii legionari au gresit.De Dumnezeul cel adevarat nu trebue sa ne temem.Ei s-au temut de Dumnezeul iudeo-crestin si au avut dreptate,dar fara sa-si dea seama.

  2. Pui de dac says

    Corut lasa-ne cu sf-urile tale daciste ca blasfemiile matale de securist vor fi pedepsite aspru daca nu te pocaiesti!Pt inceput ti-ar trebui un canon de 40 de zile hrana uscata si 100 de matanii pe zi. Lasa-ne ca n-ai nicio tangenta cu Legiunea sau legionarii!

  3. […] un caz ca finalitate realizarea unor lucruri materiale, asa cum era omul nou de sorginte comunista. Dragostea de Dumnezeu i-a facut pe legionari sa fie diferiti si sa reziste in temnitele comuniste,in munti, luptand […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php